Colectii de patrimoniu in bibliotecile din Romania (2)

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

 

 

Prima catalogare a incunabulelor aparţine lui Johannes Saubertus, care în anul 1643 a publicat o listă cronologică a cărţilor din Biblioteca de Stat din Nűrnberg. Zece ani mai tîrziu, Philippe Labbe a descris cărţile din secolul al XV-lea existente în Biblioteca Regală din Paris. Dar cea mai completă catalogare a acestor cărţi, catalogare apărută în cursul secolului al XVII-lea a fost efectuată de un olandez, Cornelius van Beughem, care a publicat la Amsterdam în anul 1688 o deosebit de interesantă lucrare, astăzi aflată la Oxford Library intitulată „Incunabula typographiae sive catalogus librorum scriptorumque proximis ab inventione typographiae annis  usque ad annum Christi MD inclusive in quavis lingua editorum” (Incunabulele tipografiei sau catalogul cărţilor şi scriitorilor editaţi în orice limbă de la inventarea tiparului pînă la anul de la Christos 1500 inclusiv). Secolul următor a adus un catalog mult mai complet, în cinci volume tipărit de Georg Wolfgang Panzer la Nürnberg în perioada anilor 1793-1797. Acesta a purtat titlul: „Annales Typographiei ac Artis Inventae Origine ad Annum MD”.

         Anul 1904 înseamnă anul creării, în Germania, a primei comisii însărcinate cu redactarea Catalogului Colectiv al Incunabulelor (Gesamtkatalog der Wiegendrucke). Acest catalog, datorită sistemului său de editare în fascicole, este în continuă dezvoltare, dar datorită sistemului de redactare (în prezent cuprinde peste 14. 000 de ediţii). British Library a publicat în anul 1996 „The Illustrated Incunabula Short-Title Catalogue on CD-ROM.” Acesta, conţine 28. 000 de ediţii în circa 500.000 exemplare.

         Datele cantitative nu au însă nici o relevanţă, cunoscîndu-se faptul – după unele aprecieri –  că în perioada anilor 1450 şi 1500 au fost tipărite un număr aproximativ de 2 milioane exemplare,  în peste 35.000 ediţii, considerate ulterior incunabule[1].     

         În ţara noastră, în paralel cu activitatea tipografică, se dezvoltă bibliotecile, deţinătoare ale tezaurelor scrise de cei învăţaţi. Primele biblioteci care au luat naştere pe teritoriul de azi al României s-au constituit pe lîngă mănăstiri sau biserici care erau în secolele XIV şi XV focare de iradiere spirituală. Astfel, e cunoscut cazul călugărului Nicodim (cca 1340-1406), care a întemeiat mănăstirile de la Vodiţa, Tismana, Prislop, unde a copiat şi miniat Tetraevanghelel slavon, cel mai vechi manuscris avînd o dată certă, ce s-a păstrat. Acest lucru poate presupune şi existenţa unor biblioteci în aceste mănăstiri.  Primele semne ale unei colecţionări de carte apar la sfîrşitul secolului al XII-lea, în Transilvania, în cadrul mănăstirii cisterciene de la Igriş, aflată la est de Cenad[2]. De altfel, în aceeaşi zonă, toate bisericile de rit romano-catolic, evanghelic sau luteran deţineau începînd din secolul al XV-lea fonduri de cărţi, care ulterior au constituit minunate biblioteci publice. Acestea s-au constituit în primul rînd pe lîngă bisericile romano-catolice, luterane sau calvine care erau în strînse legături culturale, spirituale, sociale cu bisericile similare din restul ţărilor din centrul şi vestul Europei. Astfel, au luat naştere bibliotecile de la Şumuleu-Ciuc, Oradea, Arad, Tîrgu-Mureş. În Ţara Românească, mănăstirile de la Dealu, Hurezi, Cozia deţineau bogate biblioteci; la fel în Moldova, la Trei Ierarhi, Agapia, Neamţ (una dintre cele mai mari biblioteci din Răsăritul ortodox), Moldoviţa. Biblioteca de la Mănăstirea Neamţ a fost atestată la începutul secolului al XV-lea, crescînd considerabil pînă în anul 1862, cînd a fost distrusă parţial de un incendiu.

         În domeniul cercetării şi catalogării incunabulelor din colecţiile particulare, începutul a fost făcut de cercetătorul sibian Friedrich Müller. Acesta a catalogat exemplarele aflate în Capela Evanghelică, unde a fost găsit un incunabul datînd din anul 1469[3]. Pentru Muzeul Bruckenthal, catalogul editat iniţial de Lorenz Sievert a înregistrat 74 de ediţii.În zilele noastre, catalogul  Bruckenthal a fost realizat de Veturia Jugăreanu în anul 1969.

         Pentru Biblioteca Batthyaneum din Alba-Iulia, bibliologul Varju Elemer a realizat încă din perioada anilor 1899-1901 un catalog al incunabulelor.

         Trebuie menţionată personalitatea cercetătorului  Constantin I. Karadja, care a fost primul român care a lucrat în redacţia ştiinţifică Gesamtkatalog der Wiegendrucke din Berlin, redacţie condusă – între cele două războaie mondiale –  de Konrad Haebler. De asemenea, Constantin Karadja a fost posesorul unor incunabule de o deosebită valoare artistică si documentară, incunabule din care o parte au intrat în fondurile Bibliotecii Centrale de Stat, astăzi Biblioteca Naţională a României.

         Mai mulţi cercetători români ai istoriei tiparului s-au ocupat de prezenţa incunabulelor în bibliotecile din ţara noastră. Printre aceştia, enumerăm pe: Livia Bacâru[4], Pavel Binder[5], Gheorghe Buluţă, Ioachim Crăciun[6], Elena Mosora şi Doina Hanga [7], Dan Simonescu[8], Elena-Maria Schatz. La ora aceasta, Biblioteca Batthyaneum deţine 562 incunabule, Bruckenthal 362 de incunabule, Biblioteca Academiei Române 71 de incunabule, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca 85 de incunabule (plus încă unul la Biblioteca Universitară „Lucian Blaga”) Biblioteca Naţională a României 142 de incunabule, Muzeul Secuiesc al Ciucului 112, şi Biblioteca Documentară a Muzeului Orăşenesc din Aiud 23 de incunabule. Alte incunabule se găsesc la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti (7 exemplare), la bibliotecile din Galaţi, Tulcea, Iaşi, Odorheiu-Secuiesc, Constanţa, etc. Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta-de Sus deţine 4 incunabule. În total, în România au fost luate în evidenţă  un număr de 1348 de incunabule, în peste 1640 de exemplare[9], ceea ce reprezintă un tezaur de nepreţuit. Nu amintim şi pierderea unui număr de 6 incunabule din colecţiile B.C.U., cu ocazia Revoluţiei din Decembrie ’89.    

       

          Prezentarea noastră va începe cu cea mai mare bibliotecă din ţară, Biblioteca Naţională, va continua cu Biblioteca Academiei şi cu cea mai veche bibliotecă publică din Transilvania, Biblioteca Bruckenthal. În alte capitole separate vom aduna datele despre incunabulele deţinute de alte biblioteci importante din România, între care se detaşează Biblioteca  Batthyaneum din Alba-Iulia, dar şi Biblioteca Teleki-Bolyai din Tîrgu-Mureş sau    Biblioteca Centrală Universitară  din Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană din Arad, Biblioteca Documentară a  Muzeului  Orăşenesc din Aiud, Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, dar şi parohii romano-catolice şi evanghelice sau colecţii particulare.

 

         Lucrarea îşi propune să prezinte într-o manieră succintă incunabulele existente în bibliotecile din  România. Prezentarea o vom face în ordinea alfabetică a autorilor, şi vom insista asupra lucrărilor care au rămas în istoria culturală a omenirii, dar şi asupra unor autori care sunt mult mai puţin cunoscuţi, deşi lucrările lor au avut un deosebit impact în epocă.