Vise tarzii (poeme)

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Visul meu / Scara cu flori / Alergare în nori / Pantonimă / Când vremea / Iarba

Visul meu

Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să-nnalţ castele,
Un Paradis de trandafiri solari.

Să-mi fie sfera nopţii simfonie
De rodnice mişcări şi armonii,
Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,
Un labirint de fine melodii.

Şi toate împerună să îngâne,
Un trup imens de om Dumnezeiesc,
Ce-a semănat la început de lume,
Un Paradis de stele ce plutesc.

Visez să fiu semănător de stele,
Sentinţa verbului să întrupeze iar
Din cosmosul de suflete rebele
Un Paradis de haruri pentru har.

Scara cu flori

Urcăm inevitabilele trepte
Cu-n trup evoluat treptat
Purtând în spate trista scară
A celor ce-au fost şi-am uitat.

Ne avântăm pe calea înaltă
Purtând în gânduri clorofila
Tot ridicând bătrâna floare
 Cu apa vieţii şi lumina,

Dar obosim şi ne prefacem
Că nu mai ştim care-i urcuşul
Şi coborâm către origini
Să ne-ncălzim din timp culcuşul.

Iar când se-aprind tăceri de piatră
Şi nu mai ştim ciopli lumina
Alunecăm pe scara florii
Să luăm în braţe rădăcina.

Alergare în nori
 
Atâta frig s-a condensate în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.
 
Norii se ţin în cârje de ninsoare
Vag timpul ţesătura şi-o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.
 
Culorile sunt reci şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstri.
 
Atâta timp s-a condensate în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

Pantonimă
 
Aspru om timpul nu mai este
Mă joc încă pititea cu păcatul
Şi tac pentru că nu găsesc cuvinte,
Ca să despartă apa şi uscatul.
 
Doar gerul ne înghite ochii palizi,
Ce pipăie pumnalele puterii
Şi prăbuşiţi în trupurile goale,
Ne-acoperă zăpezile plăcerii.
 
Apoi dansând înnebuniţi de ură,
Cu sângele cristalizat de sare,
Doar dinţii ne-or desparte simplu,
De fiecare ins, de fiecare.
 
Şi-n apa care se transformă-n gheaţă,
Scutieri de ţurţuri vom albi în tină
Şi-unde-n afara noastră să mai ningă
În tristul început de pantonimă?

Când vremea
 
Se lasă toamna tristă
de parcă-i cea din urmă…
Şi-n galbenă lumină,
ca-n jurul unui mort,
Pustiu-i înfloreşte…
O, toamnă, tu mă mângîi!
Singurătăţi deşerte
în al meu suflet port.

Când vremea dă în toamnă,
îmi picură plângând
Senina-nchipuire
a unei dulci văpăi…
La razele de seară
se desluşeşte-n gând:
Ruina unui farmec –
iubirea mea dintîi.

Când s-a născut în mine,
când a murit, nu ştiu,
Când s-a urzit în taină…
Era pesemne toamnă,
Că tainica lumină
ce tremură-n pustiu,
În ochi mi-aduce lacrimi
şi spre trecut mă-ndeamnă.

 
Iarba
 
Ascultaţi iarba cum cântă
Pe spinarea muntelui,
Cel ce ştie şi-o ascultă
Află taina vântului.
Urmăriţi-i unduirea
De ocean răcoritor
Şi spălaţi-vă privirea
În culoarea florilor.
Mirosiţi aroma suavă
A pădurii vegetale,
Mirosiţi tăcerea gravă
De sub şalul negru, moale,

 
Şi gustaţi cu duioşie
Fire proaspete de iarbă,
Savuraţi-le dulceaţa
Gustul pur, pe limba oarbă.
Pipăiţi covorul simplu
Lăsat de la Dumnezeu
Şi-ntoarceţi-vă la iarbă
Atunci când vă este greu.
Ascultaţi iarba cum cântă
Înnăuntru, în afară,
Cel ce ştie s-o asculte,
Niciodată n-o să moară.

LUPU Elena Rodica, născută în Războieni-Cetate, pe malul Mureşului, inspirată de cultura seculară a Ardealului, trăieşte în Bucureşti, unde creează literatură de calitate. De profesie jurist, conduce cu mult talent şi personalitate binecunoscuta editură ANAMAROL. A editat până în prezent peste 100 de cărţi. Este membră de onoare a Asociaţiei Interculturale „Ars Longa” din Nürnberg, Radio Dor de Ţară, a Asociaţei Române pentru Patrimoniu, a Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte – ASLA (Oradea). Apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalităţilor din România, 2006, Ca autor, semnează uneori şi sub pseudonimul literar Roena Woolf. Scriitoare consacrată, binecunoscută de consumatorii de literatură de calitate, a publicat zeci de volume personale de proză şi poezie.  (George Roca)