Ţinea biciul în mână
ca pe un fulger hămesit,
îi vedeam ochiul
alungit
pe creanga ce străpungea
aorta dimineţii;
într-un tîrziu
i-am prins cămaşa
ce o arunca înspre mine;
n-am mai auzit
vuietul valului
în care eram captivă,
căci vântul
îşi îndulci otrava
în sângele meu.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.