“Noi nu”…

“Noi nu”…Două cuvinte după care pot urma atâtea lucruri,şi bune,şi mai puţin bune,dar şi un nume de revistă foarte potrivit cu specificul acesteia..

Când am văzut acest titlu,mi-am dat seama că e o revistă care vrea să ia atitudine faţă de multele şi nenaturalele lucruri care se întâmplă în jurul nostru.Păcat însă că ea apare numai pe internet şi că,poate din această cauză,nu este cunoscută multor oameni,care ar avea de învăţat şi de aflat lucruri cât se poate de interesante.

Însă pentru că nu am intenţia de a lăuda această revistă într-un mod care poate părea gratuit şi artificial,am să mă opresc asupra semnificaţiilor pe care le asociez eu acestor două cuvinte.Am ales să vorbesc despre ele pentru că,în opinia mea,această combinaţie de cuvinte sintetizează,într-un fel,ceea ce se întâmplă cu majoritatea dintre noi astăzi.

Noi nu minţim,însă nici nu mai ştim în care adevăr trebuie să credem,de vreme ce ni se bagă pe gât tot felul de informaţii,care de care mai interesante.Mă refer aici,ca să fiu foarte concretă,la reclame.Multe dintre ele ne îndeamnă să cumpărăm tot felul de produse mai mult sau mai puţin sănătoase,cum ar fi snacksuri,chipsuri şi alte produse aşa-zis alimentare,pe care toată lumea ne îndeamnă să le evităm dacă ţinem cât de cât la sănătateaa noastră.

Noi nu ne batjocorim semenii,dar oare de ce lăsăm atâţia copii să cerşească pe nedrept,pentru ca ei înşişi să aibă ce mânca sau pentru ca adulţii, care se laudă că au grijă de ei, să aibă ce bea şi ce fuma?De ce ar trebui să luăm atitudine în faţa unor astfel de situaţii si,mai ales,ce atitudine ar trebui să luăm?Să le dăm câţiva bănuţi şi o pungă cu te miri ce resturi de mâncare care rămâne după ce noi ne săturăm,sau să anunţăm autorităţile,care ar putea să-i ajute pe aceşti nenorociţi mult mai mult decât am putea-o noi face?Şi de aici se naşte o altă întrebare,poate la fel de legitimă ca şi cele de până acum: Au vreun interes autorităţile-şi întrebarea se pune care autorităţi?- să stârpescă fenomenul cerşetoriei şi al umilirii viitorului nostru,de la care aşteptăm mult-trâmbiţata schimbare a mentalităţii românilor?De ce se înfiinţează atâtea direcţii şi autorităţi care protejează copiii doar cu numele şi care consumă în mod nejustificat banii destinaţi unor acţiuni care cu siguranţă ar vindeca pofta de exploatare a copiilorr de către nişte escroci care zic că îi protejează?De ce statul desparte familii unite şi a căror unică avere este iubirea şi înţelegerea extraordinare dintre membrii lor şi nu se uită la oamenii-dacă aceia pot fi numiţi oameni-care îşi duc copiii la cerşit sau la muncă de la o vârstă la care aceşti copii ar trebui să ştie doar să se joace?

Noi nu vrem să încurajăm violenţa în şcoli şi în afara lor,dar le dăm copiilor noştri atâtea pilde de violenţă,încât,câteodată involuntarr,nu au cum să nu copieze modelele care li se oferă.Unii părinţi îşi bat copiii,îi agresează fizic,verbal şi,mai rău,sexual,îi lasă să asiste la scene de violenţă domestică sau să vadă lla televizor sau pe internet lucruri care nu au cum să nu îi transforme în bătăuşi.În ultimul timp,expresia “violenţa în şcoală’ a devenit aproape un clişeu,o vorbă goală de conţinut şi care exprimă realităţi ce se petrec aproape zilnic.Mai mult,o astfel de situaţie a fost transformată în motiv de mândrie pentru cei care au iniţiat-o şi în motiv de scandal pentru presă,care o trâmbiţează cu din ce în ce mai mare fervoare.Cum ar trebui abordată o asemenea problemă,care pare că a început să facă parte din specificul naţional?Ar trebui ascunsă şi rezolvată într-un cadru restrâns,ca să nu dea naştere la idei de comportament similar,sau,cu acelaşi scop,presupun,ar trebui adusă la cunoştinţa opiniei publice mai ceva ca o lege din Parlamentt?

Apropo de Parlament,ar fi atâtea de spus,încât cred că autorităţile competente arr trebui să uite că trăim într-o ţară liberă,în care dreptul la liberă exprimare a devenit fundamental,şi să reinstaureze cenzura restrictivă şi angoasantă,ca să scape Parlamentul-ca instituţie-de imaginea pe care o are în ochii oamenilor.Aceştia cred că acolo,în Parlament,se petrec toate relele din societatea românească şi că parlamentarii noştri dau cel mai bun exemplu de “aşa nu”.Comportamentului parlamentarilor la locul de muncă li se poate aplica două-cel puţin-etichetePrima-.Noi nu încurajăm hoţia,dar acceptăm ca unii să se îmbogăţească în mod exagerat şi nejustificat din banii, noştri care,puşi grămadă,formează bugetul statului,sursa din care domnii îmbuibaţi îşi trag salarii şi pensii,case,vile,maşini,etc.Iată de ce amărâţilor de pensionari nu li se măresc pensiile-cu toate că guvernele de până acum au avut ca aşa-zisă prioritate mărirea pensiilor.Iată de ce profesorii şi alte categorii socio-profesionale aşteaptă încă mărirea salariilor,promisă de cel puţin trei luni de zile.

Tot un fel de hoţie este şi frauda,practicată la toate nivelurile societăţii.În România se fraudează alegeri,examene,se delapidează banci sau alte instituţii care lucrează cu monetar,etc.Şi atunci,cum putem cere semenilor noştri să fie cinstiţi?Spre exemplu,un profesor care a copiat la examenul de titularizare,cum poate cere elevilor să nu copieze la extemporale?

A doua-noi nu vrem ca în România să se muncească inefiicient,dar sunt atâtea situaţii în care aceasta rămâne o simplă frază!Modelul îl dau tot domnii din Parlament,care au numai două opţiuni în ceea ce priveşte serviciul: ori absentează,ori,când sunt prezenţi,dorm sau votează legi pe bandă rulantă,astfel încât,atunci când lumea se confruntă cu consecinţele dezastuoase ale legii votate de ei,găsesc tot felul de scuze,dar românii ştiu că au dat cu băţul în baltă.şi atunci,dacă parlamentarii vin la serviciu doar ca să facă act de prezenţă,să se întreţină cu colegii,să ia masa la preţuri derizorii sau să aibă un loc călduţ în care să sforăie,ce pretenţii să mai avem de la alte categorii profesionale să muncească cu spor?Cum să cerem românilor să îşi schimbe atitudinea faţă de muncă,din lene în zel,când exemplul de la vârf e atât de grăitor?Nu degeaba spune o vorbă românească că “peştele de la cap se-mpute”.

Apropo de muncă-noi nu îngrădim dreptul la muncă,un drept fundamental prevăzut în Constituţie,dar desfiinţăm cât de multe locuri de muncă putem, pe motiv de criză economică sau pe alte motive.Şi ne mirăm apoi de ce atât de mulţi oameni se sinucid pentru că nu mai au ce da de mâncare copiilor sau pentru că nu mai au cu ce plăti creditele.Alţii,mai tari de înger sau mai curajoşi,lasă tot şi pleacă în străinătate ca să-şi poată asigura un viitor mai bun.O a treia categorie,tinerii eminenţi care studiază în străinătate,nici nu vor să audă de ideea de a se întoarcă acasă ca să-şi folosească priceperea şi cunoştinţele în ţara lor tocmai pentru că aici nu sunt plătiţi pe măsura capacităţilor lor.La extrema cealaltă cumva se află nu copiii cu handicap,pe care spunem că vrem să îi ajutăm,dar cărora nu le oferim nicio şansă de a trăi o viaţă normală,ci copiii normali cărora le oferim non-condiţii pentru a trăi decent şi pentru a învăţa lucrurile elementare.E vorba aici de copiii care trebuie să meargă pe jos până la şcoală cine ştie câti kilometri,să înveţe la lumina lumânărilor sau,în cel mai bun caz,la aceea a lămpilor,şi pe care statul nu îi ajută pe motiv că nu poate interveni în intimitatea familiei.

Noi nu tratăm diferenţiat oamenii pe motiv că fac parte din altă religie sau etnie,dar câţi rromi au un loc de muncă stabil?Cine nu se sperie sa se indignează să meargă în compania unei persoane mai sărăcăcios îmbrăcate sau care nu foloseşte un limbaj la fel de elevat ca al nostru?

Noi nu vrem ca turiştii să ne ocolească ţara,dar nu promovăm deloc,nici măcar în România,valorile peisagistice,religiose sau pe cele care ţin de tradiţie.Mai mult,nu păstrăm curate păduri,parcuri,lacuri,străzi şi alte locuri care formează o ţară civilizată.Noi transformăm parcurile,din locuri de joacă şi de relaxare,cu linişte şi cu aer curat,în spaţii rezidenţiale cu vile şi blocuri ale căror preţuri depăşesc de mii de ori visele cele mai optimiste ale oamenilor obişnuiţi.

Noi conservăm patrimoniul naţional,dar lăsăm anumite clădiri de importanţă istorică pe mâna unor proprietari care nu au nci banii,nici interesul necesare pentru a le renova şi pentru a împiedica astfel transformarea lor în ruine.

Însă,mai presus de natură şi de clădiri,sunt oamenii,sufletele chinuite care trebuie să trăiască mereu cu grija zilei de mâine,căci salariile şi pensiile sunt cel puţin lipsite de decenţă şi de demnitate în raport cu preţurile care nu ştiu altceva decât să crească.Şi,dintre toţi cei umiliţi peste puterea de înţelegere a unui om lucid şi cu mintea limpede,sunt pensioarii.Proverbul spune ca “Cine n-are bătrâni,să-şi cumpere”.Şi noi,care avem,ce facem cu ei?Îi punem să stea la cozi interminabile la medicamente,îi tratăm cu indiferenţă în spitale pentru că nu au avut să ne dea acea atenţie oe care ne-am obişnuit să o primim de la oricine?Îi abandonăm în aziluri când au devenit poveri penru noi şi când nu ne mai pot ajuta?

Toate aceste realităţi există,într-o formă sau alta,în societatea românească,dar nu vom reuşi niciodată să le îndreptăm până când nu le cunoaştem în profunzimea lor,până când nu ni le asumâm,fără să fugim de ele şi până când nu înlocuim vorbăria cu fapta.

Societatea românească este,în momentul de faţă,o societate deformată,pe care putem să o readucem la statutul de societate normală dacă lăsăm grandomania şi ne unim forţele pentru a schimba mentalitatea semenilor noştri.