Schimbari climatice (1)

PUBLIC UNDERSTANDING OF SCIENCE

În ultimii ani, tot mai multe documentare de televiziune produse în Canada, S.U.A., Marea Britanie cât şi în alte ţări, difuzează zilnic aspecte legate de supravieţuirea umană în condiţii extreme. Se studiază cel mai mult influenţa hipotermiei asupra organismului, impactul psihologic al supravieţuirii în natură, chiar al naturii dezlănţuite şi confruntări periculoase. Rezultatele acestor experimente nu sunt deloc încurajatoare: organismul uman poate supravieţui perioade de timp limitate în condiţii extreme, iar dacă acestea nu revin la parametrii specifici existenţei corpului fizic, atunci acesta nu are şanse de supravieţuire.

Se pune întrebarea: de ce se difuzează şi se produc aceste filme ? Răspunsurile pot fi speculative: de la cererea pentru senzaţional, la educarea maselor pentru conştientizarea pericolelor legate de o posibilă supravieţuire, fie ea şi accidentală, în condiţii extreme.

Un fapt este sigur: omul nu poate supravieţui în afara mediului artificial pe care şi l-a creat, iar societatea modernă nu poate subzista în condiţiile din Evul mediu, dacă ar fi confruntată cu o „reîntoarcere” forţată la acesta sub impactul schimbărilor climatice abrupte. Probabil ar fi necesare pregătiri mult mai concrete, coordonate pe baza unor criterii ştiinţifice bine elaborate fără a ne limita la prezentări mediatice, mai mult sau mai puţin senzaţionale. Ele ne arată situaţia în care ne aflăm, dar soluţiile se află în acţiunile şi atitudinile fiecăruia în raport cu înţelegerea şi credibilitatea pe care o acordăm acestei situaţii.

Dacă ne lăsăm influenţaţi de ideile altora, inclusiv cele descoperite în această publicaţie, dar nu le înţelegem în profunzime şi în ansamblul lor, atunci orice demers este eşuat din start. Înainte de a crede într-o idee este necesar să o înţelegem şi să o adaptăm nevoilor noastre. Oamenii de ştiinţă au nu numai rolul de a descifra enigme şi descoperi soluţii pentru unele probleme, ci şi acela de a descoperi mijlocul prin care rezultatele muncii lor pot fi înţelese şi aplicate de oameni cu pregătire medie. Înţelegerea problemei schimbărilor climatice necesită eforturi deosebit de mari, cooperări bazate pe un interes comun, acela al asigurării supravieţuirii speciei umane în secolul următor.

Acest aspect a favorizat apariţia unui nou concept şi poate a unei discipline de studiu, Public Understanding of Science, care s-ar traduce prin două idei care sunt simultan respectate:

1.    Prezentarea cercetărilor şi rezultatelor ştiinţei într-o formă accesibilă pentru nespecialişti,

2.    Înţelegerea de către nespecialişti a modelului ştiinţific despre lume şi a mesajului acestuia.

Oameni de ştiinţă, avocaţi şi formatori de politici şi strategii citează deseori fraza „înţelegerea ştiinţei de către public”, dar rareori pot defini ce înseamnă aceasta. Sensul acestei fraze depinde de problema vizată, precum diagnosticarea unor probleme sociale, caracterizarea unor iniţiative instituţionale sau descrierea completă a unor organizaţii. Uneori termenul e utilizat pentru a dezbate o problemă militară în cadrul unei confruntări politice.

Dacă publicul ar înţelege mai bine problema, atunci conflictul s-ar rezolva mai uşor. Un om de ştiinţă a publicat un raport despre creaţionism într-un articol publicat în PBS NewsHour, în care a făcut unele aprecieri despre implicarea ştiinţei în modă, afirmând:”A înţelege procesul ştiinţific care se aplică acolo este în mare parte sortit eşecului. Din nefericire, Statele Unite se situează mult în spate, în termeni de apreciere şi înţelegere ştiinţifică.”^1,2

Un articol din Irish Times descria în detalii, efortul oamenilor de ştiinţă de la Colegiul Universităţii din Dublin de a prezenta „principala incursiune în domeniul înţelegerii ştiinţei de către publicul larg” alimentând o întrecere între cercetătorii universităţii în scopul obţinerii celei mai bune audienţe şi înţelegeri de către public a muncii lor de cercetare. „Încercăm să cucerim publicul şi să mediatizăm ştiinţa şi rezultatele ei spre un auditoriu cât mai larg”, …, „trebuie să comunicăm publicului şi comunităţii oamenilor de afaceri cercetările şi rezultatele acestora, pentru care se cheltuie banul public colectat din taxele şi impozitele sociale” a menţionat biochimista Annette Forde.^3,4,5

În prezent, cercetători renumiţi au fost onoraţi cu titluri universitare speciale pentru contribuţia lor în domeniul „Public Understanding of Science”. Printre ei se numără Richard Dawkins de la Universitatea Oxford, fizicianul Lawrence Krauss şi astronomul Carl Sagan. În domeniul ştiinţelor pământului şi ale atmosferei putem menţiona numele celor ale căror lucrări şi puncte de vedere au fost deja citate în această carte precum Gary Glatzmeier, Kevin Trenberth, William Curry, Bill McGuire, Rob Coe, David Crichton şi alţii.

Se observă o nevoie tot mai acută a promovării ştiinţei către public din două motive: în primul rând justificarea fondurilor alocate cercetării din bani publici şi în plan secundar încurajarea publicului de a participa activ la tehnologizarea societăţii adaptându-se noilor cerinţe pentru a deveni buni consumatori de produse tehnice şi medicale. Aceste două deziderate nu au nici o legătură cu ridicarea nivelului de înţelegere a elementelor ştiinţei de către public, ci doar a acelor aspecte care le permite să înţeleagă că în permanenţă pot cumpăra un nou produs pentru aşa numitul „home entertainment” (divertismentul de acasă) şi la ce este bun acest produs.

Deasemenea, prin „Public Understanding of Science” nu se urmăreşte promovarea unui mod de viaţă în acord cu principiile de sănătate şi bunăstare ci doar acele aspecte care să permită publicului achiziţionarea celor mai noi medicamente, produse alimentare şi aparatură, indiferent de efectul acestora pe termen lung.

Într-un studiu realizat de Parlamentul Britanic s-au postulat câteva principii redefinindu-se conceptul prin „înţelegerea chestiunilor ştiinţifice de către cei care nu sunt experţi”, la care au adăugat faptul că „există o falsă apreciere legată de problemele care apar în relaţia dintre ştiinţă şi societate, bazată pe nivelul de ignoranţă şi confuzie în care e menţinut publicul, … , deoarece promovarea unei activităţi susţinute de înţelegere la nivel public, acesta poate fi adus la nivelul de cunoaştere … unde totul va merge bine”.^6,7

Putem observa cu toţii cât de bine este promovată ştiinţa şi cunoaşterea în România. Acelaşi studiu al Parlamentului Britanic a accentuat conceptul prin fraza „implicarea publicului în ştiinţă şi tehnologie, astfel încât ambele părţi să promoveze un dialog eficient bazat pe încredere şi valori sociale” la care se pune accentul pe „formarea de opinii în avantajul ştiinţei şi al progresului”. În prezent, tot mai mulţi oameni de ştiinţă, avocaţi şi formatori de politici şi strategii s-au aliat în favoarea acestor principii deoarece ele au permis identificarea a cinci domenii distincte ale conceptului de „Public Understanding of Science”.8

{mospagebreak}

LITERATURA ŞTIINŢIFICA PRACTICA

Aceasta se referă la acea cunoaştere care e necesară rezolvării unor probleme din viaţa de zi cu zi precum decizii pe plan financiar sau schimbarea unei siguranţe la automobil, a unui corp de iluminat sau împachetarea şi despachetarea unui produs, respectiv punerea sa în funcţiune şi utilizare corectă. Este binecunoscut faptul că majoritatea cetăţenilor americani nu înţeleg setările unui videorecorder şi nu ştiu cum funcţionează un termostat.9,10

LITERATURA ŞTIINŢIFICA CIVICA

Aceasta se referă la nivelul de înţelegere a unor termeni ştiinţifici astfel încât să poată fi prezentat un buletin de ştiri sau un scurt reportaj care să promoveze anumite puncte de vedere asupra unei probleme complexe, precum cea a schimbărilor climatice.

Expertul în politici ale ştiinţei, Jon Miller a realizat o măsurătoare a nivelului de literatură civică ştiinţifică în rândul reporterilor şi jurnaliştilor punându-le anumite întrebări precum ce este ADN-ul, ce este o moleculă, sau dacă interiorul Pământului este fierbinte sau dacă antibioticele omoară atât viruşi cât şi bacterii. Un alt aspect al literaturii civice ştiinţifice implică înţelegerea metodologiei de investigaţie ştiinţifică, recunoaşterea ştiinţei în calitatea ei de formatoare de teorii, respectiv de verificare sistematică de propoziţii şi idei.^6,7

Miller a măsurat şi acest element prin întrebări de verificare a cunoştinţelor reporterilor care trebuie să răspundă cât mai corect la chestiuni de genul „ce înseamnă a studia ştiinţific, …, ce înseamnă logica design-ului experimental, grupuri de control, efectul placebo, etc.”.^6,7

Probabil ar fi util, ca şi în România, să se promoveze profesia de jurnalist de ştiinţă, emisiuni de ştiinţă pentru cei care nu sunt experţi, iar acestea să fie sponsorizate din banii publici, deoarece nici un om de afaceri nu va considera util prezenţa unui clip publicitar într-o emisiune de ştiinţă.

Mulţi oameni de ştiinţă, avocaţi şi formatori de politici şi strategii au votat în favoarea implicării aspectului ştiinţific în domeniul deciziilor sociale şi nu cel economic. Se pune întrebarea dacă politica în domeniul climatic sau al sănătăţii ar trebui condusă pe baza unor decizii pornind de la raţiuni economice şi nu ştiinţifice ? Oare cercetarea în domeniul celulelor stem ar trebui să se fundamenteze pe dezbateri ştiinţifice sau pe discuţii moral-religioase ? În formularea răspunsului la aceste întrebări apare teama ca autorităţile să piardă de sub control mecanismul economic, dublată de creşterea autorităţii ştiinţei în domeniul culturii. Se ştie că orice demers în favoarea ştiinţei, poate aduce ridicarea nivelului maselor de la starea de lipsă a oricărei raţiuni la o minimă raţiune.

LITERATURA ŞTIINŢIFICA INSTITUŢIONALA

Se referă la politicile ştiinţei şi finanţarea acesteia, desfăşurarea activităţilor controversate precum clonarea, şi altele. Se pune întrebarea dacă ştiinţa informează instituţia care îi stabileşte politica şi dacă un cetăţean poate identifica liderii marilor instituţii ştiinţifice ? Ce înseamnă echitate ştiinţifică?^8,1,2

Cercetătorii britanici Patrick Sturgis şi Nick Allum au comentat acest aspect într-un studiu în care se menţiona că dacă ceva merge prost (în ceea ce priveşte ştiinţa sau cercetarea), precum apariţia fraudei, conducere inechitabilă sau corupţie, atunci acei cetăţeni, care au o mai bună înţelegere ştiinţifică asupra unei probleme (precum cea a schimbărilor climatice) vor fi capabili să atribuie motivul unor factori de natură politică şi socială decât a un ei instituţii care „brusc” a devenit incapabilă, prost informată sau membrii acesteia fac greşeli ce nu au nici o legătură cu nivelul lor de pregătire.3,4

PROTESTUL CELOR 10.000 OAMENI DE ŞTIINŢA

Un exemplu remarcabil în acest sens este menţionat de Jonathan Amos jurnalist de ştiinţă al BBC News, San Francisco pe data de 20 decembrie 2006 care se referă la un protest al peste 10.000 oameni de ştiinţă americani, printre care 52 de laureaţi ai premiului Nobel, care se opun amestecului politicienilor în procedurile şi rezultatele ştiinţifice. Pe lista principalelor acuzaţii se menţionează schimbările climatice. Prin aceasta se cere restaurarea integrităţii ştiinţei în politica guvernului.^11,12

Conform Uniunii Oamenilor de Ştiinţă Îngrijoraţi, rezultatele cercetărilor sunt prezentate publicului într-o formă alterată din motive politice. Se spune că oameni de ştiinţă, angajaţi ai unor agenţii federale au fost obligaţi să modifice rezultatele pentru ca acestea să fie în acord cu iniţiativele politice. Uniunea Oamenilor de Ştiinţă Îngrijoraţi a emis un ghid de la „A la Z” care prezintă zeci de acte de cenzură şi implicare a factorului politic în ştiinţă, în domenii care se întind de la schimbări climatice până la educaţia sexuală.¹¹

În ultimii ani, Casa Albă a cenzurat rezultatele Agenţiei de Protecţie a Mediului şi ale Administraţiei Naţionale a Medicamentelor şi Alimentelor datorită unui parlamentar care a ridicat semne de întrebare asupra integrităţii ştiinţifice. „Este foarte greu să faci politică eficientă fără ştiinţă de calitate darmite cu ştiinţă de proastă calitate”,…,”în ultimii ani, am asistat la creşterea uzului ştiinţei pentru abuzuri politice, şi aş spune că am asistat la o promovare a ştiinţei de proastă calitate în domenii strategice precum schimbări climatice, securitate şi pace internaţională şi resurse de apă potabilă,” a afirmat Dr Peter Gleick, preşedintele Institutului Pacific pentru Studii în domeniul Dezvoltării, Mediului şi al Securităţii.¹²

Afirmaţia a fost prezentată de către autorul ei în cadrul întâlnirii anuale a Uniunii Americane de Geofizică. În anul 2005, au început pentru prima dată discuţiile pe această temă, când cercetătorului Dr James Hansen i s-a interzis să vorbească în Media despre schimbările climatice. Un susţinător de-al său, Michael Halpern a declarat la BBC News că „Această afirmaţie ştiinţifică, semnată în prezent de peste 10.000 de cercetători, aparţine atât celor reprezentaţi politic de către partidul aflat la guvernare cât şi de partidul din opoziţie, începând din perioada preşedintelui Eisenhower şi ea nu reprezintă o chestiune de genul afaceri ca de obicei, şi doresc stoparea imediată a acestei practici !”¹²

Sursă de informare: http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/6178213.stm

PROFESORII DE ŞTIINŢA DIN STATELE UNITE REFUZA 50.000 DVD-URI !!

Vreţi 50.000 de DVD-uri gratis ?? Asociaţia Naţională a Profesorilor din Statele Unite nu le vrea, chiar dacă (sau tocmai pentru că, n.t.) e vorba de „An Inconvenient Truth”, celebrul film despre schimbări climatice care a fost selectat pentru a fi prezentat tuturor copiilor de gimnaziu în Suedia şi Norvegia.¹³

Oare de ce ? Deoarece, conform unuia dintre producătorii acestui film, Laurie David, asociaţia profesorilor ar fi  acceptat câteva milioane de dolari de la companiile petroliere (inclusiv Exxon Mobil şi Shell). „Mai mult decât atât”,… , „Asociaţia Profesorilor a promovat interesele companiilor” a afirmat David în Washington Post în 26 noe.2006, la care Jodie Peterson, reprezentantă a Asociaţiei Profesorilor a răspuns

“Nu e adevărat”, … , „comisia directorilor a trebuit să aprobe fondurile înainte ca acestea să fie cerute. Nimeni nu ne-a dat bani cu condiţiile acelei promovări. Nu ne-a cerut nimeni să-i promovăm.”¹³

În timpul unui interviu acordat postului de radio naţional National Public Radio, preşedintele ales al Asociaţiei Naţionale a Profesorilor , Jonathan Witsett a precizat că ar fi acceptat donaţia generoasă dacă nu ar fi fost vorba de plata a 250.000 $ către difuzori (care pretind de obicei 30% din costul produsului, estimat de ei probabil la 15$ – adică ar fi fost vorba de 5$/DVD, n.t.)¹³

În timp ce „o grupare” doreşte promovarea filmului în cât mai multe ţări, „o altă grupare” doreşte exact contrarul. Ambele situaţii reprezintă una şi aceeaşi manipulare discretă, deoarece filmul nu promovează adevărul ci exclusiv interese politice şi economice. Trăim chiar acum momente de cumpănă în care site-urile acreditate despre schimbări climatice, suferă „cosmetizări” sub impactul generos al fondurilor guvernamentale care vin să sprijine cercetările şi laboratoarele (ameninţate, până nu demult cu, … dispariţia, pe motiv că înghit bani pentru a produce „teorii”) după cei 10 ani de insitenţă a vocilor oamenilor de ştiinţă.

{mospagebreak}

RAŢIUNE SCAZUTA ASUPRA INFORMAŢIEI

Acest termen este împrumutat din lucrările de specialitate din domeniul politicii ştiinţei, care ridică unele întrebări legate de capacitatea şi motivaţia publicului de a fi permisibil spre cunoaşterea ştiinţifică. În cazul ştiinţelor care dezlănţuie controverse, precum cercetare în domeniul celulelor stem sau creaţionism publicul nu va reţine foarte multe aspecte sau nu le va reţine pe cele importante. Mai mult decât atât, publicul se va raporta la acestea sub impactul convingerilor sale de natură religioasă, morală sau ideologică. În funcţie de aceste „valori” vom avea un public căutător de vindecări miraculoase, sau unul care să respingă toate acestea. Astfel, campaniile promoţionale strategico-politice vor fi continuu „ajustate” în funcţie de audienţa ţintită, urmărindu-se mai degrabă formarea unor opinii şi nu înţelegerea activităţilor ştiinţei.

ACCENTUAREA CONTEXTULUI SOCIAL AL ŞTIINŢEI

Aceasta e acea parte a înţelegerii ştiinţei de către public care evidenţiază influenţa contingentă a identităţii sociale şi încredere legată de modul în care publicul foloseşte informaţia. Sociologul Brian Wynne este convins că aceasta depinde de modul în care acel grup, sau individ, interpretează motivaţiile ştiinţei sau ale instituţiilor acesteia. De exemplu, în cazul alimentelor modificate genetic, un activist Greenpeace european va interpreta cu totul altfel aceeaşi informaţie oferită de doi oameni de ştiinţă în funcţie de simpatiile sau antipatiile acestora faţă de ideologia Greenpeace. Astfel, în faţa unui grup de o anumită culoare religioasă, afirmaţia unui om de ştiinţă care este în acelaşi timp simpatizant al acelei religii, pare mult mai credibilă decât cea a unui om de ştiinţă ateu.

CONCLUZII

Publicul e departe de a avea o compoziţie uniformă în ceea ce priveşte achiziţionarea şi aplicarea ştiinţei. El este segmentat pe o serie de „valori generale” precum religie, simpatie, educaţie, etnie, ocupaţie, regiune şi cunoaştere de bază. Aici intervine rolul cheie al ştiinţei.

Tipul de cunoaştere ştiinţifică care contează, depinde de situaţia şi scopurile respectivei instituţii ştiinţifice. Dacă acesta este cel de a aduce beneficii ştiinţei şi progresului pe termen lung, inclusiv sponsorizare din partea guvernului şi a publicului pentru dezvoltare, atunci este important să se investească în programe de educaţie formală de bază care să ridice nivelul de cunoaştere ştiinţifică civică dar în contextul instituţional al ştiinţei.

Cu excepţia unor segmente foarte restrânse şi specializate ale Mediei, aceasta va contribui din ce în ce mai puţin la realizarea acestui deziderat. Normativele profesionale şi de marketing ale jurnalismului vor concura neloial cu cele ale calităţii prezentării ştiinţei drept un corp de cunoaştere sau process de investigare.

În ultimii ani, Media s-a preocupat aproape cu obsesivitate de implicaţiile politice ale ştiinţei în general respectiv de scandaluri focalizate pe incidente izolate care dezvoltă intrigi asupra unor personalităţi din arena politică sau ştiinţifică. Astfel, prezentarea unor aspecte legate de schimbările climatice se va face (exclusiv din perspectiva) dacă aceastea au la bază o controversă, un scandal sau o mare fraudă (mită, furt forestier, vânzare de terenuri, asigurări imobiliare, etc.).

Dacă instituţiile ştiinţifice se vor implica în bătălii pentru primirea de fonduri, pentru trecerea unui referendum în Parlament sau pur şi simplu pentru a-şi impune nişte credinţe-reguli, atunci iniţiativa unei informări scăzute a publicului asupra ştiinţei va fi cea mai eficientă. Din acest punct de vedere, ştiinţa va privi campaniile politice drept un model prin care îşi poate câştiga adepţi din rândurile publicului.

În concluzie, nu există nici un răspuns la problema „ridicării nivelului de înţelegere a ştiinţei de către public”. Este o chestiune complexă care necesită abordări speciale în acord cu toţi factorii implicaţi.

{mospagebreak}

Referinţe Bibliografice:

1 Burns, T.W., O’Connor, D.J., & Stocklmayer: Science Communication: A Contemporary Definition. Public

 Understanding of Science, 12. (2003).

2 Collins, H. & Pinch, T.: The Golem: What everyone should know about science. Cambridge: Cambridge University

 Press. (1993).

3 Gregory, J. & Miller, S. Science in Public: Communication, Culture, and Credibility. New York: Plenum. (1998).

4 Hilgartner, S.: The Dominant view of popularization: Conceptual problems, political Uses.

 Social Studies of Science. (1990).

5 Irwin, A.:Constructing the scientific citizen: science and democracy in the biosciences. Public Understanding of

 Science (2001).

6 Miller, J.D.: The measurement of civic scientific literacy. Public Understanding of Science, 7 . (1998).

7 Nisbet, M.C.: The competition for worldviews: Values, information, and public support for stem cell research.

 International Journal of Public Opinion Research. (2005).

8 Nisbet, M.C., Scheufele, D.A., Shanahan, J.E., Moy, P. Brossard, D., & Lewenstein, B.V.: Knowledge, reservations, or

 promise? A media effects model for public perceptions of science and technology. Communication Research (2002).

9 Sturgis, P. & Allum, N. Science in Society: Re-Evaluating the Deficit Model of Public Attitudes. Public Understanding

 of Science.  (2004).

10 Wynne, B. Misunderstood misunderstanding: Social identities and public uptake of science. Public Understanding of

 Science (1992).

11 ***http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/6178213.stm

12 ***http://www.adevarulonline.ro/2006-12-16/Magazin/incalzirea-globala-e-mult-mai-grava-decat-s-a-

 spus_210794.html

13 ***Extras din New Scientist magazine, 07 December 2006, pag. 6, Nr. 2581