Eminescu in viziunea botoşăneanului Gheorghe Cojocaru

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

 

Actul creator, în esenţă, presupune originalitate. “A crea“ necesită imaginaţie, intuiţie, fiind “pecetea“ personală clar introdusă în compoziţie. Şi „poate că arta n-ar avea nici un sens dacă n-ar duce la această stare de intuiţii şi de chintesenţe”1.

Gheorghe Cojocaru² a fost încurajat pe drumul compoziţiei de către compozitorul Radu Paladi³: „În repertoriul corului (corul Liceului Pedagogic din Botoşani) (…) figurau şi câteva lucrări aparţinând dirijorului însuşi. Unele dintre ele mi-au atras atenţia, determinându-mă să-l încurajez pe Gheorghe Cojocaru pe drumul spinos al compoziţiei. Au urmat pentru muzicianul botoşănean zece ani de strădanii perseverente pentru cucerirea măiestriei componistice, care să-i permită exprimarea ideilor muzicale ce-l frământau într-un limbaj artistic evoluat”.

Activitatea sa componistică s-a îndreptat cu precădere către muzica corală. Se pare că vocea l-a atras în felurite moduri, lucrările sale corale fiind realizate pentru trei, pentru patru voci. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o dirijatului de cor, ceea ce presupune o cunoaştere foarte bună a vocilor omeneşti, o atracţie spre acest gen. Ceea ce a rămas în urma sa sunt culegerile de cântece scrise pe versuri de poeţi botoşăneni. Eminescu l-a atras în mod deosebit. Melodicitatea versurilor eminesciene a constituit un impuls în crearea unor lucrări corale care să pună în evidenţă sensul cuvintelor. Pentru că poezia marelui poet rămâne o „artă a auzului”⁴. Legătura dintre muzică şi poezie se realizează tocmai prin creaţia sa, în care piesele corale predomină.

Nu a pregetat să se folosească de „axa” receptării creaţiei muzicale, ce ţine de compozitor, interpret, ascultător. Întrunind toate aceste condiţii, a purces către un liant stabil, realizat în ani de muncă, care a reuşit să străbată dincolo de foaia cu note muzicale. S-a adresat unui cor de amatori, a dat curs şi sens noţiunii de interpretare, iar rezultatele au fost observate după fiecare spectacol în parte.

                Cred că personalitatea compozitorului transpare prin creaţiile sale. Simplitatea, tendinţa către calm, liniştit, stabil, iată câteva trăsături care reies din lucrările sale, din temperamentul compozitorului. Lucrarea în sine nu poate fi privită ca pe ceva de sine stătător. Are legături şi influenţe cu omul, compozitorul care i-a dat naştere. Nimic din ceea ce se creează nu poate fi de sine stătător. Porneşte de la o idee, un gând, o stare. Poate că muzica se pliază cel mai bine în acest context, reuşind, în condiţiile în care îi pătrunzi „secretele”, să străbată dincolo de partitură, să „iasă în lume”.

                Imaginaţia are un rol important, în genere, în actul creator. Factor determinant, imaginaţia poate constitui cheia originalităţii. Însă toate acestea au o finalitate, concretizată în lucrarea muzicală finită care urmează să fie interpretată, ascultată, să străbată acea „axă” a receptării creaţiei muzicale. „Imaginaţia (…) tinde să nu recunoască drept efect sau drept fapt decât ceea ce ilustrează forma adaptării mijloacelor la scop. (…) Individul nu poate face să devină efectiv decât ceea ce ţine de utilitate”1⁵. Şi asta pentru că, în final, muzica se adresează unui auditoriu, devine „utilă” atât pentru interpreţi, cât şi pentru ascultători. Întrucât creaţia lui Gheorghe Cojocaru se mulează pe poezia eminesciană cu precădere, tinde spre textul poetic, în procesul său de creaţie imaginaţia are un rol substituit versului, compozitorul încercând să păstreze conţinutul literar al poeziei, îmbrăcând-o într-o mantie muzicală corespunzătoare modului său de a gândi şi de a percepe poezia în sine. În genere, se consideră că versurile au acces mai larg, mai direct către ascultător, însă îmbinarea muzică-text are menirea de a respecta ambele laturi pentru a accede spre înţelegerea mesajului artistic.

Consider că esenţiale în elaborarea unei lucrări artistice sunt motivele care îl animă pe creator să purceadă pe această cale, a creaţiei. Se pare că în acest caz compozitorul a beneficiat de un anturaj care l-a determinat şi l-a sprijinit în a porni spre acest drum. Totodată, cred că mediul şi atribuţiile sale de-a lungul vieţii – ca profesor, ca dirijor –, chiar vitregia vieţii, munca de zi cu zi i-au îngreunat în acelaşi timp paşii spre o creaţie mai amplă, spre abordarea unor variate genuri.

 

                Poeziile creează imagini, mai cu seamă poeziile scrise de Eminescu, în care natura ocupă un loc important. Pornind de la aceste imagini, compozitorul înfăţişează o lume a sa, învăluită în sunete muzicale, pe care o expune. Parafrazându-l pe Wittgenstein⁶, limitele limbajului meu sunt limitele mele. Astfel, condiţia umană este reflectată în creaţia muzicală a unui compozitor, iar lucrările muzicale exprimă cunoaşterea, intuiţia, imaginaţia, talentul, toţi factorii care contribuie la realizarea unei piese muzicale.

Pe marginea acestui traseu intuitiv şi teoretic pe care l-am propus am realizat o scurtă incursiune în spaţiul creator dezvăluit de compozitorul Gheorghe Cojocaru. Însă, aşa cum spunea Schleiermacher, „înţelegerea unui discurs (muzical, în acest caz) nu poate fi niciodată o operaţiune încheiată, ci o activitate continuă”.⁷

 

 

 

 

 

 

 

Prezentarea lucrărilor corale compuse de Gheorghe Cojocaru

 

Inspirat de titlul celor „7 cântece pe versuri de Clement Marot”, de George Enescu⁸, Gheorghe Cojocaru realizează colecţia de şapte coruri pe versuri de poeţi botoşăneni, apelând la scrierile semnate de Mihai Eminescu, Samson Bodnărescu, Artur Enăşescu, Ion Pillat, Ion Crânguleanu şi Mihai Lău ⁹¹. „Unde eşti, copilărie… 7 cântece pe versuri de poeţi botoşăneni”, lucrarea realizată de Gheorghe Cojocaru şi editată în 1988 cu sprijinul Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Botoşani, beneficiază de un Cuvânt înainte semnat de George Pascu. ”Studentul năvalnic de altădată a îndreptăţit speranţele profesorilor săi, situându-se azi printre muzicienii de frunte ai ţării”, scria profesorul George Pascu. Cele şapte compoziţii incluse în această colecţie sunt ”Unde eşti, copilărie…” şi ”De ce nu-mi vii” (Mihai Eminescu), ”Chemarea mării” (Samson Bodnărescu), ”Stropi de aur” (Artur Enăşescu), ”Cântec de toamnă” (Ion Pillat), ”De ziua copilului” (Ion Crânguleanu), ”Floarea codrului” (Mihai Lău).

Un alt volum semnat Gheorghe Cojocaru se intitulează „La steaua – 10 coruri pe versuri de Mihai Eminescu”, editat cu sprijinul Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Botoşani – Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Lucrarea cuprinde piesele „Lasă-ţi lumea” (Premiul I la Festivalul Naţional „Cântarea României”, ediţia a II-a), „Dintre sute de catarge”, „Crăiasa din poveşti”, „Şi dacă”, „Floare-albastră”, „Ea-şi urmă cărarea-n codru”, „Sara pe deal”, „Lacul”, „Să fie sara-n asfinţit”, „La steaua”. În Cuvântul de început al acestui volum, profesorul universitar doctor docent Augustin Z. N. Pop scrie că „Gheorghe Cojocaru este primul care întocmeşte o asemenea culegere pentru muzica corală, deci pilda partiturilor de faţă se recomandă a fi urmată cu dăruire, neabătut şi cu hărnicie sporită, de cei ce înţeleg să ducă slava lui Eminescu, prin muzică”.

O altă lucrare publicată este „Uniţi pe veci sub tricolor”, editată în 1980. Acest volum cuprinde piesele: „La Steaua”, „Şi dacă”, „Unde eşti copilărie?”, „Lacul” – pe versuri de Mihai Eminescu, „Poveste de omăt”, text Otilia Cazimir, „Pentru pace, pentru ţară”, text Elena Dragoş, „Pe cel mândru plai”, text Ion Meiţoiu, „Cântec de leagăn” („Nani, puiul mamii drag”), „Ţărm al codrilor de-aramă”, „Sora noastră, hora”, „I-auzi satul cum răsună”, pe versuri de Constantin Cârjan, „Stropi de aur”, text Artur Enăşescu, „Hora Ardealului”, text Vasile Alecsandri, „Noapte de vară”, text George Coşbuc, „Cântec de toamnă”, text Ion Pillat, „Chemarea mării”, text Samson Bodnărescu, „Fortuna labilis” („Soarta schimbătoare”), text Ovidiu P. Naso, „Noi, tineretul ţării”, text Stelian Filip, „Uniţi pe veci sub tricolor”, text Lucian Valea, „Pentru neatârnare”, text Dimitrie Bolintineanu. Toate aceste piese, conform celor precizate de autor, pot fi cântate cu uşurinţă atât de formaţiile profesioniste, cât şi de cele de amatori. Dintre acestea, patru piese corale sunt pentru trei voci egale, iar 16  sunt piese scrise pentru formaţii mixte. Din punct de vedere al tematicii, volumul abordează teme diferite: copilărie, dragoste, pace, unire.

Alte lucrări semnate Gheorghe Cojocaru au fost incluse în „Antologia de cântece şi coruri” realizată de Pavel Delion şi publicată în Iaşi, în 1988. Incluse în categoria pieselor corale pentru trei voci egale sunt: „Un cântec de slavă”, pe versuri de I. Târlea, „Ţară, tu, ca o cunună”, în tempo de sârbă, „Ca la Flămânzi”, pe versuri de Constantin Cârjan, „Nedumerire”. În aceeaşi Antologie este publicată lucrarea „De ce nu-mi vii?”, pe versuri de Mihai Eminescu, compusă de Gheorghe Cojocaru pentru patru voci.

De asemenea, în „Culegerea de cântece pentru clasele I – IV, V – VIII şi grădiniţe”, realizată tot de Pavel Delion şi publicată în 1986, în Iaşi, au fost introduse lucrările „De ziua copilului”, „Iarna vrăbiuţei”, pe text de Gh. D. Vasile – piese scrise pentru două voci, „Ţara, tinereţea noastră”, pe versuri de Constantin Cârjan, „Primăvara este ţara”, pe versuri de Elena Dragoş, „Pe cel mândru plai”, pe versuri de I. Meiţoiu, „Foaie verde de trifoi”, „De trei săptămâni de zile” – lucrări pentru trei voci egale, ultimele două fiind prelucrări realizate de compozitor.

 

 

prof. Cătălina Constantinovici