Departe de a avea nostalgia presei comuniste, dar de multe ori îi simt lipsa! Erau nişte site ale cenzurii şi ale bunului – simţ, care ţineau departe de pagina scrisă şi de ecran bălegarul şi puroiul social. Lăsând de-o parte paginile confiscate de puterea politică, ştirile obişnuite, faptul divers, îţi inoculau o notă de optimism, de încredere că nu-i totul pierdut, că mai este o rază de speranţă.
După Revoluţie am fost invadaţi pe toate canalele, reviste, ziare, posturi de televiziune, radio etc., de tot ce a fost mai urât în subteranele sociale. O cloacă de infractori ordinari au ieşit la suprafaţă şi s-au răspândit în toată lumea, mânjindu-ne imaginea de ţară şi de popor civilizat. Toate aceste canale de informaţie s-au întrecut să pescuiască ce a fost mai rău şi mai urât în societate pentru a-şi vinde produsul, pentru a avea audienţă la public. Şi publicul a înghiţit asemenea gunoi tot într-o veselie. Şi o mai face încă. De câteva săptămâni, spre exemplu, în prim-planul emisiunilor noastre de televiziune se situează procesele de divorţ ale unor „vedete” de doi bani. Vor cu orice preţ să ne vâre pe gât termenele de proces, ce a zis unul, ce a răspuns altul, ce s-a hotărât, ce se bănuieşte. Nenorocirile din Japonia şi războaiele din Libia, Irak, Afganistan au trecut pe loc secund în faţa unor „evenimente” de acest gen.
Mai mult, într-una din serile trecute, un puşcăriaş condamnat la ani grei pentru omor, după ce mai înainte făcuse alţi ani de închisoare pentru furt şi tâlhării, dăduse în judecată pe… Dumnezeu! Cazul făcuse deliciul presei româneşti şi străine, înconjurând lumea. Era chiar celebru! Nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi posibil un asemenea proces. Cu excepţia românului în cauză. Acesta Îl dăduse în judecată pe Dumnezeu, făcând plângere penală la parchet, că Dumnezeu nu a respectat… contractul de la botez. Individul spunea că e botezat ortodox şi că la botez, în rugăciunile care s-au citit atunci, a fost chemat în ajutor Dumnezeu, ca să-l ocrotească de-a lungul vieţii de ispite diavoleşti, de păcate şi de rele. Dumnezeu nu-l apărase şi tocmai de aceea el îşi petrecuse viaţa până la cei 45 de ani ai săi mai mult prin puşcării.
Am putea zice că individul este bolnav psihic, dar aceasta nu era posibil, fiindcă atunci n-ar mai fi fost în penitenciar, ci într-un spital de psihiatrie. Parchetul din Timişoara, primind o petiţie de acest gen, dăduse NUP, adică ,,neînceperea urmăririi penale”, pe motiv că ,,adresa pârâtului nu este cunoscută”. La aşa plângere, aşa sentinţă! Mă gândesc, însă, cum a fost comentată această bazaconie în străinătate? Ce zic străinii de noi, de poporul român?
Îmi amintesc de o ştire transmisă de presa sovietică. Fusese un concurs de automobile, la care participase şi un echipaj sovietic. În presă a apărut ştirea că „echipajul sovietic s-a clasat pe locul al doilea în lume, ceea ce denotă nivelul tehnicii noastre şi performanţele sportivilor noştri”. În final, o propoziţie scurtă menţiona că „echipajul Statelor Unite s-a situat pe penultiumul loc”. Ziarul cu pricina nu minţea, dar felul cum transmitea informaţia avea rolul de a induce în eroare în mod benefic. În realitate, la concurs participaseră două echipaje, cel sovietic şi cel american. Echipajul american se situase pe primul loc, iar cel sovietic pe locul al doilea. Important era că cititorul era ajutat să vadă partea plină a paharului.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.