“Noapte instelata”

       Ma uitam intr-un album de arta, pe la orele tarzii ale noptii, atunci cand se duce cea mai apriga lupta cu somnul, care, in cele din urma ne biruie.Ochii mi s-au oprit peste unul din tablourile lui Van Gogh, unul dintre pictorii mei preferati, numit “Cerul instelat”, dar cunoscut mai mult sub numele de “Noapte instelata”, pictat in 1888, ce se gaseste acum la muzeul Orsay din Paris.Din acest moment, nu stiu ce s-a mai intamplat cu mine, fie am adormit, visand …o “noapte instelata”, fie m-am transpus atat de bine incat si acum cred

ca eu chiar am fost pe acest taram nocturn, plin de atatea semnificatii.Ascultam melodia “Starry, starry night”, melodie interpretata de Don Mclean, ce are la baza acest tablou .

        Va invit sa retraim impreuna magia si feeria atmosferei…Inchideti ochii si calatoriti, alaturi de mine si de Van Gogh. Sst, ascultati:

          Noaptea invaluise de mult totul, iar luminitele primelor stele se transformara in adevarate faclii, sperante ale sufletului.Atmosfera capata din ce in ce mai multa magie si feerie.Lacul facea legatura intre doua lumi, intre realitate si vis, intre suflet si trup.

          Cerul parea un ciclon urias, ce ma atragea, ma prindea in mrejele sale,pe mine, acum fiinta ce apartineam intunericului, dand impresia unei prapastii nesfarsite.

Ma plimbam pe malul lacului, cu niste ochi admirativi si cercetatori, de-a dreptul contrastanti cu bezna albastra-negricioasa ce acoperea toata intinderea, cautand sa scap de toate lucrurile urate ale cotidianului, de toate problemele, demine insami, poate si sa ma regasesc, sau, mai bine-zis sa regasesc tot ce aveam mai bun, mai pur, insuficient explorate in viata de zi cu zi.

          Lacul tremura la fel ca intotdeauna, dar pentru mine era ceva special, simteam un fior in tot corpul, la umbra copacilor batrani, luminati de farurile ce imprastiau mii de raze galbene-aurii, ce se reflectau si ele in oglinda noptii cea plina de taine.

          Stelele devenisera niste puncte stralucitoare ce-mi explodau in petalele ce-mi ardeau ca doua vapai, iar infiorarea noptii ma coplesea, ma acoperea incetul cu incetul.Tacerea isi lasa amprenta asupra locului, provocandu-mi putina durere si frica, dar linistindu-ma in acelasi timp, era ca un calmant pentru sufletul meu.Simteam ca mi-a fost redata libertatea, simteam ca eram descatusata de tot si de toate, chiar si de gandurile mele; pentru prima oara in viata.Ma simteam pasare si cred ca, de la distanta, cine privea inspre mine, vedes o pasare dornica de zbor si de plutire, de reverie, pace si liniste interioara vesnica.

           Traiam mai intens ca oricand fiece sentiment, desi eram singura in tabloul nocturn.Ah!, cat am gresit , nu eram singura, eram cu Dumnezeu si cu ingerii ce eclipsau peisajul inchis in care ma aflam, calauzindu-mi fiecare pas.

            Cateva barci se leganau lent, o data cu visele mele…Ma asezasem la poalele unui sfetnic al noptii, mangaiere tainica a lunii pe chipul meu , copac ce ma dezmierda cu pletele firave ale sale.Acum ma linistisem complet, la fel ca tot acest taram de vis.

             M-am trezit brusc la realitatea in care trebuie sa traiesc, desi parca nu vroiam-era prea frumos si nu puteam renunta la acea stare de bine ce ma cuprinsese;caci se terminase melodia “Starry, starry night” si, o data cu ea, aceasta calatorie a sufletului meu, ce mi-as dori sa-mi fie intreaga viata.Dar cine stie ce va urma si ce ma va mai astepta, pe mine si pe voi toti?La urma urmei, viata ne ia prin surprindere, doar e un labirint, nu?