În abordarea literaturii memorialistice a rezistenţei anticomuniste se porneşte din start de la o serie de neajunsuri…
Andrei Pleşu vorbea de existenţa, în spaţiul românesc, a unei "culturi a parastasului" prin care ne redescoperim valorile, modelele, trecute altfel sub o tăcere suspectă.Literatura rezistenţei anticomuniste vine să ilustreze acest lucru prin vocile celor care vorbesc tocmai din interiorul fenomenului.
Interesul pentru această parte a domeniului literar naţional s-ar putea argumenta din două puncte de vedere: în primul rând, tema unei astfel de memorialistici nu numai că dă glas unei perioade puternic reprimate in conştiinţa poporului român dar în acelaşi timp conferă individualitate însăşi literaturii naţionale, iar în al doilea rând, vorbeşte despre adevăruri străine unei mari părţi din generaţia tânără (de aici şi un posibil argument pentru includerea unor autori în manualele şcolare).
În abordarea literaturii memorialistice a rezistenţei anticomuniste se porneşte din start de la o serie de neajunsuri. În primul rând fenomenul publicării: despre regimul concentraţionar comunist s-a scris foarte puţin in literatura română de dinainte de 1989 (Cel mai iubit dintre pământeni a lui Marin Preda ar fi un exemplu), ceea ce s-a scris publicându-se in străinătate. După 1989 au apărut nenumărate lucrări cu caracter memorialistic care să se raporteze la tema dezbătută însa nu şi studii referitoare la o analiza ştiinţifică a fenomenului.
În al doilea rând, literatura memorialistică, atât cea apărută înainte de 1989 în străinătate, dar şi cea publicată după 1990 în ţară, are câteva deficienţe: autorii redau trăirile şi evenimentele petrecute în infernul concentraţionar prin prisma propriului adevăr, manifestându-se astfel o notă de subiectivism, şi in consecinţa înregistrandu-se o serie de inexactităţi (exista, de exemplu, o serie de neconcordanţe între ceea ce memorialiştii prezentau şi realitatea exprimată de documentele din arhivă).
Şi nu în ultimul rând, se pune şi problema în ce măsura putem vorbi de o valoare literară a unor astfel de scrieri. Lipsa de experinţă în domeniul filologiei a determinat pe o parte dintre memorialişti să utilizeze un stil greoi, iar unele informaţii valoroase pierzându-se printre altele cu valoare fluctuantă.
Ca să ne cunoaştem pe noi ca identitate naţională, ca să ne înţelegem prezentul trebuie să ne cunoaştem în primul rând trecutul, chiar daca el este dureros pentru că el poate explica ce suntem noi, românii, azi. Ţinând cont de faptul că experienţa comunistă este un fenomen greu de înţeles pentru generaţiile tinere, cele născute după 1989, datoria noastră de cetăţeni este să o facem cunoscută. Să ne întoarcem, aşadar, atenţia înspre nume precum Paul Goma, Ion Gavrilă Ogoranu, Ion Ioanid, Mihai Beniuc şi lista ar putea continua pentru că ei, cei care au trăit si mai ales experimentat comunismul sunt cei mai în măsura să vorbească despre el – sunt cărţi care aşteaptă şi merită să fie citite, promovate, discutate.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.