Trăim într-o lume a imaginilor, o lume a aparenţelor…
"No two countries that both had a McDonald's had fought a war against each other, since each got its McDonald's."
Thomas L. Friedman – The Lexus and the Olive Tree
Trăim într-o lume a imaginilor, o lume a aparenţelor. Haideţi însă să învăţăm să spunem asta cu zâmbetul pe buze, fără lamentări inutile. E simplu, nu avem de ce să ne facem griji, pentru că atunci când există doar aparenţe, necesitatea pentru esenţe tari este o simplă reminiscenţă a unor vremuri de mult apuse. Să nu ne mai amăgim singuri, de fapt nu avem nevoie de profunzime, avem impresia că avem, din cauza teoriilor şi a numeroaselor persoane care ne spun asta. Lumea arată din ce în ce mai mult ca un ospiciu, în care toţi ne încurajăm, toţi ne spunem unii altora că trebuie schimbat ceva, că noi nu suntem cu adevărat astfel, etc. Totul parcă pentru a ne submina existenţa, totul parcă pentru a ne face mai trişti. Privind în jur, nu poţi să nu ai impresia că oamenii fac tot ceea ce poate fi făcut pur şi simplu pentru a fi mai trişti. Iar tristeţea nu poate fi scuzată de nicio teorie pompoasă.
Lumea progresează. Indubitabil, dacă privim obiectiv şi analizăm atent toate elementele care s-au transformat în ultimii ani în viaţa noastră, vom descoperi că lucrurile s–au schimbat în bine. Astăzi, speranţa de viaţă este infinit mai mare decât în urmă cu 100 de ani, astăzi în societăţile vestice nivelul de confort este extraordinar. Şi totuşi, oamenii sunt trişti, oamenii plâng, oamenii se simt alienaţi. Este clar că ceva este în neregulă, e clar că undeva teoriile nu funcţionează.
Viaţa e scurtă, iar singurele momente în care omul se bucură cu adevărat de ea este atunci când e fericit. De aceea, singura datorie a omului este să fie fericit, să îşi trăiască viaţa la intensitate maximă şi să îşi satisfacă orice capriciu. Desigur, există limitări, există constrângeri, însă omul are datoria de a căuta în orice moment fericirea, simplă, cuprinzătoare.
Goana permanentă a omului modern după profunzimi este o iluzie întreţinută de frustrare. Elitismul care pretinde că ne ajută să evadăm din manipularea marilor companii este la rândul său doar o manipulare. Problema este că e o manipulare ascunsă, făcută de ipocriţi. Până la urmă, nu este nicio problemă să te laşi manipulat în anumite momente, ai nevoie de clipe în care doar urmezi indicaţiile celorlalţi, ai nevoie să te bucuri sincer, dezinteresat, fără să te intereseze dacă există sau nu interese ascunse. Fii fericit şi atunci vei înţelege că nu contează dacă cineva se îmbogăţeşte de pe urma ta. Este loc pentru fiecare dintre noi, lumea ne ajunge.
Posibilităţile sunt acum aproape nelimitate. Avem libertăţi şi oportunităţi la care oamenii din trecut nici măcar nu îndrăzneau să viseze şi totuşi suntem nefericiţi. Gândiţi-vă că acum 2000 de ani oamenii puteau fi omorâţi în fiecare moment, speranţa de viaţă era în jur de 30 de ani, iar crimele şi masacrele erau la ordinea zilei. Gândiţi-vă că astăzi, există ţări unde oamenii mor de foame, există ţări unde copiii se nasc bolnavi şi fără nicio speranţă. Nu credeţi că e puţin cam ridicol ca noi să ne plângem, nu credeţi că e puţin cam ridicol să aruncăm milioane de euro pe psihiatrii care să ne explice de ce nu trebuie să plângem. Poate că oamenii moderni au nevoie de un şoc, de ceva care să le explice cât de bine o duc şi de ce asta automat implică din partea lor o datorie. Haideţi să nu ne mai batem joc de viaţa noastră, haideţi să nu ne mai distrugem singuri în căutarea unei profunzimi pe care, în ciuda iluziilor noastre, nu o vom atinge niciodată aşa.
Fericirea nu prosteşte, fericirea nu toceşte simţurile, fericirea nu anticipează dezastrul. Fericirea este pur şi simplu starea naturală a oricărei fiinţe. Ne naştem şi existăm pentru a fi fericiţi, dar din nefericire ne-am chinuit pe parcursul mileniilor să găsim numeroase motive pentru a respinge acest sentiment pur. Facem eforturi pentru a ne întrista, considerând că astfel îi respectăm mai mult pe ceilalţi sau că astfel suntem mai serioşi, mai implicaţi. Nimic mai fals, pentru că dacă nouă ne vine să râdem când alţii mor trebuie să ridicăm din umeri şi să înţelegem că aşa suntem noi. Haideţi să renunţăm la toate clişeele negative, haideţi să anulăm toate teoriile care ne fac să fim mai trişti. Lumea viitorului nu are nevoie de obiectivitate sau de teorii ale tristeţii, să lăsăm asta în seama maniacilor care îşi dedică viaţa nefericirii asociate inevitabil cu seriozitatea.
Învaţă să râzi, să zâmbeşti, învaţă să ridici din umeri şi să spui că nu–ţi pasă, învaţă să crezi că poţi schimba realitatea după cum îţi convine ţie. În fiecare dintre noi există un dumnezeu pe care îl poţi trezi. Doar atunci îţi vei împlini cu adevărat destinul, doar atunci vei înţelege că viaţa este totul şi că nu merită să îţi baţi joc de ea din cauza unor principii.
Priveşte copiii mutilaţi, priveşte câmpurile înţesate de bombe, priveşte puşcăriile pline, priveşte-i pe cei ce plâng, pe cei ce suferă, şi uită-te unde i-au dus principiile pe toţi aceştia. Totul se întâmplă din cauză că oamenii nu ştiu să se pună pe ei înaintea celorlalţi, totul se întâmplă pentru că ne lăsăm amăgiţi de propriile noastre idealuri, care devin mai importante decât noi. Nu facem nimic pentru lucrul în sine, ci facem pentru noi. Se pare că oamenii modern uită în ultimul timp asta. Ne naştem liberi însă mai apoi ne construim singuri cuşti din ce în ce mai mari, mai impunătoare, însă până la urmă doar cuşti. Grotesc este că argumentăm totul, găsim explicaţii pentru stările noastre de tristeţe, explicaţii întreţinute de doctori, de prieteni, de societatea care nu se gândeşte decât cum e mai bine să plângă.
Unde este oare frenezia, unde este zâmbetul sincer, unde sunt braţele ridicate în sus a victorie, unde sunt oamenii care dansează oriunde ajung, unde sunt oamenii care cred în ei înşişi până la fanatism?
Singura stare justificabilă este fericirea, tocmai pentru că ea nu are nevoie de argumente. Nu avem nevoie de nimic pentru a fi fericiţi, aşa ne trezim dimineaţa din pat. Uitaţi-vă la un om care doarme. El se destinde, are pe faţă zâmbetul natural al iubirii de viaţă, al fericirii că există. Problemele noastre false apar atunci când ne trezim, când începem să raţionăm şi ne amintim de toate obstacolele, pe care dacă am analiza atent ne-am da seama că putem să le depăşim cu zâmbetul pe buze. Este simplu, trebuie doar să respingem momentele în care raţiunea noastră îmbolnăvită de teorii încearcă să preia controlul. Las-o, renunţă la impulsurile pe care ţi le transmite ea. Fii fericit fără motiv, exultă, zâmbeşte.
Învaţă să fii gata în orice moment să renunţi la orice idee, la orice principiu, la orice îţi poate pune în pericol fericirea şi siguranţa. Dacă vei căuta atent, vei găsi o cale pentru a îţi îndeplini scopurile fără să fii nevoit să urli, să te enervezi sau să renunţi la ceea ce îţi place. Învaţă să pierzi cu zâmbetul pe buze şi vei învăţa să îţi zdrobeşti adversarii. Nu uita, doar înţelege că nu trebuie să îţi pese. Gândeşte-te la victorii, treci cu vederea înfrângerile fără să uiţi însă să înveţi din ele. Vei fi puternic dacă vei şti să te concentrezi numai pe lucrurile pozitive, pentru că acestea vor rămâne şi te vor îmbogăţi spiritual şi nu numai. E păcat să nu crezi în cei din jurul tău, e păcat să îţi pierzi încrederea în viaţă. Lucrurile frumoase te aşteaptă. Trebuie doar să priveşti, să simţi şi să te bucuri…
Indiferent dacă ne convine sau nu, aceasta este calea urmată de lume. Natura nu este îngăduitoare cu cei slabi, cu cei care nu ştiu să se adapteze. Frustrările se vor adânci, pentru că unii vor fi din ce în ce mai fericiţi în timp ce alţii vor găsi alte şi alte scuze pentru a fi trişti. Poţi fi bogat fără să ai bani, poţi iubi fără să fii iubit, te poţi juca în fiecare moment, iar oamenii vor începe până la urmă să te asculte. Fericirea ţine exclusiv de tine şi de felul în care tu priveşti viaţa. Nu poate nimeni să te ajute, pentru că evidenţa nu poate fi demonstrată.
Nu te mai gândi tu cum ar trebui să fie lumea. Fă ceea ce poţi şi fii de acord cu ceea ce este inevitabil. Învaţă să foloseşti natura, învaţă să îi foloseşti pe cei din jurul tău, fii cinic şi vei fi fericit.
Este timpul să încetăm cu lamentările şi să învăţăm din nou să trăim. Viitorul glamour îşi deschide porţile şi apare strălucitor celor care îl acceptă. Până la urmă, există un moment în viaţa fiecăruia când acesta simte nevoia să strige, Super Size Me! Şi chiar dacă astăzi toţi cei din jurul tău fac cură de personalitate, pentru a deveni “oameni serioşi”, tu înţelege că seriozitatea poate să vină doar din inimă. O inimă care îţi spune să cânţi, să dansezi, să râzi, să zâmbeşti şi să arunci profunzimea pe fundul coşului de gunoi. Profund, aşa cum îi stă acesteia cel mai bine…
E timpul tău să râzi, să urli de fericire. Uită de constrângeri, uită de regulile tristeţii. Viaţa este scurtă, lumea îţi aparţine, nimeni nu te poate opri. Haideţi să păşim cu încredere înainte. Sentimentul cel mai puternic îl vom încerca atunci când, dimineaţa, privind cum razele de soare ne mângâie pe toţi la fel, nu ne vom mai putea controla şi vom începe să dansăm, să ne aruncăm mâinile în aer şi să strigăm zâmbind, Where the hell are we? Şi mai frumos va fi însă atunci când vom înţelege că nu contează…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.