Cateva probleme ale formei

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

… în această continuă căutare, frământare, ce ,,bântuie” demersul unui artist plastic contemporan, redescoperirea vechilor forme şi readucerea lor în propriile creaţii ar fi un bun câştigat pentru noi.

 

Despre Cultura Cucuteni s-a scris mult fiindcă a fost o zonă cercetată intens de arheologii români. Eu vin dintr-un mediu al creaţiei artistice şi la rândul meu am fost fascinată de frumuseţea şi puritatea elementelor decorative ce compun ornamentica veselor cucuteniene.

Forma evoluează şi cunoaşte pe verticala istoriei diferite faze de dezvoltare. În cadrul culturii Cucuteni au existat mai multe centre ceramice din care aş aminti Cetăţuia, Dâmbul Morii, Horodiştea-Folteşti, Truşeşti, Siliştea, Laiu, Târpeşti Târgu-Ocna Podei. În prima fază numită Cucuteni A întâlnim ceramică cu decoruri pictate în culorile alb, roşu, negru¹, ceramică ornamentată cu decoruri incizate, dar şi o îmbinare între cele două tehnici de decorare, la care se adaugă, mai rar, ornamentul în relief. Uneori decorul e cruţat din învelişul vasului, alteori este pur şi simplu pictat, vorbindu-se de o pictură negativă şi una pozitivă.

Cercetătorii atunci când se referă la decorul din această primă fază, folosesc termenul „horror vacui”, adică teama de spaţiul liber, teama demonstrată de încărcarea vaselor pe toată suprafaţa cu elemente decorative.

După dimensiunea vasului, se trasau mai multe benzi decorate (registre) începând de la două până la cinci astfel de zone. Uneori aceste benzi se despărţeau prin metope. Motivul decorativ are legătură cu forma vasului, de aceea, fiecare parte componentă a fost desenată cu alt motiv geometrico-meandric, creându-se un ritm pe orizontală şi uneori, pe verticală. Între motivele decorative folosite şi formele vaselor există un echilibru.

Forma vaselor variază de la vase simple la cupe, fructiere cu picior, vase piriforme², vase cu picior şi corp sferic, polonice, etc.

Un factor important în decorul celei de-a doua fază Cucuteni A-B, este culoarea neagră, folosită foarte mult în accentuarea şi desenarea motivelor, sau chiar în desemnarea unor spaţii largi din care se decupează modelul. Spre deosebire de prima fază, unde vasul era decorat în totalitate, în această perioadă, decorul ocupă numai anumite zone. Profundele cercetări ale creaţiei acestor meşteri aparţinători ai fazei A-B³ au pus în lumină, noi modalităţi de exprimare artistică, cu ajutorul culorilor alb, negru şi roşu.

Plecând tot de la spirală, aceşti uimitori creatori descoperă o multitudine de variante pe care le folosesc în ornamentarea ceramicii: meandrele, spiralele unghiulare, liniile paralele, formele ovoidale. Cel mai specific motiv al acestei faze este reprezentarea figurii umane.  Vasele decorate au avut diferite forme: castroane, capace, străchini, vasele binoclu.

În faza Cucuteni B  vasele erau decorate cu picturi pe fond crem sau alb. Decorurile erau aşezate fie pe vertical, fie pe orizontal. Se păstrează motivul figurii umane, dar apar incluse printre ornamentele geometrice şi siluete de animale, păsări şi şerpi, motive ce au fost considerate de unii cercetători ca fiind derivate din decorul de bază –spirala – dar care de fapt au semnificaţii magico-religioase, pentru că nu trebuie uitat faptul că aceşti purtători ai culturii Cucuteni au fost cultivatori de cereale şi crescători de animale şi au avut propriul sistem religios.

Spre deosebire de faza Cucuteni A unde toată suprafaţa vasului era împărţită în mai multe registre, faza Cucuteni B⁴, era dominată de vase ceramice decorate cu motivele mai sus amintite, la care se adaugă şi spiralele, tangentele la cerc, semicercuri, linii paralele, linii în cruce, zig-zag-uri, dar a căror suprafaţă era împărţită în două maxim trei registre.

Vasele au forme diverse, de la străchini, la castroane şi până la cupe bitronconice. Aspiraţia spre universalitate a existat. Încercarea de a înţelege viata şi trecerea ei, prin spirit , dar şi prin materie poate fi descoperită în cadrul sintetizării formelor, ordonării şi decorării.

Consider că în această continuă căutare, frământare, ce ,,bântuie” demersul unui artist plastic contemporan, redescoperirea vechilor forme şi readucerea lor în propriile creaţii ar fi un bun câştigat pentru noi.

Se poate coborâ până la izvoarele primelor creaţii, la formele arhetipale – cerc, pătrat, romb, spirală, ovoid şi înţelegându-le sensul, să se construiască noi forme sau baze pentru noi modalităţi de exprimare. Aici se află punctul cel mai important în evoluţia creaţiei artistice şi de ce nu, punctul viitoarelor zămisliri plastice.

Adevăratul sens al introspecţiei ar fi definirea formei, iar „participarea” tuturor elementelor create în această perioadă a copilăriei umanităţii, nu ar reprezenta decât mijloace prin care artiştii contemporani se pot exprima. Constantin Brâncuşi a fost artistul care a înţeles ce importante sunt aceste semne arhaice şi căutându-le, le-a înserat în marea sa operă.

Formele poat fi ,,împrumutate” din această străveche sursă, a culturii neolitice şi pot deveni mijloace de exprimare, la fel ca şi ritmul decorului ce le înnobilează. Deasemenea, crearea unor noi forme plecând de la cele arhaice, înseamnă căutarea sunetului interior. Artistul le poate folosi integrându-le în compoziţii figurative sau abstractizâdu-le.

Forma se poate constitui într-un tezaur pentru creatorul de frumos.