Într-un cult monoteist există doar întregul. De aici o singură limbă, cea a lui Dumnezeu, iar celelalte sunt graiuri determinate de modul de viaţă şi tradiţia comunităţilor umane, de modul de percepere a cuvântului divin…
Dacă în epoca trecută era doar pomenită etnogeneza limbii române în liceu, azi, încă din gimnaziu, se fac presiuni asupra conştiinţei copiilor noştri. Şi astfel toţi termenii bine selectaţi ca exemple sunt doar de origine străină, de te mai întrebi a cui limbă o vorbim. La televizor frecvent se continuă aceeaşi politică, de a ne învăţa că limba ce o vorbim este formată din împrumuturi. La fel se întâmpla şi la 1843 atunci când Aaron Florian a spus: ”Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porţi nu este al tău, nici pământul pe care locuieşti… începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, drepturile ni s-au călcat în picioare numai pentru că n-am avut conştiinţa naţionalităţii noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem şi să ne apărăm drepturile.”
Trăim vremuri în care conştientizăm la nivel planetar că numeroase teorii ce păreau sigure sunt înlocuite cu altele, mai profunde. Oare pruncii au uitat limba milenară a mamei lor, şi au preluat rapid limba latină de la nişte veterani nelatini cuceritori a unei părţi din teritoriul geto-dacilor? Aşa ne sugerează cu îndărădnicie cei care, dintr-un complex de inferioritate sau din neştiinţă, au iniţiat sau acceptat un sistem etimologic aflat în dezacord profund cu realitatea. Acelaşi lucru îl constata şi Robert Charroux despre strămoşii săi, celţii. Până şi primul cuvânt din lume, mamă, este legat de către autorii DEX-ului de latinescul mamma, care înseamnă ţâţă. Ca şi cum până la cucerirea unei părţi din Ardeal şi a unei părţi din Oltenia, populaţiile tracice, germanice, celtice şi scitice din spaţiul Carpato-Dunărean se năşteau prin inginerie genetică, fără mame. Această obsesie de a căuta cu orice preţ o etimologie se pare că are legătură şi cu lipsa de credinţă. Polarizarea lumii a început în ziua în care Dumnezeu a spus „Să fie lumină”. Atunci dualismul a devenit creator şi generator de progres. Într-un cult monoteist există doar întregul. De aici o singură limbă, cea a lui Dumnezeu, iar celelalte sunt graiuri determinate de modul de viaţă şi tradiţia comunităţilor umane, de modul de percepere a cuvântului divin. Două mari popoare înrudite cu noi ne pot oferi o dată aproximativă asupra vechimii cuvântului mumă sau mamă. Numele zeiţei Mut este rădăcina termenului egiptean pentru „mamă”. Această zeiţă ne duce în urmă cu peste 5.000 de ani. Conform unor savanţi acum peste 10.000 de ani un cataclism sau un conflict ideologic (după mine) a dus la despărţirea populaţiilor de la Marea Neagră. Atunci arienii au pornit spre actuala Indie. Acum mai bine de 10.000 de ani indoeuropenii rosteau cuvântul mamă în limba sacră a hinduşilor, sanscrita (unde pentru mamă se foloseşte Mătr, cu nominativul Mătă). Cu aceiaşi rădăcină ca în egipteană, MUT, se formează arhaicul MUMĂ şi germanul MUT’TER sau englezescul MOTHER. Autorii francezi remarcă: sanscritul „MĂTR” este „cf. grec, alld. russe, ect.” Autoriii DEX-ului, poate peste două secole vor descoperi limba sanscrită, pe care Mihai Eminescu a studiat-o încă de acum o sută treizeci de ani. Atunci vor afla că toţi europenii în sânul familiei spun mamă astfel: în franceză maman, în engleză mam(m)a sau mammy, în germană mama’, în greacă mamma; numai pentru spanioli mama înseamnă ţâţă ca şi pentru latini, care pentru mamă folosesc mater. Poate că atunci când teoriile etimologice se vor perfecţiona nu va mai fi necesară nici explicaţia ridicolă de transformare a silabei gu în b – pentru a ieşi „pasienţa” faptului că românii, provensalii şi locuitorii Sardiniei spun limba în loc de latinescul lingua.
Limba, gras, greu sunt termeni care cofirmă vechimea şi legăturile de rudenie cu neamuri ce azi sunt în extremele continentului european, dar care au avut odată aceeaşi MUMĂ cu noi, cu egiptenii şi hinduşii, şi aceeaşi limbă care exista dinaintea Turnului lui Babel, adică înainte ca oamenii să se fălească că-l pot ajunge în creaţie pe însuşi Dumnezeu. Limba, când este încărcată cu iubire, oferă şansa de a fi înţeleasă de toate nemurile; de aceea aş vrea ca iubirea să purifice neamul nostru de răul cu care unii ne întunecă istoria. Noi ne-am format, ca şi alţi europeni, pe fondul genetic şi lingvistic al primilor locuitori ai Europei – care au vorbit indoeuropeana.
Atâta timp cât în ţara asta mai există un copil care ridiculizează afirmaţiile specialiştilor, spunând „Până au venit slavii, dacii n-au făcut agricultură, dacă plug vine din slavă?” încă n-am dispărut. Încă mai putem demonstra că şi în germană există pflug şi pfluger pentru plugar, şi în în engleză există plough(plug), ploughman(plugar), to plough(a ara) – ca o dovadă vie a locuirii nemurilor germanice în spaţiul geto-dac, precum bastanii din sec.III îHr. şi burii care au fost aliaţii lui Decebal în 101. Cu aproape o mie de ani înaintea apariţiei slavilor în istorie, geto-dacii aveau legături cu popoare germanice despre care putem spune ne erau rude apropiate.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.