Le notre comme le conifere!

De când am comis gestul necugetat să renunţ la beneficiile cetăţeniei europene (pe care o dobândisem încă din 1996-ele votării schimbării), pentru a mă întoarce în această suburbie est-europeană, numită cu ţâfnă troglodită „Micul Paris“… trăiesc într-o naţiune în care bârfa re-digerată în baloanele de săpun ale telenovelelor cotidianului (chiar şi mai banal decât poate fi un reflex condiţionat… de guduratul Câinelui lui Pavlov, sau de linguşelile Pisicii lui Schrödinger!) face până şi reclamele să pară interesante…

Marinarul nostru Preşedinte îşi spală zilnic rufele Alianţei (…de interese murdare!) în văzul întregii lumi, de care-l doare în …-ul prezidenţial, primul (sau, al doilea, sau poate nici nu ar merita să urce pe podium, cine mai poate şti!) ministru al ţărişoarei manelelor latino umblă în continuare cu fofârlica, bâlbâindu-se să-i dea (peste ochi!) răspunsul pe care-l merită, într-un mod care nu este nici pe departe la fel de savuros pe cât o face Împăratul lumii, Georgică Tufiş, de ajunge să fie de preferat (în sondaje) „multilimbismul“ lui Nea-Gigi-Preşedinte-de-Steaua-Ei-de-Nouă-Generaţie…

Credeţi-mă pe cuvânt, viaţa în acest ultim tampon pus la fundul Europei este greu de invidiat. Singurul lucru pe care îl poate face cineva pentru a preveni irosirea prea rapidă a numărului limitat de neuroni cu care a fost înzestrat de la natură ar putea fi să încerce să îşi amenajeze „decorarea interioară“ a… spaţiului public în formula slow release, adică într-un fel asemănător celui în care îşi duce existenţa (sau nu!) faimoasa Pisică a lui Schrödinger… Pentru cei care nu cunosc faimosul experiment din 1935 al laureatului Premiului Nobel pentru fizică, Eugene Wigner, voi face aici o mică paranteză explicativă.

Celebra explicaţie a principiului superpoziţiilor din teoria cuantică serveşte la demonstrarea conflictului aparent dintre ceea ce postulează teoria cuantică privitor la natura şi comportamentul materiei, la nivel microscopic, şi ceea ce poate fi observat despre ea, la nivel macroscopic. Acest experiment (făcut pe animalele vii din mintea omului de ştiinţă!) urmăreşte ilustrarea indeterminismului cuantic – ceva care mai este cunoscut şi sub numele de paradoxul observatorului – adică, a imposibilităţii ajungerii la un rezultat, în absenţa observaţiei. Acest lucru constituie trambulina ideală pentru cealaltă ocupaţie a minţii subsemnatului (de unde şi paranteza!) – mai precis, cea a traducerii Vederii de nicăieri, a lui Nenea (Thomas) Nagel – un filosof care pare să vrea să încurajeze lumea să nu se dea bătută din pricina imposibilităţii aparente de a ajunge vreodată la un rezultat.

Sigur, sfatul meu rămâne să faceţi tot aşa cum credeţi dumneavoastră de cuviinţă. Puteţi îmbrăţişa subit dragostea de înţelepciune. Puteţi să vă spălaţi în continuare pe creier cu baloanele de săpun ale telenovelelor. Puteţi continua să credeţi că veţi putea schimba lumea. Puteţi continua să votaţi astfel de căpuşe netrebnice – oferindu-le justificarea care le dă dreptul să vă conducă destinele – chiar dacă ceea ce spune Marinarul pe coverta ţărişoarei tampon, sau chiar ceea ce NU reuşeşte să spună Georgică Tufiş lumii întregi nu constituie, nici pe departe, vreun eveniment cuantic, capabil să separe Universul în două. Într-o jumătate a lui, atomul substanţei radioactive se va descompune, ciocanul va sparge fiola cu cianură şi Pisica va muri, iar în cealaltă jumătate a Universului, atomul nu se va descompune şi pisica va ieşi teafără din cutia de oţel a minţii savantului. Tot ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla, numai că toate acestea s-ar putea întâmpla în cealaltă parte a Universului – cea în care nu vă aflaţi dumneavoastră.