14 noiembrie
Ţinutul dintre Dunăre şi mare a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Despre locutorii lui, cunoscutul „părinte al istoriei” Herodot a făcut afirmaţia că erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”(1) chiar în condiţiile în care au fost înfrânţi totuşi de oastea lui Darius I, împăratul persan, care în 514 î Hr a trecut peste aceste meleaguri.
În timpul marii colonizări greceşti din secolele VIII-VI î Hr, la ţărmul Pontului Euxin au fost întemeiate emporiile: Histria, Tomis şi Callatis, ale căror ruine se văd şi astăzi. Marele rege dac Burebista, creatorul primului stat dac ce reprezenta o forţă politică şi militară în epocă, „primul şi cel mai mare dintre regii din Tracia”(2), a stăpânit aceste teritorii după cucerirea lor în anul 55 î Hr.
Dobrogea a fost primul teritoriu din spaţiul carpato-danubiano-pontic integrat în lumea romană, întâi prin foedusul din 72-71 î Hr încheiat cu cetăţile greceşti de reprezentanţii Romei, care le transformă astfel în aliaţi, apoi prin cucerire efectivă şi integrare în provincia romană Moesia în anul 46 d Hr.(3) Creştinismul a pătruns în acest spaţiu prin intermediul misionarilor şi mai ales pe cale apostolică prin prezenţa Sfântului Apostol Andrei, cel care a locuit, se pare, în vestita peşteră din sudul Dobrogei.(4)
Etnogeneza românească a cunoscut şi aici două etape, cea a formaţiunilor prestale, amintite de Ana Comnena(5) în Alexiada, opera sa, numind conducătorii locali Tatos, Satza şi Seslav, ori menţionate de inscripţiile care îi amintesc pe jupan Dimitrie şi jupan Gheorghe, precum şi o a doua etapă, a statului feudal propriu zis, Ţara Cavarnei, statul lui Balica despotul, a lui Dobrotici, apoi Ivanco.
Mircea cel Bătrân se pare că a alungat vremelic pericolul turcesc devenind „singur stăpânitor până la Marea cea Mare”(6), la sfârşitul domniei lui (1418) sau a urmaşului său Dan al II lea(1420), Dobrogea devenind parte componentă a Imperiului Otoman, integrata paşalâcului Rumelia, păstrată sub administraţie turcească timp de patru secole şi jumătate. Războiul de Independenţă (1877-1878) a fost prilejul recuperării Dobrogei prin jerta de sânge a ostaşilor români pe câmpul de luptă. La finele războiului, conform prevederilor Tratatului de Pace de la Berlin s-a hotărât reintegrarea Dobrogei în România.
23 noiembrie 1878 reprezintă ziua intrării oficiale a autorităţilor civile şi militare române în oraşul Constanţa, după ce la 14 noiembrie Carol I emisese două documente fundamentale şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“, prin care se arăta că „Dobrogea de astăzi, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrîn, face parte din România”.
Numită în zilele nostre, din ordinul prefectului Dănuţ Culeţu, „Ziua Recunoştinţei Constănţenilor”(7), Ziua Dobrogei merită sa fie sărbătorită în fiecare an ca dată importantă în devenirea noastră ca naţiune modernă.
De fapt, ziua de 14 noiembrie ar trebui marcată ca zi a Dobrogei, dupa spusele bine cunoscutului istoric conf.univ.dr. Stoica Lascu, preşedintele Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, cel care într-un articol din ziarul „Telegraf” preciza: „14 Noiembrie 1878 este una din orele astrale ale Romaniei, fără de existenţa căreia cu greu ne-am putea imagina evoluţia modernă şi contemporană, independentă şi prosperă a ţării noastre. Este ceea ce putem numi Ziua Dobrogei”.(8)
„Ziua Dobrogei” se datoreşte cu precădere vizitei lui Carol I la Constanţa şi a faptului că „Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni”, datată 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare şi era un îndemn: „Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă… Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii. drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă. care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră”.(9)
NOTE
(1) Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare, Editura Ştiințifică şi Enciclopedică ,Bucureşti, 1979, p 50
(2) Idem, p 73
(3) Ibidem, p 77
(5) http://www.fordham.edu/halsall/basis/AnnaComnena-Alexiad.html
(6) Istoria României în date,( coordonator Horia C Matei), Mica întreprindere editorial- poligrafică „Crai nou”, Chişinău, 1992, p 234
(7) http://www.telegrafonline.ro/1195682400/articol/40867/prefectul_culetu_si_modelul_american.html
(8) http://www.telegrafonline.ro/pdf/1be744933c7293bcd05d5d94d4979113.pdf
(9) http://moldova.go.ro/pagini/istorie/undobrogei.htm
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.