…nu toţi oamenii vin şi pleacă precum valurile mării […] unii lasă urme şi-n piatră…
„The earth is rich with the lives of our kin
Men come and go, like the waves of the sea
A tear, a prayer to the Great Spirit, a dirge,
and they are gone from our longing eyes forever”
Chief Seattle of the Suquamish
În toţi anii noştri trăiţi în Nord America am urmat ordinea societăţii, dar parcurile naturale ne-au plăcut mai mult şi prin ele am înţeles ceva, ceva din iscusinţa, chibzuinţa şi forţele Naturii, The Mother Earth, vegheată părinteşte de Great Spirit cum cred amerindienii, faţă de care ne-am format o deosebită consideraţie şi sincer respect. Aşa ne-am socotit, aşa considerăm noi – Ica şi cu mine!
Cât s-a putut, am petrecut timpul nostru liber în Natură, în parcurile naturale nord- americane, care sunt perlele acestui continent. Am dorit cu mulţi ani în urmă, şi am reuşit, să mergem în Black Hills of South Dakota, acolo unde se află Memorialul National Mount Rushmore cu statuile celor patru preşedinţi americani. Am fost impresionaţi şi fericiţi; impresionaţi precum toţi vizitatorii ce le privesc şi fericiţi fiindcă am atins şi acest „landmark” din jaloanele noastre de călători liberi prin lume. Atunci, entuziasmat am scris; ce minunat ar fi dacă şi la noi, în România, s-ar sculpta undeva în Carpaţi, un asemenea memorial de cinstire faţă de înaintaşii naţiunii. După un timp, am primit un raspuns: „ce, noi avem bani ca americanii …”.
Cu acea ocazie, pentru prima dată am aflat că, în apropiere, în alt munte se sculptează o statuie a unui mare personaj istoric amerindian: „Crazy Horse”. Un luptator pentru drepturile şi libertatea naţiunii sioux. Am mers să vedem. Ceea ce am văzut şi mai ales ceea ce am aflat, citind apoi, a fost mult mai diferit, mai dramatic, mai încărcat de tensiune social-istorică decât grandiosul Memorial National Mount Rushmore.
Uite, pentru tine cititorule deschid cartea „CRAZY HORSE and The Real Reason for the Battle of the Little Bighorn” pe care am cumpărat-o acolo, direct de la autor, dr. A. Ross Ehanamani. A fost plăcut şi amabil, am schimbat câteva fraze împreuna şi mi-a semnat cartea. Ehanamani se traduce merge printre fiind amerindian. A crescut într-o rezervaţie de indieni în South Dakota, s-a educat şi a devenit profesor şi scriitor. Banii pe care îi câştigă pe această carte îi donează pentru „Crazy Horse Memorial”.
Ehanamani este un bun, foarte bun cunoscător al istoriei, aşa că poate face sinapse între idei şi fapte pe o largă scară istorică. De exemplu, pentru înţelegerea complexului istoric din vremea lui Crazy Horse, ne duce în 1773, la Frankfurt, unde Mayer Bauer are ideea ca împreună cu alţi oameni bogaţi să pună bazele unei bănci puternice în vederea extinderii dominaţiei bancare în Europa. Fiii lui Bauer, cinci, continuă ideea de putere şi dominare financiară şi prin profituri de pe urma războielor europene banca lor devine un imperiu bancar în Europa şi Statele Americane. Cum războaiele schimbă singele unora în aur şi profit, fiii lui Bauer încep, prin agenţii lor, să uneltească intriga unui război civil în jurul sclavajului din statele americane. Şi întradevăr, un război civil se porneşte şi doi dintre fraţi Bauer se apucă de finanţarea lui: unul finanţează pe sudişti iar celălalt pe nordişti! În Nord apare neprevăzutul din cauza preşedintelui Lincoln, care nu vrea să accepte oferta bancherilor şi dobânzile lor, aşa că începe el să imprime bancnotele verzi – greenbacks – neacoperite! Panică şi furie printre bancheri, care contracarează scoţându-şi aurul din statele americane şi reuşesc print-un act bancar să interzică emiterea de note bancare fără acoperire!
În urma acestor manevre, nordiştii intră în panică fiindcă au nevoie de aur, cât mai mult, cât mai repede. De unde aur? Zvonuri, mărturii şi probe susţin că se găseşte aur în Black Hills în South Dakota! Numai că, prin acordul (treaty) din 1868 de la Fort Laramie, Black Hills aparţine naţiunii Sioux, pentru care întreagul areal deluros-muntos împădurit este sacru fiind sanctuarul predecesorilor lor.
„’Hei, ăsta-i acum problema, sanctuarul stramoşilor sioux! Da-ţi de ştire, peste tot, că este aur acolo şi veţi vedea câţi căutători vor pleca întracolo. Pe urmă,vom trimite noi armata să-i apere de stafii”. Aceasta nu este o improvizaţie, este concluzia unor istorici despre strategia administraţiei preşedintelui Ulysses G. Grant de-a provoca un război în vederea ocupării de noi teritorii . De data asta a venit rândul Dealurilor Negre, pentru aurul necesar, pentru liniştirea panicii bancare şi economice .
Administraţia şi armata trimisă a găsit pretexte şi aşa a început ceea ce în istoria americană se numeşte Black Hills War, culminând cu bătălia de la Little Bighorn şi pe care armata americană a pierdut-o. Printre căpeteniile naţiunii sioux (este o abreviere făcută de quebecani şi se pronunţă su’) care au dus la această victorie se află Sitting Bull (Taur Aşezat) şi Crazy Horse (Thasunka witko – ce de fapt înseamnă calul lui e nebun). După pierderea bătăliei, armata şi guvernul american i-au căutat pe cei doi să-i prindă şi să se răzbune pentru înfrângerea suferită. Nu i-au prins dar, hărţuind în continuare triburile sioux, căpetenile lor s-au predat singure pentru a-i scuti de umilinţe şi suferinţe pe ceilalţi. Au fost luaţi prizoneri şi în scurt timp au fost găsite motive să-i lichideze. Fairness, american style!. Cu cât citeşti mai mult despre acele vremuri, despre oamenii şi faptele lor, ai şansa să desprinzi şi să înţelegi adevăratele feţe ale societăţii din trecut şi prezent, despre aşa zisul temperament democrat-eliberator american.
Unul dintre cei care a înţeles adevărata soartă a amerindienilor sioux (dakota, lakota, nakota) a fost şi tânarul sculptor american Korczak Ziolkowski, polonez de origine, acceptând propunerea descendenţilor din luptătorii sioux din 1876 – 1877 de a veni în Black Hills sa sculpteze intr-un munte pe Krazy Horse. „My fellow chiefs and I would like the white man to know (that) the red man has great heroes, too” i-a scris Lakota Chief Standing Bear sculptorului, după lungi meditaţii şi discuţii cu ceilalţi şefi ai naţiunii sioux ,după ce au văzut cum feţele palide au sculptat în Blak Hills un memorial în onoarea presedinţilor lor.
Korczak Ziolkowski a venit in Blak Hills, în 1947, s-a întilnit cu Chief Standing Bear şi alţi amerindieni sioux. Au umblat împreuna, au privit, au meditat şi s-au hotărât să transforme un munte în statuia eroului sioux Crazy Horse, prin ei înşişi, fără nicio intervenţie sau ajutor din partea guvernului. Au ales muntele, au făcut macheta statuii în care Crazy Hourse apare ieşind din munte călare şi cu o mâna întinsă spre zare, pare a repeta: „My lands are where my dead lie buried” (pământurile mele sunt unde morţi mei sunt îngropaţi). Ridicare acestui memorial este un act de statornicie, dârzenie şi mândrie a unei naţiuni învinse prin minciuni, conspiraţii şi tratate pe care guvernul american nu le-a respectat. E o replică dată Congresului American care în 1876, prin Blak Hills Agreement, a luat în dominaţie acest areal sioux. „Agreement-ul”- înţelegerea, învoiala, acordul – niciodată nu a fost semnat de şefii naţiuni sioux. De ştiut!
Când în 1949 s-a apucat de lucru, Korczak Ziolkowsky, plin de energie şi dedicaţie, avea aproape 40 de ani, familie cu şase copii şi doar 174 de dollari! Anii începutului au fost cumpliţi de grei fiind izbit de lipsa de fonduri şi materiale, de prejudicii politice şi rasiale, de insulte şi injurii. Nimic nu l-a înfrânt fiind animat de dorinţa realizării şi de sprijinul moral al naţiuni sioux, săraca şi ghetoizată în rezervaţii. Randamentul şi progresul au ramas legate numai de interesul public şi de donaţiile primite. Cu toată aceasta situaţie şi strâmtorarea financiară, a refuzat de două ori suma de zece milioane de dolari din partea guvernului federal. Şi-a continuat munca cu dedicaţie, cu stăruinţă până la sfirşitul vietii, în 1982, predând ştafeta soţiei sale Ruth şi copiilor săi, care, cu aceiaşi abnegaţie şi cinste îi continuă opera.
De un deceniu, de când s-a ridicat în preajma memorialului un centru cultural şi artistic al amerindienilor, interesul public a crescut foarte mult şi odată cu el şi donaţiile, aşa că lucrările progresează mult mai bine ca în trecut. Acum, în Black Hills nu se mai vine numai pentru Mount Rushmore National Memorial ci în egală masură şi pentru Crazy Horse Memorial, unde noul centru este un complex de clădiri ce expune şi oferă arta şi cultură amerindiană. Aşa cum Ehanamani donează încasările realizate din vânzarea cărţii sale, la fel mulţi artişti amerindieni donează valoarea lucrărilor lor la finanţarea statuii, care în final va avea o înălţime de 172 de metri şi o adâncime în munte de 195 de metri! Realizaţi la ce muncă titanică s-a angajat un artist, sensibil şi talentat, dar sărac şi o naţiune înfrintă, prin minciună şi conspiraţie? Meditaţi…
De fiecare dată, când revenim în parcurile din South Dakota, ne face deosebită bucurie să poposim mai mult la Crazy Horse Memorial, fiindcă merita şi ne convinge că nu toţi oamenii vin şi pleacă precum valurile mării „…come and go, like the waves of the sea” unii lasă urme şi-n piatră. Vedem tot mai mulţi vizitatori, tot mai interesaţi de istoria, de arta amerindienilor din care cumpara câte o amintire, sprijinind astfel definitivarea monumentului. Ultima dată, Ica a fost atrasă de o foarte frumoasa vază de ceramică, un unicat în centrul de artă, executată cu o meticuloasă maiestrie de un artist navajo. Vaza are un loc special în casă şi-n amintirile noastre…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.