Şocant pe alocuri, South Park reuşeşte să surprindă, să amuze şi în acelaşi timp să pună pe gânduri…
”- I believe that if we are to form a new country, we can not be a country that appears war hungry and violent to the rest of the world. However, we also can not be a country that appears weak and unwilling to fight to the rest of the world. So, what if we form a country that appears to want both?
– Yes, yes of course. We go to war, and protest going to war at the same time!
– Right… If the people of our new country are allowed to do whatever they wish, then some will support the war, and some will protest it.
– And that means, that as a nation, we could go to war with whomever we wished, but at the same time act like we didn’t want to. If we allow the people to protest what the government does, then the country will be forever blameless.
– It’s like having your cake, and eating it too!
– Think of it! An entire nation founded on saying one thing and doing another!
– And we will call that country, The United States of America!”
South Park – “I’m a little bit country”
Comedia a reprezentat întotdeauna o parte importantă din viaţa noastră. Ne place să râdem, pentru că reuşim astfel să ne bucurăm de viaţă, ne place să uităm de dificultăţi, pentru că reuşim astfel să înţelegem părţile pozitive. Prin umor, problemele complexe ajung mai uşor la cititor, care nu se simte respins. Putem vorbi despre orice atâta timp cât păstrăm un zâmbet. Umorul ne simplifică existenţa şi ne ajută să ne relaxăm. Comedia este unul dintre cele mai bune argumente în favoarea fericirii, pentru că acolo orice este permis.
South Park este unul dintre cele mai cunoscute seriale de comedie din America. Fiind difuzată pentru prima oară în 1997, seria animată a atins până astăzi 160 de episoade. Creatorii şi-au prelungit deja contractul cu postul de televiziune Comedy Central, garantând existenţa unui al 12-lea sezon. Tradiţional, episoadele sunt difuzate anual în două jumătăţi. Prima jumătate a sezonului 11 a fost difuzată între 7 martie şi 18 aprilie, în timp ce a doua jumătate va începe pe 3 octombrie 2007.
Serialul analizează evenimente recente, conflicte, folosind satira pentru a scoate în evidenţă tarele specifice lumii în care trăim. Personajele sunt construite arhetipal, creatorii axându-se pe o trăsătură personală împinsă la extrem şi generalizată. Cei patru copii, elementele principale ale serialului, au devenit simboluri ale individului american, cel are îşi iubeşte ţara şi ar fi gata de orice pentru a o proteja. Dialogurile savuroase prin care cei patru atacă probleme actuale cu dezinvoltură au ajuns foarte departe, inspirând generaţii întregi, iar anumite replici sunt astăzi o marcă exclusivă South Park: “They killed Kenny!… You bastards!”
Satira este specifică Occidentului. Libertatea înseamnă a putea să spui orice îţi trece prin minte, fără să te temi de eventualele consecinţe. South Park a impresionat dintotdeauna prin verticalitate. Creatorii îşi asumă de fiecare dată cuvintele personajelor, nu se ascund în spatele ficţiunii. Vorbim despre lumea reală, iar acţiunile noastre se concretizează în cadrul acesteia. Consecinţele nu pot fi evitate şi trebuie asumate, însă fără panica inerentă, pentru că doar astfel discursul nostru va fi apreciat. Dacă fugim de implicaţiile reale, ne vom izola într-un turn de fildeş, iar oamenii vor dori să se disocieze de imaginea noastră. Au succes doar acei indivizi care îşi înţeleg natura şi acţionează pe baza impulsurilor simple. Nu trebuie să înveţi să trăieşti. E îndeajuns să îţi asculţi fiinţa.
Conflictul care astăzi caracterizează lumea modernă este conflictul ideologic. Faliile între diversele secte religioase se adâncesc, culturile încearcă să–şi dovedească superioritatea prin orice mijloc, iar procesul firesc de globalizare este respins cu brutalitate. Oamenii se simt alienaţi şi acuză progresul, în loc să înţeleagă că vremurile se schimbă, iar ei trebuie să se adapteze chiar dacă nu sunt de acord în totalitate cu noul sistem de valori. Prea multă ură se acumulează, iar oamenii nu mai ştiu să–şi asculte instinctele. În South Park, problemele sunt rezolvate direct, imediat, fără discuţii inutile şi complicaţii. Serialul ne învaţă că poţi să îţi aperi modul de viaţă şi fără a deveni un bigot, că noul mileniu va aduce cu siguranţă noi mituri, de care cu toţii avem nevoie. Să nu ne temem, să învăţăm să ne preţuim libertatea, să spunem în fiecare moment ceea ce gândim. Cuvintele nu pot răni decât dacă noi permitem asta. Să învăţăm de la personajele acestui serial, să învăţăm de la creatorii Trey Parker şi Matt Stone, care au pierdut chiar şi un premiu Grammy pentru că au spus ceea ce toată lumea ştia deja:
”We are all looking for answers, you know, we all want to understand who we are and where we come from, but, sometimes we want to know the answers so badly, that we believe just about anything. I’m not the reincarnation of Elrond Hubbard, and Scientology is just a big fat global scam!
– Oh, we are gone sue you!
– What?
– Yea, you think you can say our religion is a lie? Will sue you buddy!
– You told me it was a lie!
– Ho, now your putting words in my mouth. You are so sued!
– You can’t make fun of scientology kid. We are going to sue your ass, and your balls!
– How dare you mock our fate, you little punk?! You’ll be hearing from our lawyers tomorrow!
– Well fain, go ahead and sue me!
– You are so sued kid!
– Well go on then, sue me!
– We’re going to!
– Ok, good. Do it! I’m not scared of you! Sue me!
South Park – “Trapped in the closet”
Limbajul simplu folosit în cadrul serialului atrage publicul. Oamenii vor să se recunoască în personaje, să se perceapă astfel mai bine. Perfecţiunea nu ne mai atrage de mult, pentru că i-am înţeles în cele din urmă consecinţele. Nu putem fi fericiţi dacă vrem neapărat să fim perfecţi, pentru că sacrificiile înseamnă emoţii negative. Vom putea trăi cu adevărat atunci când vom învăţa să fim relaxaţi. Nu avem nimic de pierdut, trebuie doar să avem încredere în noi. Să învăţăm să vorbim despre orice subiect păstrându-ne calmul, să învăţăm să tratăm viaţa cu detaşare. Cei patru băieţi surprind de multe ori prin inocenţă, care ar trebuie să fie pentru fiecare dintre noi o trăsătură definitorie. Să descoperim lumea încă şi încă o dată, să fim uimiţi, să nu mai plecăm la drum cu prejudecăţile specifice. Nu trebuie să ne aşteptăm la nimic, pentru că aşteptările ucid spectacolul. Dacă avem certitudinea reuşitei, viaţa ne va apărea în nuanţe de gri. Ne plictisim foarte repede atunci când plănuim totul. Să învăţăm să ne lăsăm în voia tumultului, să învăţăm să privim viaţa prin ochii unui copil.
În cadrul serialului sunt abordate numeroase teme considerate tabu. Teorismul este satirizat fără milă, bigotismul religios este sancţionat fără menajamente. Vedem cum Bin Laden este redus la un fanatic incult, descoperim comploturile ascunse în străfundul Vaticanului, suntem uimiţi de ura pe care negrii o manifestă faţă de albi, intoleranţa organizaţiilor ecologiste ne face să medităm asupra luptei pentru mediu, iar totul este filtrat prin intermediul unei inteligenţe simple, bazată pe instinct. Un singur cuvânt poate schimba de multe ori lumea, o înjurătură acolo unde trebuie salvează situaţia. Cu toţii avem ceva de învăţat, pentru că South Park înseamnă în primul rând America, înseamnă în primul rând realitate.
Una dintre calităţile foarte apreciate ale show-ului este incorectitudinea sa politică. În South Park putem vedea cum negrii sunt ironizaţi, putem vedea cum mormonii sunt stereotipizaţi. Eric Cartman, personajul cu cel mai mare impact la public, este antisemit, doreşte să îi extermine pe evrei, pe hipioţi şi nu numai. Şi totuşi asta apare normal în contextul serialului, pentru că înţelegem că dorinţele acestea există, în forme diferite, în fiecare dintre noi. Hohotele de râs în faţa unui om handicapat ţin doar de o naturaleţe împinsă la extrem şi nicidecum de o eventuală dorinţă de epatare. Simţim nevoia să râdem, simţim nevoia să ne batem joc. Nu cu ură, ci relaxat, pentru că umorul trebuie să ne provoace senzaţii plăcute. Să râdem dacă asta ne face fericiţi, să nu ne împiedicăm de teorii sterile atunci când vine vorba de viaţa noastră. Este normal să fim intoleranţi, este normal să fim rasişti, este normal să fim aşa cum simţim că este bine. South Park ne învaţă că trebuie să fim sinceri cu noi înşine. Doar astfel putem fi fericiţi, doar dacă ne acceptăm adevărata natură putem trăi cu adevărat.
Echilibrul există în cadrul serialului. Fiecare episod este construit pentru a se concretiza într-un panseu filosofic. Învăţăm în permanenţă, iar personajele aleg de fiecare dată atitudini antagonice. Creatorii (care sunt de altfel şi vocile majorităţii personajelor) încearcă astfel să redea o paletă cât mai mare de convingeri. Nu suntem obligaţi să acceptăm concluziile, serialul însăşi este definit pe ideea de toleranţă şi de relaxare. Extremele sunt puse faţă în faţă, putem alege, suntem liberi să pendulăm între numeroase opţiuni. Nu există certitudini, totul se poate întâmpla, oricând acţiunea poate fi dinamitată. Şocant pe alocuri, South Park reuşeşte să surprindă, să amuze şi în acelaşi timp să pună pe gânduri. O întreagă filosofie de viaţă este concentrată în câteva cuvinte, atitudinile celor patru băieţi reprezintă categorii umane. Până la urmă, nu putem să nu zâmbim aprobator când vedem sinceritatea lui Cartman, nu putem să nu zâmbim când vedem cât de bine poate fi definit cinismul modern de un băieţel de 10 ani. Soluţiile acestuia sunt simple, surprinzătoare. Până la urmă, totul se rezolvă:
“- You see guys, it all worked itself out. Tada, tada, how you like me now! Feel a little silly now Kyle? Tada, tada, how you like me now!
– I still feel bad Cartman!
– What? How can you feel bad, somebody else is going to pay for our crime!
– Yeah, that makes it even worse!
– But, ah, Kyle, you don’t seem to understand. We’re not going to get punished for this. Ever!
– I know!
– So then how can you feel bad?
– He feels guilty for doing it and for letting someone else pay for it.
– But his not going to get in trouble!
– It doesn’t matter if you get in trouble or not, you can still feel bad. I think your right Kyle, maybe we should confess…
– What?! You guys, that’s nothing to feel bad about, we’re off Scot free!
– We feel bad for other people!
– For other… Ough… Is it that you think you might get in trouble later?
– Tomorrow in school, we’ll all tell the art teacher it was us, and let her decide what to do. And Cartman, if you have any threat of a conscience, you’ll do the same!
– Ah, ah… Freaking weirdoes man!”
South Park – “Toilet Paper”
South Park a devenit pe parcursul anilor un simbol al societăţii americane. Alături de seriale ca The Simpsons, The Bundy’s, Seinfeld sau Family Guy, el oglindeşte mentalitatea unei întregi generaţii, care nu mai suportă genialitatea pretinsă a făuritorilor de mituri. Astăzi nu mai vrem produse învechite, astăzi avem nevoie de simboluri actuale. Imaginile trebuie să fie strălucitoare, cultura înseamnă entertainment. Vrem să ne simţim bine, vrem să medităm fără încrâncenare, vrem să zâmbim când un evreu tânăr îi înfige stiletul în gât lui Isus pentru a contracara un complot organizat de un papă american.
Comedia a ajuns odată cu South Park la un nou nivel, reuşind să-şi potenţeze discursul, să-l actualizeze, atacând teme considerate tabu. Să fim capabili să ironizăm orice gest, să fim capabili să ironizăm moartea, să fim capabili să ne ironizăm chiar şi pe noi înşine. Şi totul pentru a ne simţi bine, pentru a descoperi că viaţa oferă posibilităţi nelimitate.
South Park înseamnă curajul de a spune ceea ce gândeşti. Consecinţe există, însă perspectiva lor nu trebuie să afecteze a priori raţionamentul. Vorbeşte, râzi dacă simţi nevoia să o faci, trăieşti aşa cum vrei să o faci, fără teamă. Fiecare dintre noi simte nevoia să bagatelizeze într-un anumit moment, fiecare dintre noi vrea să privească viaţa dintr-o perspectivă detaşată. Animaţia ne ajută să facem asta, pentru că acolo se spun lucruri incredibile, pe care astfel învăţăm să le acceptăm. God dam, I hate stupid people!, sau iată cum poate fi explicată dorinţa de a ironiza.
South Park este o lecţie despre reuşită şi despre cum poţi construi simboluri plecând de la realitatea care te înconjoară. Astăzi nu mai avem nevoie de principii imuabile, nu mai avem nevoie de zei. Societatea este îndeajuns de complexă, lumea în care trăim se mişcă cu o viteză uimitoare. Să ascultăm vocile copiilor, pentru că ei ne pot învăţa lecţia inocenţei. Dacă vom înţelege asta, vom putea să ne bucurăm de existenţa noastră. E simplu, este vorba despre realitate. Până la urmă, ne întoarcem cu zâmbetul pe buze la cuvintele lui Eric Cartman, care explică foarte bine esenţa individualităţii:
“God damn it respect my fucking authority!”
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.