O călătorie de studiu la Vălenii de Munte
După o lungă călătorie cu trenul, cu tramvaiul şi microbuzul, înfruntând capriciile unei zile caniculare de vară, fiind mijlocul lunii lui cuptor, am ajuns în localitatea în care numele lui Iorga se pronunţă cu deosebit respect, orăşelul de munte unde savantul a locuit şi a creat vreme de 32 de ani.
Depăşind cel de-al doilea părculeţ de pe strada George Enescu, apoi un monument închinat eroilor neamului, de formă circulară, alb ca şi jertfele lor pure, observi mai multe corpuri de clădiri la fel de imaculate, cu uşi de un negru pătrunzător. Prima clădire este chiar casa memorială, în faţa ei tronând, într-un mic scuar, bustul savantului. Casa este construită în stil brâncovenesc, după spusele ghidului, muscelesc după alte surse, cu pridvor înalt, cu coloane inspirate din construcţiile italiene, acele splendide „loggia”, dar pentru a accede la acest cerdac trebuie să treci mai întâi de o uşă de lemn negru, cu „ivărul’’, după expresia elevilor, „din vremea străbunicii’’, apoi să urci o scară pe care însă ai acces abia după ce încalţi o pereche de papuci textili, legaţi de glezne.
După ce urci scara pridvorului, în stânga se află un hol din care intri în cele patru camere: biroul savantului, dormitorul său, apoi alte două încăperi amenajate ca şi saloane de oaspeţi. Interesante şi contradictorii au fost opiniile elevilor: că patul pare prea mic, ştiind că savantul avea 1,90 m înălţime, că este un sacrilegiu să trecem toţi prin spaţiul intim al unui om, chiar dacă el a fost aşa de însemnat, deci emoţiile lor erau evidente, apoi ideea că totul pare oprit la momentul istoric al existenţei savantului, exceptând accesoriile moderne din hol, acele jaluzele verticale, care sunt totuşi, li s-a explicat, indispensabile protejării valorilor de patrimoniu din muzeu.
Mobilierul de lemn de tei, maron deschis, cu bogate ornamente în stil popular românesc, a fost comandat, ni s-a spus, în Bucovina, iar perdelele şi draperiile, în stil tradiţional românesc, din borangic cu broderie spartă sau din ţesătură de bumbac, colorată în culori vegetale tradiţionale roşu şi negru, în punct românesc, au fost lucrate în atelierul creat de Iorga la Văleni, de cusături populare. Scoarţele, de o inestimabilă valoare, din lână vopsită în casă, sunt cele originale, de aceea şi grija deosebită pentru încălţămintea vizitatorilor.
Pereţii sunt împodobiţi cu icoane pe sticlă executate la mănăstirile din Bucovina, iar deasupra patului dublu din dormitor, acoperit cu o uşoară cuvertură de mătase naturală, se află icoana cea mai valoroasă, ferecată în argint, a sfântului Nicolae, ocrotitorul căminului.
Tablourile din camerele de oaspeţi sau din hol îi reprezintă fie pe Iorga, pictat de fiica sa Magdalena Iorga, căsătorită în Italia cu Alessandro Valota, industriaş, fie pe soţia sa, doamna Catinca, aceea care i-a stat alături mai bine de 40 de ani, supravieţuindu-i încă un an după tragica moarte, fie pe vornicul Manolache Drăghici, străbunicul din partea mamei, ultimul cronicar al Moldovei, colonel în armată; sunt prezente şi frumoase peisaje ori natură moartă, flori, toate aceste picturi aparţinând unor artişti celebri sau mai puţin celebri: Nicolae Grigorescu, Severo Burada, Catul Bogdan, Theodor Aman.
Dependinţele casei, care altădată erau camerele copiilor sau ale studenţilor veniţi la savant, adăpostesc azi mobilier de valoare, un pian care mai poartă parcă urmele degetelor fiicelor, mamei şi bunicii sale, ceasuri, crucifixe, scaune deosebit de interesante ca şi formă, biblioteci încărcate de numeroasele sale scrieri originale, tipărite la tipografia „Datina românească” din Vălenii de Munte.
În nenumărate rânduri, cu prilejul primului război mondial, când casa e părăsită, sau după cutremurul din septembrie 1940, când este grav avariată, Iorga şi-a găsit alte locaţii la Bucureşti sau Sinaia.
În camera de lucru se află un birou mic de stejar pe care este aşezată o călimară de marmură, documente în frumoasă slovă veche, iar în apropiere, într-o vitrină, tipăriturile originale ale revistei „Neamul românesc”; pe pereţi apar fotografii ale familiei sale: tatăl, avocatul Nicu Iorga, mama, Zulnia Iorga, bătrâna doamnă care a locuit la Văleni până la moartea sa, survenită după cum consemna Valeriu Râpeanu la 93 de ani, în 1934, apoi fratele său mai mic, Gheorghe sau George Iorga, proprii săi copii, cei nouă din cele două căsătorii: doi din prima căsătorie, cu Maria Tasu, în afara celor două fetiţe ce au decedat de mici, ceilalţi şapte din căsătoria cu Ecaterina Bogdan.
Casa memorială se înscrie între alte clădiri cu o destinaţie foarte generoasă: un muzeu de etnografie, reamenajat în 1995, dar care accentuează de fapt o latură a personalităţii savantului: dragostea sa pentru popor, pentru tradiţiile acestuia, pentru ţăranul român creator de valori adevărate, precum şi un muzeu de artă bisericească, adăpostit de clădirea fostei şcoli de misionare, create de savant, pentru pregătirea de cadre didactice care să predea în învăţământul primar.
Cu unele dintre absolvente a purtat o vie corespondenţă, ştiut fiind faptul că a fost o vreme ministru al învăţământului şi, după spusele contemporanilor, avea obiceiul să răspundă tuturor scrisorilor pe care le primea, iar dăscăliţele cereau de multe ori cărţi pentru şcolile în care profesau, ceea ce savantului îi făcea deosebită plăcere, fiind foarte generos cu astfel de daruri.
Am fost profund impresionaţi de patul cu tăbliile înalte de la cele două capete care creau iluzia optică de dimensiune redusă, făcându-i să întrebe dacă în acest pat chiar putea să încapă un om de talia savantului, au fost deasemenea impresionaţi de exponatele din muzeul de etnografie, în special de diorama reprezentând o stână tradiţională, cu oiţe împăiate, cu vase specifice pentru separat untul, putineii, au fost impresionaţi de uneltele ţărăneşti folosite în gospodărie: furcile de tors, vârtelniţele, războiul de ţesut orizontal, toate din lemn, sau de icoanele pe lemn ori pe sticlă sau cele ferecate în argint, de mobilierul cu ornamente tradiţionale comandat în Bucovina, de scoarţele frumos colorate în nuanţe vii, folosind vopseluri vegetale, adevărate comori de suflet.
S-au aplecat cu mare atenţie asupra cărţilor sale, prezentate în vitrine, asupra scrierilor bisericeşti cu slovele bogat ornamentate, cu absconsele S-au aplecat cu mare atenţie asupra cărţilor sale, prezentate în vitrine, asupra scrierilor bisericeşti cu slovele bogat ornamentate, cu absconsele chirilice care i-au fascinat prin estetica lor, apreciind grija restauratorilor pentru acestea, au privit cu interes picturile şi obiectele personale ale savantului.
Elevii au privit cu interes şi peisajul din jurul localităţii, încercând să şi-l imagineze pe cel din vremea lui Iorga, apreciind liniştea pădurilor, farmecul alternanţei reliefului ondulat, al Subcarpaţilor Curburii, al văii Teleajenului, anume ales de istoric, după spusele muzeografului de aici.
Poate că şi graba noastră de a ne încadra în timpul rămas prea scurt, datorită unor neajunsuri ale călătoriei, poate că şi emoţia elevilor în faţa acestor mărturii despre un geniu al poporului nostru şi al lumii, au făcut ca la plecare să avem impresia că ne dorim să revenim cât mai curând pentru a privi mai pe îndelete tot ce ne-a impresionat. Vizita a fost deosebită şi pentru faptul că elevii au aflat date noi despre programul cotidian al savantului, care îşi propunea şi realiza zilnic scrieri importante, neobosit chiar şi când era bolnav, fapt care i se întâmpla totuşi destul de rar.
Gigi STANCIU
Profesor titular de istorie
Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.