Silvia Pintilie – „Wonderland”: o lume a surprizelor existenţiale

În lucrarea Game masters, întâlnim o provocare, şi anume înţelegerea rolului pe care jocul îl poate avea în viaţa noastră; nu cumva este însăşi viaţa un joc, ca o ruletă rusească? Sau doar se întâmplă anumite jocuri de culise, pe care le creăm, noi, ca oameni, pentru a ne atinge anumite scopuri? Culorile sunt puternice, parcă sugerând o senzaţie de apăsare, într-o lume claustrantă; artista reuşeşte să surprindă, prin linii şi culoare, resemnarea, dar şi durerea pe care personajele o trăiesc; cu toate acestea, observăm o “semnătură” a artistei, acea pasăre în stil Origami, remarcată mai ales în partea centrală a tabloului. Ceea ce surprinde este figura centrală a tabloului, chipul de bătrân, care, prin resemnarea sa, parcă ar întreba privitorul despre semnificaţia statutului de “stăpân al jocului”: ce înseamnă să pierzi, în ce condiţii se desfăşoară jocul şi cine impune regulile. În spatele acestei figure, se pot desluşi alte figuri, care pot fi alter-ego-uri, sau doar persoane cu care are de-a face, care îi impun reguli ale vreunui joc sau cărora personajul central ar vrea să impună reguli. Ochelarii purtaţi de personaje sugerează faptul că realitatea e relativă, şi, după cum e redat personajul din partea superioară a tabloului, deseori dureroasă; în acest caz, purtarea ochelarilor devine un scut sau modalitate de cenzurare a evenimentelor neplăcute.

The dream, ©Silvia Pintilie

În lucrarea The dream , artista încearcă o surprindere a universului oniric, dar şi a angoasei. De fapt, datorită nuanţelor de gri, roşu, dar şi acelui negru ”absolut” din partea dreaptă a tabloului, putem afirma că e vorba de un coşmar. Chipurile umane creionate alături de figura personajului central însoţesc visul sau coşmarul, ca un ghid, fiind parcă simbolul eliberării inconştientului de cenzura conştientului. De asemenea, observ o “ceaţă” albă în spatele personajului central, sugerând, astfel, mediul halucinant, al visului. Ce mă determină să cred că acest tablou ar trebui să poarte titlul de “nightmare”, decât “dream”, ar fi prezenţa figurilor care se desprind de personajul principal, ca alter-ego-uri, însă redate doar ca nişte schiţe, faţă de personajul central, care e conturat, care are o consistenţă fizică şi psihică; de asemenea, prezenţa acelei culoari roşii în care par a se ”scufunda” acele chipuri, ca într-un infern inconştient pare a duce cu gândul la un coşmar. Acele schiţe de chipuri formează şi ele un personaj colectiv, conturat, însă întors cu spatele la privitor, ca şi cum ar exista o parte întunecată a ”visului”, de nedezvăluit sau de care artista nu-şi mai aminteşte.

Privitorul, ©Silvia Pintilie

În lucrarea Privitorul, observăm acceaşi temă a oniricului, însă estompată, sau minimalizată, de parcă ar prima mai mult conştientul sau, la limită, insomnia. Acest lucru datorat celor două planuri care se pot contura în tablou: cel al privitorului central, delimitat de o altă zonă, a unui personaj indiferent, aflat cu spatele; chipul ultimului se pierde intr-o ceaţă, de data aceasta colorată; privirea personajului central  sugerează anxietatea, poate resemnarea, acest lucru şi datorită nuanţelor de gri şi albastru, dar şi a expresiei sale.

În lucrarea Silent Shout, artista surprinde sentimentul angoasei, durerii, prin griurile colorate, prin aspectul decorului în care cele două personaje se situează, dar şi mimica acestora: este redat un strigăt, ce redă o durere surdă, multiplicată şi de poziţia pe care cele două picioare prezente în prim planul tabloului o au: o poziţie contorsionată, crispată; cele două picioare amintesc de binecunoscutul tablou al artistei Frida Kahlo, What the water gave me, în care se pot observa imagini care amintesc de trecutul, prezentul si viitorul artistei mexicane. În acelaşi timp, tabloul Silviei Pintilie poate îngloba frustrarea, durerea, sentimentul de inutilitate al fiinţei umane.

Night flight, ©Silvia Pintilie

În lucrarea Night flight se observă o redare a dinamismului uman, dar şi a dinamismului în sine, reprezentat prin acele aripi ca de insectă, prin elicele aparatului de zbor sau chiar prin aparatul de zbor însuşi, dar şi prin culorile tari, vibrante. Predomină nuanţele reci, ceea ce provoacă privitorul să plaseze imaginea într-un univers nocturn; fiind un astfel de mediu, artista alege să ilustreze un triptic al imaginarului oniric, fără însă a păstra tema somnului. Mai degrabă, ar fi ilustrată tema insomniei, sau chiar a reveriei, cea care implică mişcare, dinamism, acţiune.

Stripes copy, ©Silvia Pintilie

În lucrarea Stripes copy observăm o siluetă umană, multiplicată, ”copiile” sale având în comun acel obiect vestimentar în dungi. Ceea ce e impresionant e faptul că doar două din cele patru personaje sunt conturate, iar culorile folosite sunt mai puternice. În cazul celor două siluete din planul secund, culorile sunt mai şterse, parcă sugerând faptul că acestea ar fi doar nişte umbre ale primelor. În acelaşi timp, personajele din prim plan îşi proiectează suprafeţe bine delimitate pe spatele personajelor din planul secund, sugerând faptul că, deşi pot exista alter-ego-uri ale lor, acestea sunt imperfecte, iar faptul de a încerca să ”copie” o personalitate deja prezentă, nu se va sfârşi decât cu o nereuşită existenţială. Observăm, în acelaşi timp, faptul că lucrarea este un diptic, acest lucru redat prin acea linie trasată care împarte lucrarea în două părţi simetrice. O dată cu acea împărţire se mai observă şi un anume dinamism, ca şi cum siluetele ar încerca să efectueze o rotaţie spre privitor, sau, dimpotrivă, revin la o stare de indiferenţă rezultată în urma parcurgerii unei rotiri prealabile.

The dog, ©Silvia Pintilie

Lucrarea Dog are ca temă viziunea canină asupra umanului, dar şi ceea ce le este, omului şi câinelui, caracteristic, şi anume: acea stare de curiozitate, de trăiri ambivalente, de imprevizibil; regăsim din nou motivul dungilor, în griuri colorate şi nuanţe de albastru, dar şi aerul meditativ al personajelor. Observăm siluete fără chip, dar şi chipul central fără un corp, ca şi cum omul, chiar dacă este un animal raţional, s-ar asemăna cu acel câine din partea superioară a tabloului, prin labilitatea psihică afişată uneori, sau, în cazul unora, adesea. ”Starea” de câine este una umilă, dar şi loială; în acest sens putem observa o astfel de stare  în cazul omului, în partea inferioară a tabloului, în care sunt prezente două siluete umane, apropiate; loialitatea poate fi desluşită prin apropierea celor două, însă umilitatea e redată prin postură şezândă a uneia dintre ele, în opoziţie cu cea aflată în picioare, care poate afişa superioritate.

În aceste lucrări, oamenii devin marionete ale fricii, iar spaţiul îşi pierde din atributele obiectivităţi şi imuabilului; nimic nu e nevinovat; culorile alese de Silvia Pintilie, preponderent roşu, albastru, griuri colorate, induc acea stare de anxietate; totul strânge, totul devine claustrant. Observând lucrările Silviei Pintilie, realizez faptul că artista doreşte să redea fiorul groazei, nu pornind de afară, ci din interior, de la mecanismle de generare a fricii. Percum în lucrările scriitorului american Stephen King, teroarea, groaza, sentimentul de nimicire sau minimalizare a sentimentelor provin dinspre interior spre exterior; ţipătul produce reverberarea şi deformarea spaţiului. Însă, mai mult decât o astfel de groază, e prezentă o anumită apetenţă către curios, ca şi cum Silvia Pintilie ar fi Alice într-o ţară a minunilor artistice, într-un univers al imaginilor care se regăsesc,  într-o stare vizibilă, în lucrările sale. Închei prin a o felicita pe Silvia Pintilie, pentru lucrările sale şi recunosc că lucrările pe care le-am prezentat se situează la un nivel ridicat pe o scală obiectivă a valorilor artistice şi estetice.