Despre realitate

            Principiile sunt apărate teoretic de fiecare dintre noi. Construim ipoteze imuabile şi părem dispuşi oricând să sacrificăm totul pentru ele. Diferenţa dintre teorie şi practică este însă foarte mare, iar oamenii care înainte de conflict se dovedeau mari strategi, ajung de multe ori prin colţuri, încercând pe cât posibil să nu fie observaţi. Principiile apar strălucitoare, însă atitudinea celor ce se ascund în spatele acestora lasă de dorit. Omul este un animal raţional şi nu poate să îşi nege esenţa. Conservarea propriei fiinţe este mai importantă decât orice principiu. Şi nu este absolut nicio problemă atâta timp cât recunoaştem asta. Să renunţăm însă la ipocrizie dacă vrem să facem cu adevărat ceva. Să luptăm pentru cauză în sine şi nu pentru plăcerea de a lupta. Sau, dacă ştim că doar lupta ne interesează, să ne asumăm egoismul. Este timpul să fim cinstiţi faţă de noi înşine.

            Libertatea de exprimare este unul dintre cele mai disputate subiecte ale ultimilor ani. Conflictul dintre civilizaţii are în centru această problemă, a dreptului individului de a spune orice. Este evident că atunci când oamenii sunt lăsaţi să îşi exprime liber ideile, părerile lor vor varia. În acel moment, trebuie să fim capabili să garantăm existenţa acelor păreri. Libertatea de exprimare nu pretinde în fond nimic. Nu trebuie să urmăm părerea oamenilor, însă trebuie să le oferim dreptul să şi-o exercite. Nu contează acţiunile efective, cât posibilitatea de a acţiona. Atunci când şti că poţi să alegi eşti liber. Chiar dacă vei alege într-un mod tradiţional, libertatea ta constă în ipotetica revoltă, care iată, îţi este permisă. Libertatea de exprimare nu înseamnă să spui orice, ci să ştii că îţi poţi permite să spui orice.

            Atunci când lupta nu presupune sacrificii, oamenii sunt dispuşi să plece la război. Eroii de conjunctură sunt pretutindeni, însă foarte puţini admit asta. Ne credem importanţi, ne credem speciali, construim edificii filosofice pentru a ne justifica acţiunile, în loc să recunoaştem pur şi simplu că suntem oameni. Da, este normal să încerci să profiţi la maximum de ocaziile care ţi se ivesc, însă este la fel de normal să recunoşti asta, să admiţi şansele oferite.

            Caricaturile nordice care au ofensat întreaga lume musulmană erau elemente perfect justificabile, însă într-o societate liberă. Autorii lor trebuiau să se aştepte la astfel de reacţii şi să şi le asume. Să nu ne ascundem în spatele unor principii absolute, să acceptăm că totul ţine de context şi să fim gata să ne apărăm propria subiectivitate. Nimeni nu pretinde înţelegere, nimeni nu le cere adepţilor unui cult să accepte denigrarea acestuia, tocmai pentru că acceptul lor nu contează. Putem să ridiculizăm orice, fără să obţinem în prealabil aprobări. Nu avem de ce să implorăm acordarea unui drept pe care deja îl avem. Da, se va răspunde cu violenţă în cele mai multe cazuri, o violenţă pe care putem să o ridiculizăm încă şi încă o dată. Este firesc, este natural, şi nu trebuie să ne scandalizăm. Trebuie pur şi simplu să învăţăm să acceptăm reacţiile oamenilor, aşa cum sunt ele. Fără să negăm, fără să renunţăm la principiile în care credem.

            Nu trebuie să existe paravane, nu avem nevoie de scuze. Totul este subiectiv, lumea se împarte în diferite sisteme. Noi facem parte dintr-un astfel de microsistem şi trebuie să luptăm pentru el, fără însă să uităm că sistemul nostru s-ar putea să fie greşit. Nu avem nevoie de principii absolute pentru a lupta, viaţa este mult mai simplă. Atâta timp cât înţelegem că totul este un joc savuros, ne vom bucura de fiecare moment de luptă încrâncenată. Totul contează şi nu contează nimic de fapt. Dacă înţelegem că nu există valoare, fiecare lucru va deveni important în ochii noştri. Dacă înţelegem că teoria nu are nicio legătură cu practica, vom trăi mai bine şi vom şti să acţionăm bazându-ne pe impulsuri simple, fără să problematizăm inutil. Suntem incoerenţi prin însăşi natura noastră şi nu este nimic rău în asta.

            Dacă credem cu adevărat în libertatea de exprimare, trebuie să învăţăm să fim relaxaţi. Părerile divergente vor exista întotdeuna, vom fi contestaţi, atacaţi. Aceasta este realitatea şi trebuie să învăţăm să o acceptăm şi să ne bucurăm de ea. Respingem ceea ce nu ne convine şi mergem mai departe, fără să îngrădim nimic. Dacă noi nu suntem de acord nu înseamnă că nu există valoare. Nu contează până la urmă părerea noastră şi asta înseamnă forţă. Iată esenţa libertăţii de exprimare. Fiecare poate să spună ce vrea pentru că fiecare este liber să asculte sau nu. Să nu le pretindem însă tuturor să fie de acord cu această libertate. Esenţa liberului arbitru este chiar existenţa celor care îl contestă. Da, există libertate tocmai pentru că vor fi oameni care se vor lupta până la ultima suflare pentru a o suprima. Nu trebuie să ne scandalizăm, nu trebuie să renunţăm. Trebuie pur şi simplu să râdem cu sinceritate şi să luptăm mai departe.

            Dacă vrem să ne apărăm sistemul de valori, trebuie să fim dispuşi să renunţăm la ceea ce avem deja. Nu poţi învinge dacă nu rişti. Nu este nicio problemă dacă refuzi riscul, însă trebuie să recunoşti asta în loc să iroseşti timpul celor ce s-ar putea baza pe ajutorul tău. Vremea democraţiilor sforăitoare a trecut, astăzi miza este acţiunea. Să vorbim mai puţin, să facem mai mult şi mai ales, să învăţăm să nu ne mai împiedicăm atât de mult de cuvinte. Acestea sunt importante tocmai pentru că de fapt nu au nicio importanţă.

            Libertatea de exprimare este garanţia progresului social. Totuşi nu trebuie să progresăm cu toţii. Unii dintre noi vor rămâne în urmă, este firesc, selecţia naturală continuă să funcţioneze. Să o acceptăm şi să învăţăm să nu ne mai lamentăm atât de mult. Nu este nimic grav, nu este nimic ce nu poate fi depăşit cu un zâmbet.

            Atentate vor mai fi. Nu îi poţi convinge pe terorişti să se oprească la fel cum nu ar trebui să îi poţi convinge nici pe oamenii liberi să renunţe la ideile lor. Aşadar să nu ne mai scandalizăm când cineva ne spune că ar fi mai bine să spunem altceva. Dacă ţinem cu adevărat la mesajul nostru, ne vom lupta pentru el în orice condiţii. Nu justificările trebuie căutate, ci soluţiile pentru a impune mesajul. Lumea aparţine învingătorilor şi suntem singurii care putem alege dacă vrem sau nu să ajungem în vârf.

            Libertatea trebuie apărată doar de cei dispuşi să lupte fără ipocrizie pentru ea. Altfel, se transformă într-un concept steril. Suntem liberi să spunem orice şi dacă vrem să o facem trebuie să ne asumăm consecinţele, oricare ar fi ele. Majoritatea poate sau nu să aibă dreptate, totul ţine de nuanţă. Să învăţăm să ne jucăm. Libertatea de exprimare nu are până la urmă legătură cu ceea ce vrem sau nu să spunem…

Simbioza ca model existenţial “Acest model este atât de fundamental încât mulţi oameni îl consideră a fi adevărata esenţă a evoluţiei. Parazitismul şi simbioza constituie adevărata bază a schimbărilor evoluţioniste. Aceste procese se află în centrul întregii evoluţii şi au fost prezente încă de la bun început.”                                                                                         Michael Crichton – Prada 

            Existăm în cadrul unui sistem social care ne defineşte în mod inevitabil acţiunile. Filosofia grupului se reflectă asupra indivizilor, ne reglăm mecanismele interioare în funcţie de paradigmele generatoare ale societăţii în care fiinţăm. Iată de ce interacţiunea este cel mai important proces existenţial, stabilind limite şi reuşind să genereze o paletă infinită de ipoteze. Consecinţele acţiunilor noastre pot fi însă doar intuite, vastitatea lor rămânând în umbră din cauza mijloacelor precare de analiză. Nu putem culege cantitatea de date impresionantă de care am avea nevoie pentru a putea construi o teorie coerentă, de aceea nu decât să presupunem, bazându-ne pe extrapolări.

            Fiinţa umană trebuie să se asocieze pentru a reuşi. Societatea este bazată pe diferite sisteme de reguli, fiecare având avantajele şi dezavantajele sale. Pentru a putea reuşi, pentru a lăsa un impact asupra celor din jurul nostru, trebuie să ne asociem. Quid pro quo va rămâne întotdeauna un etalon. Nu ideea de grup în sine este importantă, pentru că în esenţă fiecare dintre noi fiinţează exclusiv individual. Mai importante sunt beneficiile pe care le pot obţine indivizii prin intermediul colaborării. Satisfacem nevoile celorlalţi iar aceştia la rândul lor ne satisfac nevoile. Schimbul este unul firesc şi nu ar trebui să încercăm cosmetizări artificiale. Să renunţăm la minciuni, să nu ne mai amăgim. Majoritatea relaţiilor interumane se reduce la acest proces de simbioză. Putem coabita doar pentru că fiecare dintre noi oferă. Însă nimeni nu oferă fără a aştepta ceva în schimb. Etica se prăbuşeşte în faţa primului strop de ploaie, principiile nu mai au nicio valoare atunci când fiecare celulă tânjeşte după o umbrelă.

            Indivizii care reuşesc sunt cei care ştiu să îşi creeze o reţea de colaboratori cât mai extinsă. Ajutăm şi suntem ajutaţi, iată cheia succesului. Trebuie să ştim să interacţionăm cu ceilalţi, trebuie să ştim să ne transformăm în elemente indispensabile. Nu este nevoie de idei măreţe, nu este nevoie de teorii sterile. Viaţa este în esenţă simplă, trebuie să acceptăm câteva reguli elementare, trebuie să învăţăm psihologia principială a fiinţei. Oferă-le celorlalţi ceea ce îşi doresc şi ei se vor simţi obligaţi să te ajute la rândul lor, fă-i pe cei din jurul tău să creadă în tine şi vei reuşi să te impui. Învaţă întotdeauna să găseşti punctele slabe, obsesiile. Acestea există în noi toţi, sunt o consecinţă firească a naturalului din noi. Iată de ce este aproape imposibil să le ignorăm, iată de ce individul care descoperă vulnerabilitatea celor care îl înconjoară va deveni de neoprit.

            Mileniul 3 aparţine cinismului existenţial. Trebuie să descoperim care sunt căile potrivite pentru a ne atinge scopurile, trebuie să ştim cum să profităm la maximum de calităţile noastre. În esenţă, suntem aidoma unor agenţi independenţi pe o piaţă aflată în continuă mişcare. Trebuie să găsim modalităţi de a ieşi în faţă, trebuie să ne asociem pentru a obţine un profit cât mai mare. Imaginea este foarte importantă, prezentul aparţine aparenţelor. Să învăţăm să facem distincţie între teorie şi practică. Valoarea ţine exclusiv de context, viaţa poate fi împlinită prin simbioze repetate. Oferim, primim, iată ce înseamnă până la urmă evoluţia. Să învăţăm din greşelile celor din jurul nostru, să folosim succesul lor. Fără remuşcări, fără regrete tardive. Nu mai avem timp să punem la îndoială însăşi esenţa noastră. Existăm şi trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem, cu defecte şi calităţi. Altfel, ne vom amăgi la infinit cu teorii ideale, construind sisteme perfecte şi rămânând stupefiaţi în faţa adevărurilor imposibil de negat ale existenţei. Nu contează cum am vrea noi să fie, contează cum este. Să nu contestăm evidenţa ci s-o înţelegem şi să acţionăm întotdeauna bazându-ne pe ea. Vremea ipocriziei a trecut, astăzi oamenii trebuie să fie puternici, să înveţe să trăiască în orice condiţii. Natura găseşte întotdeauna o cale.

            Dacă vrem să reuşim, trebuie să acceptăm simbioza ca pe o parte integrantă a existenţei noastre. Colaborarea nu poate decât să faciliteze evoluţia. Oamenii se pot ajuta fără ca asta să implice automat obligaţii atemporale. Oferi atâta timp cât primeşti, fără gesturi caritabile, fără probleme de conştiinţă. Viaţa este o luptă în care fiecare trebuie să îşi folosească cele mai bune arme. Suntem singurii care putem decide cum anume vrem să trăim, însă nu trebuie niciodată să refuzăm ajutorul celorlalţi. Important este până la urmă scopul. Să nu luptăm doar pentru lupta în sine, să ne gândim în fiecare moment la rezultat.

            Organismele se adaptează condiţiilor exterioare. Pe măsură ce societatea evoluează, oamenii trebuie să înţeleagă că vechile modele nu mai sunt viabile. Vremea învingătorului solitar a trecut, cavalerii s-au pierdut în negura istoriei. Astăzi politica şi diplomaţia sunt singurele căi spre victoriei. Mesajul poate să fie oricât de virulent, însă atitudinea trebuie să fie constructivă. Stabileşte alianţe înainte de a arunca cu pietre, convinge-i pe ceilalţi înainte de a începe să înjuri. Totul ţine de context iar învingătorii ştiu să-şi găsească întotdeauna contextul favorabil. Să facem calcule minuţioase, să căutăm victoriile sigure. Calea există întotdeauna. Trebuie doar să o descoperim şi să ştim să o urmăm.

            Simbioza ţine de natura din noi. Iar firescul este mai important decât teoria. Să învăţăm să învingem împreună cu ceilalţi şi vom deveni mai puternici. Să învăţăm să profităm de toate evenimentele apărute şi vom descoperi calea spre succes. Este simplu, trebuie doar să ştim cum să valorificăm potenţialul indivizilor. Succesul poate veni prin alianţe, iar asta nu implică nicio obligaţie. Să ardem podul dacă dorim, însă numai după ce am ajuns în partea cealaltă.

            Este timpul să renunţăm la complexe. Simbioza nu implică riscuri. Indivizii se pot alătura pentru a ajunge în frunte. Victoria aparţine fiecăruia în parte. Să nu ne mai amăgim căutând pretexte. Putem învinge, totul ţine numai de context. Simbioza este modelul de viaţă al noilor învingători!           

Marketing zen, sau despre contrarii 

            În lumea de astăzi imaginea este cel mai important atribut al individului. Eşti perceput de cei din jurul tău prin intermediul aparenţelor. Este imposibil să te dezvălui, oamenii nu pot înţelege aproape niciodată mecanismele ascunse. Vedem efectele, în timp ce cauzele rămân ascunse adânc în noi. Reacţiile se bazează aproape exclusiv pe presupuneri. Nu cunoaştem totul de aceea completăm spaţiile libere prin imaginile celor ce ne sunt accesibili. Esenţa nu contează atâta timp cât nu putem ajunge la ea.

            Iată de ce individul care doreşte să reuşească trebuie să ofere publicului ceea ce acesta vrea să primească. Influenţa veştilor proaste se va răsfrânge asupra mesagerului, de aceea trebuie să evităm întotdeauna aceste conjuncturi. Cei care vor să învingă ştiu că trebuie să îşi creeze o imagine de învingători.

            Din cauza dezvoltării frenetice, viaţa omului s-a transformat într-o cursă nebunească. Nu putem schimba realitatea, evoluţia nu poate fi oprită, ci trebuie să ne adaptăm, să descoperim modalităţi noi prin care să ne apropiem de semenii noştri. Nu mai avem timp de tatonări, nu mai avem cum să pretindem înţelegere. Înving cei care ştiu să lupte în orice condiţii, fără să îşi pună întrebări inutile şi fără să apere principii absurde. Flexibilitatea este principala calitate a unui bun conducător. Dacă vrei să îi reprezinţi pe cei din jurul tău trebuie să ştii cum să îi asculţi şi mai ales când să ţii cont de sfaturile şi părerile lor.

            Teoria propriu–zisă nu are nicio legătură cu practica. Poţi construi sisteme, însă nu le suprapune experienţei, nu încerca să o bazezi pe aceasta din urmă pe o construcţie apriorică. Nu poţi controla hazardul, nu poţi impune un model funcţional înainte de a acţiona. Fiecare gest, fiecare element exterior, te pot influenţa. Fii gata să îţi schimbi teoria în orice moment şi nimic nu te va mai surprinde, fii gata să sesizezi oportunităţile şi vei reuşi să găseşti calea sigură spre victorie.