Repriza a doua a scrisorii (cu picioarele) deschise…
Fiind nevoit să mă întrerup pentru un moment de reculegere la autopsierea cadavrului Serbiei – făcută de pricepuţii doctori ai fabricii de fericire albaneză – voi mai prelungi puţin pauza, pentru a explica oportunitatea acestui titlu. Fac acest lucru nu doar din cauza faptului că presupusul cadavru pare să se mai zbată încă, ci şi pentru explicarea metaforelor alese deloc întâmplător ca suport de curs…
Astfel de fabrici de fericire ce urmăresc crearea Omului Nou (aceeaşi clonă pupincuristă pe care şi-ar fi dorit-o şi Ceauşescu!) sunt, generic vorbind, suma tuturor întreprinderile animate de logica găunoasă a obţinerii profitului de pe urma altor proşti – care nu s-ar ridica, vezi Doamne, la înălţimea ştachetei cu morcov, ridicată de ei pe eşafodul de mucava al piramidei lui Maslow – începând de la neo-conservatoarele maşinării ale multinaţionalelor, şi terminând cu animatorii micilor ciubucuri familiale (făcute invariabil în detrimentul statului român!).
Metoda ingineriei genetico-eugenică prin care se urmăreşte crearea acestui Om Nou este, aşa cum o spunea turnătorul (la securitatea MI5-ului!) de George Orwell, în binecunoscutul său roman 1984, să „Vă golim de conţinut, după care vă vom umple cu noi înşine“… Ea este dispersată difuz între cei doi poli ai globalizării: Hollywood-ul, pentru cei care au simţul umorului (în varianta făcutului haz de necaz!) şi NATO, pentru cei care nu-l au.
În fine, pentru că nu se cuvine să întind la nesfârşit răbdarea cititorului cu un index al metaforelor folosite în această încercare jurnalistică de teoretizare a prezentului curent, pentru cei care au priceput bătutul şeii, voi intra, în sfârşit, în subiectul început data trecută. Astfel, una dintre piuliţele (ruginite!) ale acestei maşinării de însămânţat globalizare este şi librăria impropriu numită Oxford Educational Centre (iar am greşit spelling-ul!)…
Cu încăpăţânarea celui care şi acum, la aproape 9 ani de la revenirea faptică pe plaiurile mioritico-dâmboviţene, refuză să se întoarcă spiritual pe aceste meleaguri înţepenite în mentalitatea celor care au plănuit şi realizat (şi profitat de urma ei!) Revoluţia de Stat (sic!) din decembrie 1989, voi proceda la fel ca strigoiul micului gigant agitat al lui Milton Friedman – comparaţia cu acest doctor Mengele al „ştiinţei“ economiei se referă, bineînţeles, doar la metodă – lăsând pisica mai ştiu eu cărei participări a subsemnatului la evenimentele sus-menţionate (într-un sac prea prăfuit de trecerea timpului ca să mai trezească interesul cuiva!), pentru a mă ocupa de particularitatea contextului în care madam Purdea îi administrează afacerile bulgarului Petros Papasaratopoulos, deţinător al uneia dintre francizele Oxford University Press pentru Europa extremei estice a Balcanilor, către un inevitabil faliment.
Baba Geta (cum o alintă pe la spate proprii ei angajaţi) ţine (cu nepricepere, dar cu o autoritate paranoică, demnă de o cauză mai bună!) frâiele unei afaceri care ar putea fi profitabilă (nu doar financiar!) dacă ar beneficia măcar de ochiul chiorului providenţial, în ţara orbilor incompetenţi care fac legea în acest domeniu crucial al educaţiei. Văzând-o în acţiune, ajungi chiar să-i dai dreptate lui nenea Miltie – gândind, cu obiectivitate, că poate nu ar strica puţină militărie deontologică unor dinozauri ca ea, care-şi apără cu străşnicie… sărăcia, şi nevoile, şi neamul.
Bio-ener-Geta are norocul să-şi poată ascunde nepriceperea managerială sub un nume cu rezonanţă: Oxford University Press. Este singurul lucru care vinde de fapt aceste cărţi de o valoare incontestabilă; între altele fie spus, subsemnatul a predat şi el cândva limba engleză, după astfel de cărţi, la… Londra! În plus, ea beneficiază şi de conexiunile Old Girl’s network-ului (99% dintre profesorii de limbă engleză din România fiind femei!) care trudeşte în patria transfugilor balcanici să-şi înveţe băştinaşii ca brazii regulile gramaticale ale limbii ţării de destinaţie. Astfel, printre timpii Prezentului imperfect şi Mai mult ca deşteptului ea poate avansa, la umbra nucului bătrân (de vreo 12 anişori!), cauza unor asemenea manuale de limbă engleză, de genul „English Horizons“ (din seria Pathway to English).
Pentru a nu fi acuzat de rea-voinţă, voi face încă o mică paranteză pentru a mai adăuga faptul că, începând cu nefericitul titlu English Horizons – o mostră de incorectitudine politică pentru societăţile multiculturale în care această limbă este vorbită curent – şi continuând cu primul exerciţiu de conversaţie, pe marginea unei caricaturi cu doi băieţi şi un căţel numit „Frisky“ (ceea ce, între altele fie spus, înseamnă mai degrabă excitat sexual, decât jucăuş), din dorinţa satisfacerii prea multor orgolii de autor al acestui manual, a apărut acest best-seller al licitaţiilor de manuale – o chestie mult prea voluminoasă ca să poată fi parcursă în întregime, chiar şi de către elevii care studiază limba engleză (ca primă limbă străină) până la 160 de ore anual!…
Pentru că tot a venit vorba despre licitaţii, Geta P. – una dintre zecile şi sutele de hoţi din buzunarele găurite ale acestei ţărişoare, cărora le place să-şi metaforizeze ciubucul făcut cu statul român drept „abnegaţia antreprenorului cu suflet mare şi patriot“ – are, dincolo de acest Old Girl’s network, antene cu legături de sânge la capetele bine înfipte în… aparatul central al administraţiei acestei mahalale europene.
Astfel de conexiuni se pot dovedi (sau, nu!) a fi de mare ajutor la vremea binecunoscutelor licitaţii pentru manuale… dar ele justifică doar parţial titlul. Nu voi mai adăuga nimic la tot ceea ce s-a spus deja despre acest subiect; nu mă voi referi nici măcar la slalomul legislativ (al unor practici cvasi-generalizate printre angajatorii din România!), care permite aplicarea unei perioade de probă pentru acoperirea perioadelor mai aglomerate din calendarul unei firme mici… Nu voi face referinţă nici chiar la ubicuul motiv – panaceul justificărilor oricărui divorţ – al nepotrivirii de caracter, invocată invariabil la sfârşitul tuturor acestor căsătorii de probă. În fine, nu voi face referinţă nici la micile, dar inerentele artificii contabile din care alţi hoţi de buzunare publice, mai pricepuţi decât ea, îşi cumpără astăzi tractoare 4×4 pentru mănoasele câmpii bucureştene…
Singura indiscreţie care nu poate fi tăgăduită este amănuntul lipsei de licenţe justificative pentru toate computerele şi programele aferente micuţei librării, care poartă numele Oxford-ului prin mahalaua balcanică, unde „Centre“ se scrie „Center“. Cel puţin aşa era pe vremea când ne-am cunoscut, la începutul aglomerat al acestui an, pe când Center-ul (Ha!) se afla într-o foarte mare nevoie de ajutor…
Se prea poate însă ca de la primul articol care viza mica librărie cu nume mare, această situaţie să se fi remediat. Parţial, separarea articolului în două „reprize“ a vizat tocmai oferirea posibilităţii remedierii acestei situaţii. Evident că Geta Purdea nici nu contează; nu contează nici măcar faptul că nu se va găsi probabil nimeni să o întrebe de sănătatea computerelor firmei pe care o gestionează: Geta nu este decât un sindrom al stării de fapt, în care Hoţul neprins este… antreprenor român!
Bogdan LEPĂDATU
Bucureşti
http://dialogicaluigiordanobruno.blogspot.com/
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.