În timp ce medicul patolog, Ady Gârlici, pornea flexul pentru a despica ultimul cadavru din ziua aceeea, văzu mortul deschizând ochii şi răsucindu-se destul de sprinten pe masă, ca şi când ar fi realizat ce urma să i se întîmple, deşi era pe jumătate îngheţat. Nu mai fusese niciodată confruntat cu o asemenea situaţie, motiv pentru care, într-o primă fază, se gândi că nu putea fi decât un efect al coniacului, dar cum omul începu să gâjie ceva, destul de incoerent de altfel, hotărî să-şi amâne „lucrarea” pentru a doua zi sau să i-o lase colegului său de tură, Ion Gâlcă.
– Ascultă, prietene, articulă mortul, tremurând din toate încheieturile, vrei să laşi jos flexul acela şi să-mi aduci nişte haine?
Medicul lăsă flexul pe scaun, lângă sticla de băutură, şi se frecă la ochi.
– Să fiu al dracului dacă acesta nu-i viu! îşi zise cu voce tare, trăgând încă o duşcă şi holbându-se la eticheta legată de degetul mare al mortului. Ce-ar fi să-l întreb cum îl cheamă?
– Îţi spun şi fără să mă întrebi, doctore, răspunse mortul, dar adă-mi ceva să mă învelesc că mor de frig! Cât dracu’ m-ai ţinut la gheaţă?
– Vreo zece-unsprezece zile, domnule…
– Ureche, percută arătarea, Grigore Ureche, ca pe cronicarul acela care a scris Letopiseţiul Moldovei! Ai vreo explicaţie de ce n-am crăpat până acum?
– Niciuna. Oficial eşti mort, cu acte în regulă! Neoficial lucrurile stau exact invers, adică viceversa!
– S-a întâmplat vreodată să mai învie vreunul?
– În afară de Isus Cristos, nu-mi amintesc!
– Mă mulţumesc şi cu locul al doilea, doctore, fii liniştit!
– Există, totuşi, o mică problemă în acte!, îi explică Gârlici printre aburii de coniac din capul său, deschizând o condică pătată de sânge. Aici figurezi decedat din cauze necunoscute, necropsiat, examinat anatomic, cusut şi îmbălsămat, adică mort!
– Ai scris toate acestea înainte să te apuci de treabă, dacă înţeleg bine?
– Asta-i procedura la morgă!
– Şterge atunci şi scrie că am înviat! Adică viceversa! Doar n-o să te apuci să mă omori încă o dată!
Medicul se sprijini de marginea mesei în timp ce mortul, dezgheţat ca un pui de găină scos de la frigider, îşi mişca amuzat mâinile şi picioarele păroase, încercând să se dezmorţească.
– Am ajuns să vorbesc şi cu morţii! boloborosii el tot mai confuz. Cred că am să mă duc la culcare!
– Şi cu mine ce faci?
– Ce să fac! Te bag din nou la camera frigorifică până scap de mahmureala asta!
Mortul clătină din cap dezaporobator.
– Asta n-o să se mai întâmple, doctore! Acolo ai să te culci d-ta!
– Îmi este perfect egal unde mă culc! zise Gârlici întinzându-se cât era de lung în targa din care-l scosese pe mort. Ne mai vedem luni, mortule!
– Ai de gând să dormi până luni?
– Nu ştiu dacă până luni, dar sâmbăta şi duminica nu se lucrează! Ce mai vrei?
– Nişte haine, doctore, că n-o să stau aşa despuit până luni!
– ?!
Mortul ridică din umeri, văzând că nu mai avea cu cine vorbi, coborî de pe masa de autopsie, îşi desfăcu eticheta de identificare, o legă de piciorul medicului şi făcu vânt tărgii în camera frigorifică zâmbind.
– Oficial eşti viu, doctore, cu acte în regulă! Neoficial lucrurile stau exact invers, adică viceversa!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.