Avelo Bahtalo Elvetia

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Ruşine pentru mass-media manelizată din România!

 

Presa din Franţa a început să ne catalogheze ţigani acum 15 ani. Presa din Italia nu ne scoate din ţigani, iar elveţienii ne spun ciori şi corbi. Norvegienii se plâng că sunt victime ale înşelaciunilor din partea ţiganilor români care le vând cupru pe post de aur.

Toate aceste naţiuni au însa un numitor comun: presa locală, ziariştii din aceste ţări, îşi apără conaţionalii, arătând cu degetul România, naţiune care în proporţie de 70% ajunge în Europa să se identifice cu sintagma de „Tzigania” sau ţara ţiganilor europeni. Cum s-a ajuns aici? Nu discutăm despre impotenţa diplomaţiei româneşti care, şi-a făcut o tradiţie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reacţie, diplomaţii europene, care nu face mai nimic să apere poziţia românilor în lume (în Elveţia ciorile de români sunt striviti în presă de o săptămână şi nu există încă nici o reacţie oficiala a MAE, că doar de aia plătim taxe şi impozite), ci discutăm despre faptul că, în România, este poate singura situaţie în care mass-media, nu numai că nu ia apărarea românilor care tind să fie identificaţi cu etnia rroma, însă promovează o Românie manelistă.

Discutam cu un prieten, manager la o companie elveţiana din România, care, pe marginea atacurilor la adresa românilor din Elveţia, despre care am scris aici http://www.urbaniulian.ro/2009/01/07/presa-elvetiana-s-a-dezlantuit-in-atacuri-furibunde-la-adresa-ciorilor-de-romani-mae-somata-de-intervina-oficial/,

mi-a transmis aceste lucruri :

 

„Dragă Iulian

Văd şi remarc, pe bună dreptate, că românii sunt supuşi unui tir de acuzaţii ingrijoratoare în Elveţia. Sincer, este prima oară când în ţara mea, conaţionalii mei se pronunţă cu asemenea agresivitate la adresa unei naţiuni europene, însă, hai să vedem cum s-a ajuns aici. Eu, ştii bine, lucrez şi locuiesc în România de 5 ani. Dragule, sunt şocat de faptul că, în presa română, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine faţă de linşajul mediatic la care sunteţi supuşi în Elveţia. Sunt surprins să văd că oficialii din politica voastră externă se fac că nu văd şi că nu aud, şi nu se declară, oficial, măcar ingrijoraţi de escaladarea acestor lucruri la adresa românilor în presa elveţiană.

 

Păi dacă voi nu vă apăraţi , cine să vă apere? Ştii de exemplu faptul că, au existat luări de poziţie din partea presei germane, adică au ajuns ziarişti nemţi să-i apere pe români, în vreme ce ziariştii voştrii nu spun nimic? Pentru un elveţian este o chestiune ciudată, pe care o poate elucida doar trăind în ţara voastră. Pentru că, să mă ierţi însă, programele voastre TV abundă de producţii centrate pe imaginea ţiganilor.

 

De Revelion am văzut o chestiune grotească, am văzut cum nişte valori istorice ale românilor, erau jucate de către nişte celebrităţi locale cărora voi le spuneţi manelişti. Fetiţa mea, învaţă la şcoala germană din Bucureşti, iar colegii ei, discută în pauze despre aventurile unei prinţese din filmul „Inimă de Ţigan”. în ziarele voastre, nunţile, divorţurile şi viaţa ţiganilor fac cap de afiş, astfel încât întreaga imagine a ţării este construită în jurul lor, astfel încât, cum vreţi să nu fiţi identificaţi cu ei; adică cultura voastră ca popor deja este asimilată de cultura ţiganilor români, şi cred că este un eveniment unic, în care o etnie fără civilizaţie să domine un întreg popor şi aici mă refer la faptul că, vina o poartă mass-media care este centrată şi preocupată să facă audienţă, exacerbând la maximum imaginea ţiganilor, astfel încât, in mod firesc ţara voastră a ajuns să fie asimilată cu locul de baştina al ţiganilor europeni.”

Sinuosul drum al lebedei din Austria către grăterele faraoancelor şi magraonilor a trecut invariabil prin presa română. Iată că această goană după audienţă, care implică scoaterea în prim-plan al non-valorilor, al maneliştilor, au adus România la stadiul de cultură făcută sub coviltirul căruţei.

 

Mega-producţii gen „Inimă de Ţigan” sau „Regina”, nu trebuie să uităm că au avut audienţă maximă de exemplu în ziua alegerilor, atunci când ROMÂNII [nu rromii] nu fost mai preocupaţi să nu rateze episodul respectiv, decât să îşi exercite dreptul la vot.

Am făcut această paralelă pentru ca, în cursul acestei dimineţi am discutat telefonic cu Ambasadorul României la Berna. Domnul Sava, s-a declarat încântat de faptul că sunt preocupat de imaginea românilor în Elveţia, şi sincer mi s-a părut a fi un diplomat, care este plin de intenţii bune, însă este cam legat de mâini şi de picioare. Asta pentru că, dânsul mi-a spus că a informat MAE despre ceea ce se întâmplă în presa elveţiană la adresa românilor (s-au lipit ostentativ afişe înfăţisând ciorile de români inclusiv pe străzile oraşelor elveţiene) şi aşteaptă o reacţie a oficialilor români.

 

Însă, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstrează faptul că, Elveţia chiar era ultima ţară din Europa care avea dreptul să ne catalogheze drept ciori, şi să discute, despre un referendum care să interzică cetăţenilor români, dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul ţării lor.

Astfel pe piaţa muncii din Elveţia există circa 750.000 de muncitori străini, în această ţară posibilitatea de a muncii la negru fiind redusă. Din aceşti 750.000 de muncitori străini din Elveţia, doar puţin peste 3.900 sunt români, adică sub un procent, astfel încât prezenţa românilor este extrem de redusă.

Însă, din aceşti 3.900 de români care muncesc în Elveţia, şi din cauza cărora nu mai au loc să respire elveţienii, în proporţie de 90% sunt oameni de o înaltă probitate profesională şi morală: manageri MBA, profesori, medici, adică români care reprezintă cu cinste ţara noastră. Este evident astfel faptul că, cel puţin în cazul acestor atacuri xenofobe din presa elveţiană, MAE trebuia să intervină, pentru că românii se simt efectiv abandonaţi de toată lumea, adevaraţi fii ai ploii.

Un profesor român care preda la catedra unei universtităţi din Berna îmi spunea: „Am învăţat la Oxford, predau de peste 20 de ani, însă nu am crezut că o să apuc ziua în care, la curs, studenţii să mă întrebe dacă nu cumva şi eu am rude ţigani în familie! Nimeni nu ne apără, nici presa română, nici autorităţile române, nimeni, astfel încât nu ne mai rămâne decât să ne punem cenuşă în cap, sau să renunţam pur şi simplu să mai declarăm că suntem români! Inainte de '89 eram priviţi cu simpatie aici, noi românii, eram consideraţi oameni eminenţi, însă în numai 20 de ani, am ajuns să primim în bloc eticheta de ţigani. Şi cum să nu o facă, dacă în presa română nimeni nu vorbeşte de românii de succes, de românii inteligenţi, şi asta pentru că ziarul se vinde numai dacă îl are pe prima pagină pe Guţă, Minune, etc. Eu refuz să mă las manelizat, însă asta se pare că este echivalent cu a renunţa să mă mai consider român. Ţara mea se cheamă Romania, nu RRomania!”

 

Iulian URBAN

Senator, 2009
———————

Iulian URBAN, (n. 12 iulie 1975). Senator de Ilfov. Preşedintele Asociaţiei de Asistenţă pentru Consumatori (România). Absolvent al Facultăţi de Drept a Universităţii Bucureşti. Este membru al ABD (Asset Buyers Division) SUA şi Canada. La data de 18 iunie 2008, a fost invitat de catre American Lawyers Quarterly Directory of Legal Collection Attorneys să devină membru al acestei prestigioase asociaţii, care functionează sub egida American Bar Association, şi care reuneşte avocaţi şi firme de avocatură din SUA şi Canada specializate în activitatea de colectare a debitelor, drepturile creditorilor şi falimente, şi care funcţionează istoric de la 1899.

 

Iată cum se prezintă domnia sa cititorilor noştri:

 

„De la data de 30 noiembrie 2008, mulţumită încrederii pe care mi-au acordat-o circa 21.000 de ilfoveni, am devenit cel mai tânăr senator din România, ocupând această funcţie de demnitate de la vârsta de 33 ani şi 5 luni. Este de datoria mea să folosesc puterea aferentă acestei demnităţi pentru a ajuta cât mai mulţi români, pentru a demonstra faptul că se poate face şi altfel de politică, şi anume politica în interesul alegătorilor, cărora le mulţumesc încă o dată pentru şansa şi increderea acordată”