Blestemul lui Noica

De  ziua Poetului, am bătut pasul pe loc…

Un confrate îmi relatează cum o publicaţie i-a respins articolul în care cita masiv din publicistica eminesciană, despre mişeii şi panglicarii „în ale ţării”…

Cum să vorbeşti despre Eminescu în Ziua lui Eminescu? Spunându-i povestea pe de rost? Şi cum anume? Scria Poetul în Melancolie : Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură / Încet repovestită de o străină gură, / Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost. / Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost / De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult / Ca de dureri străine?…Parc-am murit de mult.

Să vorbim despre Eminescu ca despre un act de verificare intelectuală, după spusele lui Nichita Stănescu? Asta e idolatrie! – au ridicat tonul veghetorii la mierea strecurată a culturii române. Să-l comentezi pe Eminescu, căutându-i funcţia în cultura noastră ? E idolatrie! – au glăsuit intransigenţii. Iar de teama acuzelor de idolatrie se naşte  morbul subaprecierii, cum semnala acad. Mihai Cimpoi. Ne este teamă să-l punem în rostul de azi pe Eminescu şi suntem fără cuvânt, de atâtea ori, împotriva caragializării receptării poetului şi a recidivării complexului Grama.

Poetul e citit fragmentar, în grabă, fără conspectul marilor cărţi de exegeză eminesciană. În comentariile zilei, spre exemplu, ideea departelui eminescian ca dimensiune lăuntrică, din scrierile lui E.Papu, intrarea concretă a spaţiului cosmic în cuprinsul lăuntric al  fiinţei umane, este eludată.  Opinia critică a lui D.Caracostea despre Eminescu, căutând să se elibereze prin înţelegere e abandonată. În schimb, pasiunea pentru anecdotic devine acaparatoare. La fel, limbajul prostesc, flegmatic, uitându-se cât de mult îndemna Poetul, în paginile sale de publicistică, la inimă caldă şi bun-simţ. Despre inima caldă nu ne hazardăm să vorbim… printre atâtea simţiri reci, harfe zdobite…Invocăm, în schimb, bunul-simţ, ca să nu ne sălbăticim cu totul în felul de a vorbi despre Poet.

 Între vuietul acuzelor de idolatrie şi viclenia subaprecierilor, citind, din nou,  Egipetul, Pajul Cupidon, Iubind în taină, Din noaptea…, Diana, Kamadeva, Nu mă înţelegi , Cugetările Sărmanului Dionis, Strigoii, Rugăciunea unui dac, O călărire în zori, Înger de pază, Venere şi Madonă, accept blestemul lui Constantin Noica : Dacă  aş şti cu adevărat că există milioane de români care ar fi gata să vadă (ca sovieticii) ţeasta lui Eminescu, dar nu există câteva mii care să vadă ce era sub ţeasta lui Eminescu, atunci ducă-se de-a berbeleacul neamul acesta în neantul istoriei!