Ucideţi invidia şi răutatea!
Răutatea şi invidia…
Am cunoscut răutatea şi invidia în România şi le-am ignorat cât am putut, dar sincer vă spun, nu am crezut, nu pot înţelege şi nu pot concepe faptul că, printre românii din anumite ţări ale Europei, toate acestea sunt la rang de cinste… Am crezut şi am sperat că în pribegie, românii sunt mult mai apropiaţi, mai săritori, mai uniţi, motivaţi de faptul că toţi suntem departe de ţara de origine, de familii, de prieteni şi că, departe de toate acestea, simţi nevoia de-a fi cât mai aproape de cel care provine din acelaşi neam cu tine…
Vă mărturisesc că, singurul lucru de care m-am temut în viaţa mea şi încă mă mai tem, singurul lucru în faţa căruia am rămas dezarmată ca înaintea a ceva necunoscut, îngrozitor, este răutatea şi invidia. Prostia, prostia simplă, prostia pe care o întâlneşti pe toate cărările, nu mi-a părut niciodată periculoasă. Pentru aceasta găsesc întotdeauna mijloace de luptă. Răutatea şi invidia însă, scapă oricăror arme. Ele sunt unirea profundă a celei mai de jos prostii cu tot ce are omul mai sălbatic, mai vechi şi mai neînfrânat în porniri. Şi din această pricină orice armă îndreptată împotriva lor, se frânge…
Românul inteligent, românul puternic, românul care ştie că toate faptele sunt determinate de anumite cauze, nu poate fi rău, nu poate fi invidios. El va găsi întotdeauna o scuză pentru orice greşeală şi va căuta s-o îndrepte ca om, nu ca fiară…
Coate mai ascuţite…
Munca la birou şi nu numai, se transformă într-un câmp de război, în care tacticile de subminare ale adversarului includ aluzii rău voitoare, bârfe şi pot ajunge chiar la sabotaj. Şi eu la rândul meu şi mulţi dintre voi, am întâlnit în viaţa noastră de până acum, astfel de situaţii chiar dacă poate unii dintre noi, nu am devenit victime.
Nu contează unde lucrezi şi nici cu cine lucrezi. Invidia, răutatea şi râca între colegi sunt vechi de când e lumea… Ce poţi face atunci când un coleg te vorbeşte pe la spate şi când vătămarea corporală se pedepseşte prin lege?
Din păcate, aceste lucruri se întâmplă des, mai ales în mediile în care lucrează multe femei. Bărbaţii sunt la fel sau poate chiar mai bârfitori decât noi, dar e mai dezvoltată această trăsătură la noi, femeile.
Portretul robot al companiilor în care sunt cel mai des întâlnite bârfele, aluziile, criticile şi chiar pârâtul cu neadevăruri, evident – la superiori, sunt cele în care lucrează multe femei tinere, dornice de afirmare şi la care, coatele sunt mult mai ascuţite, iar atitudinea de a-şi construi o carieră pe spatele altuia e mult mai des întâlnită decât în alte părţi.
Sunt multe feluri în care poţi fi atenţionat că cineva te vorbeşte de rău. Cineva te poate săpa povestind bârfe despre viaţa ta sau spunând lucruri aparent nevinovate, dar care, odată aduse în faţa şefilor, nu mai par atât de nevinovate. Cineva se poate duce să se ofere voluntar pentru una din sarcinile de serviciu pe care le aveai tu. Sau, şi mai voalat, cineva care merge şi spune şefului cât de greu a fost să lucreze cu tine sau cu întregul departament, după un proiect de echipă care s-a dovedit laborios. Situaţii şi situaţii…
Cutia Pandorei…
De curând, comentam cu un prieten drag ce trăieşte pe un alt continent şi pentru care am multă consideraţie şi preţuire, despre un anume fel de răutate şi invidie. Despre faptul că unii, bolnavi de aceste două păcate, folosesc internetul pentru a face rău, pentru a se răzbuna pe binele altora, din invidie, răutate şi multă prostie şi pentru faptul că nu mai ştiu cum să atace şi să lovească pe la spate. Recurg la a scrie tot felul de mesaje, postează comentarii mincinoase, asociind numele tău cu a altor persoane cu care nu ai absolut nici un fel de legătură, crezând că, prin acuzaţiile bolnave te pot atinge, te pot denigra… Mulţi dintre cei care recurg la astfel de mizerii, probabil nu ştiu faptul că, toate acele mesaje şi comentarii postate în numele altora, pot fi verificate şi urmărite şi că, având dovada acuzării, a prostiei şi a lipsei de minimum de bun simţ, pot fi aduse ca probe în faţa oricărui judecător…
Aş spune că, este vorba de noroc să afli că ceva este în neregulă cu imaginea ta în faţa superiorilor sau a altor persoane credule, că ai posibilitatea de a contracara atacul adversarilor. Din păcate, de cele mai multe ori celui acuzat, nu i se dă dreptul la replică şi nu are ocazia să îşi aducă propriile argumente împotriva lucrurilor, neglijenţelor, carenţelor – de care este acuzat.
Dacă ai început să ai suspiciuni, atunci trebuie să iei cea mai curajoasă hotărâre… Aceea de a provoca discuţia cu persoana pe care o suspectezi că este în spatele acelor bârfe şi calomnii. Trebuie să ai nervii tari, pentru că în acel moment cutia Pandorei este deschisă şi se poate întâmpla orice: fie persoana respectivă nu recunoaşte nimic, fie înfloreşte, pentru că este acel gen de persoană care nu şi-ar recunoaşte greşelile nici dacă i le-ai arăta.
Depinde foarte mult cu ce tip de persoană ai de-a face. Înarmează-te cu răbdare şi nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine. Taie răul din rădăcină cât se mai poate şi sub nici o formă nu te lăsa înjosit de astfel de persoane. E dreptul tău, pentru care trebuie să lupţi până la capăt.
De ce ajung unii români să îi sape pe alţii?
Pot exista o multitudine de motive: de la invidia pură, la laşitate, la dorinţa de a se poziţiona pe sine într-o lumină favorabilă şi de a-i critica pe ceilalţi. Se poate că cel care bârfeşte, să nu se poată ridica la nivelul cerut şi dorit şi să încerce să îi coboare pe cei mai buni – profesional vorbind -, ca el. Sau, există unul dintre cele mai simple motive: răutatea şi invidia. Răutatea, o boală pe care oamenii o lasă să evolueze în voie fără să o trateze, care roade inima şi care, nici măcar nu aduce vreo satisfacţie cum fac celelalte păcate.
Poate un om rău, invidios din fire să devină un om care să se bucure sincer de realizarile celor din jur, să se bucure sincer de realizarile prietenilor lui ? Niciodată!
De-a lungul vieţii, dacă hrănim aceast moft al firii, acesta poate deveni un monstru care ne poate distruge, ne poate răpi harul de a ne bucura cu cei care ştiu să se bucure alături de noi necondiţionat. Cu siguranţă că, un invidios, un răutăcios nu numai că nu se bucură cu cine se bucură, dar nu va avea niciodată resursele necesare să plângă cu cei ce plâng, ci va fi tentat întotdeauna să se bucure de necazurile celor din jur, chiar dacă aparent îşi exprimă regretul.
Cum putem fi invidioşi pe oameni care fac bine prin munca lor? Cum putem fi răutacioşi cu cei care dau importanţă culturii româneşti, artei şi tradiţiilor şi transmit mai departe aceste moşteniri într-o manieră aleasă? Fără falsitate şi ipocrizie. Necondiţionat!
Ce importanţă are faptul că cei implicaţi în astfel de proiecte au pielea galbenă, neagră şi nu albă? De ce răspundem cu răutate dacă sunt de o altă religie decât cea ortodoxă?
Mă ridic împotriva celor care pot gândi aşa şi protestez. Pentru că, nu are importanţă culoarea pielii, nu are nici un fel de importanţă nici dacă suntem catolici, baptişti, penticostali, romi, ortodoxi, evrei sau musulmani. Important este să ştim să fim oameni printre oameni. În toate situaţiile. Important este să ştim să preţuim valoarea în general şi mai ales pe cea umană. Iar dacă noi, cei din diaspora ştim să preţuim cultura şi tot ceea ce ne leagă de locurile de origine şi avem puterea să transmitem mai departe toate moştenirile neamului nealterate, e bine. Nu contează dacă suntem de religii diferite sau că avem pielea colorată. Important este să ştim a ne păstra acel minimum de bun simţ, să ştim să ne comportăm printre oameni, să respectăm ca să fim respectaţi şi să învăţăm să iubim dacă dorim să fim iubiţi. Indiferent unde trăim în această lume, pentru că: Nu mor caii când vor câinii!
Ucideţi invidia şi răutatea!
Să încercăm împreună să ucidem invidia şi răutatea! Se poate… Nu este uşor, dar se poate… Dacă vom lupta împotriva lor, o să apară şi rezultatele. Desigur, invidia şi răutatea nu se lasă uşor, nu sunt uşor de ucis dar dacă vor fi plesnite de fiecare dată când îşi cer aşa zisele drepturi, le vom distruge şi vor rămâne doar amintiri neplăcute…
Dacă invidia şi răutatea este un mod de viaţă pentru tine cititorule, îţi propun acest tratament de otrăvire a invidiei şi răutăţii. Dă-i firii ce nu îi place… Distruge invidia şi răutatea pentru că acestea amandouă la un loc, sunt un venin cu care te poţi otrăvi pentru toată viaţa dacă nu te ridici împotriva lor şi nu le striveşti…