Tot timpul în copilăria mea mi s-a impus să cret în El. Între timp am descoperit că nu tot ceea ce mi s-a spus era corect. În plus am fost de multe ori dezamăgit de această entitate supremă numit generic de cei din jur "Dumnezeu". Am ajuns să mă întreb: "Cine este?" "Ce este?" şi multe alte întrebări mai mult sau mai puţin inutile. De ce inutile? Simplu pentru simplul fapt că nu mi-a răspuns nimeni concret la ele, iar propriile răspunsuri sunt insuficiente. Treptat "Dumnezeul" lor la mine a devenit Deus.
Toata povestea asta în aparenţă idioată a început acum câţiva ani si îngrozitaorea listă de întrebări s-a tot mărit spre exasperarea mea. Cu fiecare răspuns primit de la cei din jur am venit şi multe alte întrebări atât de multe încât îmi este cât se poate de clar că nu voi afla niciodată "adevărul". Dar nu despre acest adevăr vreau eu să scriu acum.
Cine este Deus pentru mine. Ipotetic ar fi "Dumnezeu". Creatorul suprem de care se teme toată lumea. Imaginea care ne-a fost impusă de mult timp prin Biserică şi prin tot felul de mesaje care nu au neapărat legătură cu Biserica dar sunt doctrinare. De ce ar trebui ca eu să mă tem de El? Să zicem că pentru că mă va judeca şi mă va trimite în Iad. Dacă tot e creatorul suprem de ce nu m-a "configurat" în aşa fel încât să nu greşesc? Să zicem că sunt o eroare de "programare" atunci toate teoriile cum că El ar fi atoateştiutor cad. Perfecţiunea nu poate crea imprefecţiune. Să zicem că ne-a creat aşa pentru a avea libertate. Oricum ne-ar fi creat noi nu am fi ştiut cum ar fi fost altfel. Aşa cum acum nu ştiu cu ar fi fost dacă ne-ar fi creat perfecţi aşa atunci nu am fi conştientizat ce reprezintă imprefecţiunea. Astfel şi această teorie cade. Atunci de ce suntem creaţi aşa fel? Ca să aibă El pe cine trimite în Iad? Nu cred că suntem materializarea unei supreme plictiseli divine. Adică să ne fi creat pentru a avea ocupaţie acolo în ceruri. Şi dacă e aşa atunci teoriile religioase sunt false.
Mergând aşa din idee în idee tind să cred că El nu există. Dar uneori mă rog Lui. Nu contează pentru ce mă rog, contează că o fac.Acum mă înteb: "Dacă nu mi s-ar fi spus, când eram mic, că Dumnezeu există, oare m-aş fi rugal Lui oricum?" Nu prea pot să răspund. Încă aştept lămuriri din partea cuiva care are mai multe conoştinţe ca mine.
Acum să vă zic cine e Deus. Deus e "fiinţa" la care mă rog eu. Nu aştept niciodată să-mi răspundă. Mă rog pur şi simplu din nevoia de a vorbi cu cineva şi din nevoia de a evacua din spiritul meu lacrimile ce nu se pot materializa pe obraz. Când cred că este inutil şi insuficilent să vorbesc cu o fiinţă umană vorbesc cu El. Nu-l văd ca un stăpân şi nici măcar ca şi creator. Il vad ca pe o "fiinţa" mai inteligentă ca mine şi mai stabilă psihic şi emoţional care mai are şi buinăvoinţa de a mă asculta. Un fel de tată sau de prieten matur. Greşesc? Nu am nici cea mai vagă idee. Mulţi ar spune că da. Ei dacă consideraţi că greşesc vă aştept cu răspunsuri.
Până la urmă este sau nu este Deus Dumnezeu? După nume poate că da. După modul în care îl căd eu se pare că nu.
Cătălin Bolohan Renegatu
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.