“Un om real nu poate fi respectat. Cum l-ar putea respecta societatea? Ea l-a crucificat pe Iisus, l-a omorât cu pietre pe Buddha, l-a otrăvit pe Socrate.” Osho – Cartea despre Tao
Astăzi oamenii au nevoie de hârtii, de aprobări, de implorări, pentru a se bucura de cele mai elementare drepturi, de însăşi naturaleţea lor. Evoluţia societăţii a adus cu sine o complicare a existenţei, o transformare a lumii într-un uriaş aparat birocratic în mijlocul căruia poţi acţiona doar urmând tipare bine definite.
Unul dintre drepturile esenţiale ale fiinţei umane este să beneficieze de roadele propriilor eforturi. Dacă acumulezi bani pe căi legale, este dreptul tău natural să îi foloseşti aşa cum crezi de cuvinţă. Este practic imposibil astăzi să donezi sume mari de bani, să ajuţi statul, să îi ajuţi pe cei din jurul tău. Pentru că ai nevoie de explicaţii, pentru că societatea modernă nu acceptă cea mai normală şi evidentă motivaţie: voinţa.
Nu respectăm legea pentru că ea există, o respectăm pentru că aşa vrem noi. Nu omorâm oameni, nu oferim mită, nu pornim războaie, nu discriminăm, doar pentru că aşa vrem noi. Omul este liber, iar fiecare acţiune a sa depinde exclusiv de voinţă. Nimeni nu te poate opri să loveşti, să distrugi, să ucizi. Oamenii secolului 21 trebuie să accepte că nu prin edicte morale sau legale se schimbă mentalităţile.
Este inacceptabil ca astăzi flagrantul să fie intuit, presupus. Pe drumul către casa dealerului de droguri, consumatorul se poate răzgândi, este dreptul fiecăruia dintre noi să zică astăzi ceva şi mâine altceva. Nu poţi condamna inconstanţa, pentru că este o caracteristică naturală specifică fiinţelor vii. Viaţa este o înşiruire de paradoxuri, iar asta este principalul motiv pentru care trebuie să zâmbim. Datoria procurorului este să aştepte momentul în care cei doi îşi strâng mâna după încheierea tranzacţiei. Abia atunci poţi acuza, abia în faţa evidenţei cuvintele tale au valoare.
Ne îndreptăm spre o realitate a urmăririlor, spre o lume în care proprii mei bani, ţinuţi în portbagajul maşinii, înseamnă o infracţiune. Ne îndreptăm spre o lume în care telefoanele sunt ascultate, spre o lume în care oamenii sunt încurajaţi să acţioneze în spatele cortinei.
Trăim printre iluzii, la care trebuie să renunţăm pentru a putea progresa. Oamenii vor încerca să înşele, este datoria lor să facă asta. Războiul este natural, pacea o simplă convenţie. Iar datoria sistemului este să îi prindă pe care încalcă legea păstrându–şi statutul minimal. Controlul statului asupra vieţii cetăţenilor nu poate fi justificat prin nevoia de siguranţă. Individul este singurul lucru care contează într-o societate, iar fiecare dintre noi trebuie să–şi poarte singur de grijă. Vremea eleganţei s-a terminat demult, pentru că eleganţa reuşeşte foarte rar să aducă succesul.
Să încercăm pentru câteva momente să fim noi înşine. Ne temem de ceea ce se ascunde acolo? Opinia publică se arată şocată de cei care afirmă cu tărie că fac doar ce vor ei să facă, pentru că opinia publică a uitat de mult de asta. Am uitat că noi suntem de fapt Dumnezeu, am uitat că noi putem decide. Există consecinţe, pe care s-ar putea să nu reuşim să le evităm. Dar, la capătul drumului, vom descoperi că în valiza cu bani se ascunde sufletul nostru.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.