Contientizarea iluziei

            

            Cuvintele sunt imagini ale gândurilor noastre. Viaţa este determinată a priori şi a posteriori de raţiune. Fiinţarea noastră ca animale raţionale implică automat asta. Existăm şi deci gândim. Existenţa se desăvârşeşte în plenitudinea ei doar prin intermediul gândirii. Desigur, aceasta din urmă nu este vitală, pentru că viaţa poate exista şi la stadiul pur animalier, în care raţiunea este absentă. Dar raţiunea este cea care desăvârşeşte existenţa fiinţei umane. Adevărul şi minciuna se întrepătrund întotdeauna. Nuanţele de alb şi negru fiinţează concomitent pentru a naşte gri-ul specific acestei lumi. Gândurile concrete există întotdeauna împreună cu iluziile. Omul se ascunde de multe ori în spatele unor idei "de carton", în fond doar pretexe pe care le foloseşte pentru a elimina presiunea conştiinţei. Ne găsim scuze, şi, mai grav, nu vrem niciodată să acceptăm că greşim. Cea mai uşor de rostit sintagmă provoacă fiori celor mai mulţi dintre noi: "Am greşit"! Oamenii se tem de existenţa greşelii, pentru că oamenii nu acceptă că a înţelege unde greşeşti nu implică automat o rezolvare. Înţelegi eroarea însă nu eşti obligat să o remediezi. Poţi persista în greşeală chiar dacă ai conştientizat-o. Important este să o înţelegi, nu să o elimini. Pentru că doar înţelegând greşelile pe care le faci vei ajunge să te înţelegi pe tine…            
            Eroarea este firească, face parte din natural. Nu există perfecţiune decât în Utopie. A înţelege că ai iluzii şi că nu tot ceea ce îţi propui se poate împlini este un prim pas spre desăvârşire. Pentru că omul înţelept nu se luptă împotriva cursului de apă, el îl înţelege şi curge alături de el, zdrobind obstacolele. A fi maleabil înseamnă a fi înţelept. Pentru că apa ia forma vasului în care este turnată, însă nu îşi pierde calitatea sa esenţială de apă. Există, chiar dacă în cadrul unor parametrii diferiţi. Până la urmă orice pahar se sparge, orice munte se năruie. Oamenii cred că îşi rezolvă problemele. Ei nu fac însă decât să le ascundă. A rezolva nu înseamnă a uita. Timpul nu vindecă rănile, ci le adânceşte, aşezând pansament peste pansament. Faţada este strălucitoare, dar în interior se întinde putregaiul. Iată cum am putea descrie acest procedeu atât de drag oamenilor de astăzi. Problemele sunt ascunse, evitate, transformate în tabu-uri. Un exemplu elocvent este Germania, unde nazismul este încă un subiect extrem de delicat. Şi asta pentru că refuzăm să acceptăm trecutul, oricum imuabil. Refuzăm să credem că au fost oameni şi nu demoni cei ce au comis atrocităţile. Ne amăgim încă şi încă o dată. O problemă este rezolvată doar atunci când putem să discutăm despre ea cu zâmbetul pe buze. Doar când ne detaşăm putem considera că am găsit rezolvarea… Trebuie să învăţăm să nu mai ne temem de propriile noastre greşeli. Pentru că acestea sunt fireşti. Poţi să eviţi greşeala doar prin nonacţiune. Atâta timp cât exişti, greşeşti. Perfecţiunea nu există şi trebuie să înveţi să nu o cauţi. Mai mult, trebuie să fii capabil să înţelegi şi să accepţi asta cu zâmbetul pe buze.
            O concluzie care te întristează nu este o concluzie bună, pentru că starea ta interioară nu trebuie să aibă nici o legătură cu exteriorul. Iei parte la un joc din care vei scăpa murind, aşa că trebuie să înveţi să te bucuri… Doar astfel poţi spune că ai înţeles ce înseamnă viaţa. Apa nu ştie că trebuie să alunece, apa nu are remuşcări sau regrete. Învaţă să fii ca apa… Înţelege că nu eşti în esenţă decât o fiinţă, o fiinţă banală cu ceva "floricele" savuroase. Atunci vei învăţa să râzi…