o vegetaţie explozivă nerăbdarea
pe atunci paşii tăi cunoşteau un drum verde
împrumutat din mersul pământului
şerpuiau toate şi toate ieşeau dintr-o tăcere senzuală
ochi de copil aproape în neastâmpărul lor
atenţia din partea unei mâini de fluturi
te însufleţeau
săreai peste o nimica toată
pe ghizd o ciutură cu setea până-n buză
undeva un clopot
se străduiau să anunţe despre
o lume timpurie în care
ne pierdeam nechibzuit
pe unde s-au dus caii care alergau prin
mângâierile noastre
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.