Putini si rai. Aberantii democratiei

    Odată cu revoluţia din '89, încă neclarificată chiar şi după 17 ani de amăgire, democraţia şi-a ieşit din seriozitate şi a dat naştere (nu numai la noi) la grupurile de oameni care, în lipsă de inspiraţie intelectuală, sar în sus şi luptă pentru "libertatea de conştiinţă". Faptul că luptă pentru acest lucru îi priveşte pe ei şi sincer, nu mă interesează. Dar când încep să impună pe baza acestei "lupte" unui popor întreg aberaţiile lor deja mă simt insultat.

    La sfârşitul anului trecut au început ofensiva împotriva simbolurilor religioase din şcoli pentru că, dreptul fundamental la libertatea de gândire, credinţă şi religie pentru toţi copiii din România, indiferent de opţiunile lor religioase sau filosofice sau ale familiilor din care provin ar fi încălcat. Asta într-o ţară ca România unde conform recensământului din 2002, 86,7% se declară ortodocşi, 4,7% romano-catolici. Fără religie se declară 0,1% iar atei sunt sub 0,1%.

    Printr-un calcul simplu, din totalul de 21.698.181 populaţie stabilă pe teritoriul României, dacă ar fi să-i separăm pe cei fără religie sau atei, singurii care pot scoate asemenea aberaţii în "apărarea conştiinţei", am avea un grup de 23.105 oameni. Din acest grup minuscul au apărut "plictisiţii" care se gândesc să răstoarne sistemul de valori românesc prin ideile lor care, în minoritate fiind, se leagă de tot felul de libertăţi ce nu pot fi aplicate în România. Demersul lor l-aş înţelege dacă ar fi apărut într-un stat în care cel puţin 30% din populaţie să se declare fără religie sau liber-cugetători sau ce or vrea ei numai credincioşi nu. Fiind vorba de România deja acţiunea lor este mai mult decât ridicolă.

    Şi asta cu atât mai mult cu cât, simbolurile religioase nu fac niciun rău. Ne batem de ele în fiecare zi, trăim cu ele şi încă nu am auzit pe nimeni căzând victimă acestora. Ceea ce este greu de înţeles pentru această "castă" este de ce fac atâta scandal pentru lucruri care pentru toţi ceilalţi nu sunt decât normale.     Mai nou, tot aceştia, se simt lezaţi de legea cultelor proaspăt promulgată de preşedintele ţării pentru că "răpeşte cetăţenilor români dreptul de a se exprima critic sau ironic faţă de religie". Tot printr-o logică simplă putem observa că, dacă cetăţenii români s-ar exprima ironic sau critic asupra religiei – aceştia nu ar fi decât acei  0,1% – şi ar face-o numai dacă ar fi lipsiţi de bun simţ. Totuşi ei nu reprezintă nici măcare 1%… şi în felul acesta lezează dreptul la credinţă al semenilor lor (mă simt nevoit să mă repet: MAJORITARI). Dar la acest lucru nu se gândesc pentru că, în democraţie, bunul simţ este deja demodat.

    Absurditatea de care dau dovadă este evidentă. Uită că ei nu sunt majoritari, că omul de rând merge la biserică, pentru că în ţara noastră Tradiţia încă există iar oamenii încă mai au credinţă. Prin acţiunile lor nu dau dovadă decât de o totală sfidare faţă de toţi ceilalţi care nu sunt cu ei şi în felul acesta ei sunt cei care practic atacă conştiinţa celorlalţi. Vi se pare normal, într-un stat de drept, ca acţiunile celor foarte puţini să se resfrângă asupra tuturor celorlaţi care cred contrariul? Mie nu…

    Nu-i obligă nimeni să creadă ceva anume. Nu au decât să creadă ce vor. Dar atunci când se exprimă public ar trebui să ţină cont de cei cărora li se adresează. Ieri am văzut tot aşa un om cu "conştiinţa liberă" care făcea referire la Patriarhul României prin apelativul "domnul Teoctist"… Nu vi se pare o exprimare sfidătoare ?

    E clar că am luat-o pe calea desacralizării dar acest lucru nu ne împiedică să apărăm puţinul pe care îl mai avem încă. Iar în orice societate democratică majoritatea hotărăşte. Majoritatea alege iar cel ales ţine cont de majoritate. Libertatea am obţinut-o în '89. Ne bucurăm de ea dar nu trebuie să transformăm această libertate într-un clişeu lipsit de sens şi valoare.