Suntem întru totul de acord şi încă o dată cerem factorilor români de autoritate şi de specialitate să nu abandoneze moştenirea Fundaţiei Gojdu în mâna guvernului de la Budapesta şi a unor cercuri de interese private din sectorul şapte al Budapestei
O nouă carte despre problematica Gojdu a apărut la Budapesta, la sfârşitul anului trecut, sub titlul „Moştenirea lui Gojdu în oglinda presei române şi maghiare (1995-2005)”, ca publicaţie bilingvă editată de Societatea culturală a românilor din Budapesta şi Institutul de cercetări al românilor din Ungaria, cu sediul în oraşul Giula. În fapt este o antologie destul de vastă, care prezintă în 430 de pagini o selecţie a celor mai semnificative studii şi articole despre Emanuil Gojdu, apărute timp de un deceniu în România şi în Ungaria, ceea ce corespunde cu cea mai activă şi mai disputată etapă de redescoperire a subiectului, care este departe de a fi rezolvat.
În concepţia antologatorului, dr. Maria BERÉNYI, aceste materiale de presă sunt tratate ca documente ale subiectului Gojdu şi ea nu greşeşte, când procedează astfel. Primul e din data de 13 mai 1994, apărut în revista „Noi” de la Giula, în care se descrie prima sărbătorire cu flori a lui Gojdu, la Cimitirul Kerepesi, care a avut loc de Păştiţe (8 mai) şi de atunci s-a ţinut în fiecare primă duminică de după Sfintele Paşti, reluând astfel o mai veche tradiţie de acest fel a românilor din Budapesta, de a merge la mormântul lui Gojdu, chiar şi atunci, când subiectul fusese alungat din viaţa publică. Volumul se încheie cu mai multe materiale din anul 2005, între care cele publicate de revista „Flacăra”, referitoare la pericolul pierderii moştenirii Fundaţiei Gojdu, ca urmare a erorilor făcute în negocieri de către Guvernul român. Ultimul material selectat poartă numărul 254 şi are titlul „România pierde clădirile Gojdu din Budapesta”, fiind preluat din ziarul Ziua, din 1 octombrie 2005. Aşadar, cartea cuprinde foarte mult şi bine selectat, dar nu prinde ultimele informaţii, adică involuţia produsă în moştenirea Gojdu prin înfiinţarea Fundaţiei comune româno-maghiare cu acelaşi nume, fapt produs la finele anului 2005. Chiar şi aşa, concluzia dr. Maria Berényi este clară, deoarece ea cere, ca şi noi, întoarcerea celor două guverne la litera Testamentului lui Emanuil Gojdu din 1869 şi respectarea voinţei acestuia. Iată pasajul semnificativ:
„Întrebarea noastră este care sunt responsabilităţile actuale faţă de testamentul din 1869 al lui Emanuil Gojdu, ale cui sunt aceste responsabilităţi? Evident, ale românilor, dar şi ale ungurilor, fiind vorba de autorităţile, care au blocat această Fundaţie Gojdu. Moştenirea lui Gojdu e un subiect chinuitor, care a fost prea mult ţinut în sertar şi nu a fost adus la cunoştinţa românilor şi a ungurilor. Şi în zilele noastre este blocat progresul înspre rezolvarea acestei probleme extrem de complexă şi delicată. Astfel, rezolvarea rămâne sub semnul întrebării.”
Suntem întru totul de acord şi încă o dată cerem factorilor români de autoritate şi de specialitate să nu abandoneze moştenirea Fundaţiei Gojdu în mâna guvernului de la Budapesta şi a unor cercuri de interese private din sectorul şapte al Budapestei.
Respectiv: „În acest moment din moştenirea Gojdu este accesibilă doar entitatea morală şi intelectuală, fiind de cea mai mare actualitate. Rămâne ca entitatea filantropică a moştenirii sale, în speţă constituirea comună a Fundaţiei Gojdu să se rezolve în cel mai scurt timp, ca tinerii elevi şi studenţi să fie beneficiarii acesteia, aşa cum a conceput-o iniţial mecenatul român, la care se referă foartă multă lume, numai voinţa lui nu este respectată.”
Vedem că şi Doamna dr. Maria Berényi face aceeaşi diferenţă, ca şi noi, între noua fundaţie comună, care poate să funcţioneze, poate să fie utilă, dar prin aceasta nu trebuie să fie substituită şi desfiinţată voinţa privată a lui Gojdu, care este cu totul altă problemă. De aceea, împreună cu cartea Mariei Berényi, încă o dată ne asociem şi cerem respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu şi repunerea în drepturi şi patrimoniu a Fundaţiei Gojdu, care din anul 1996 şi-a reluat fiinţa la Sibiu.
Conf. univ. dr. Constantin MÃÆLINAŞ