Dor
Din dor în alte doruri viaţa se prefiră
şi-ajunge o povară când doru-i amintire,
încât zădărnicie-i la cei ce se-amăgiră
cu dorul de-o iubire hrănită cu iubire…
Ceas de soare
Ceas de soare
ca o boare,
cui să-i spun
că timpul doare?
Spune-i stelei
ce răsare
dintr-un snop de veşnicii
în nemărginirea mare.
Spune-i lunii
ce se stinge
când de dor mă-nflăcărez
şi când zorii-ncep a plânge.
Spune-i mării
vălurate,
ce se zbate şi oftează
când lumina o străbate.
Spune-i muntelui din zare,
cocoşat şi-ncărunţit,
ce aşteapt-un crez cât bobul
din muştarul pilduit.
Spune-i clipei să rămână
nenăscută-n burta sorţii,
iar de timpul te ascultă,
poţi să dai cu tifla morţii.
Chipul iubitei
M-am uitat
în oglinda trecutului
dar nu te-am zărit;
poate că eşti nenăscută
pentru mine,
sau poate că
trecutu-i zdrenţuit
şi chipul iubit
refuză istoria ciobită
a reconstituirilor.
Te-am căutat
în oglinda prezentului
şi m-am înfiorat
văzând aşa o suceală
şi poceală
de semeni fără chipuri
(adevărată babilonie
de lume şoldie,
ca-ntr-o colonie
ori poate puşcărie),
aşa că
ţi-am refuzat dreptul
de a-ţi trăi clipa.
Te voi căuta
în oglinda viitorului,
unde promit
să te-ntâlnesc
îndată ce timpul trudit
se va duce la culcare.
Călătoria gândului
Visasem că-s un gând
cu cuget şi simţire,
pornit în vâjâială
prin universul necuprins.
Întâi m-am furişat
cu-a gândului iuţeală
şi-n a lui piele cheală
în lumea nucleară.
Văleu ce ameţeală
în lumea asta mititică
ades numită cuantică!
Particule ce crezi că nu-s,
se nasc, trăiesc şi-apoi s-au dus;
căci fără capăt e mişcarea
şi tot aşa şi transformarea…
M-am întrebat urmând în zbor
fotoni, quarci şi tahioni,
de s-or găsi acei pioni
cu rol de ultim constructor…
Nu ştim şi nu ni-i dat să ştim
ale genesei taine-ascunse –
pământ suntem chiar dacă jinduim
la fructele din zone nepătrunse.
*
Apoi m-am îndreptat
spre macrounivers,
cu ceruri şi distanţe infinite,
unde trecui în zbor de gând
prăpăstii siderale fără fund,
genuni şi hăuri îndesite
nemângâiate de lumină,
căci aste zone fără de hodină,
vârtejuri sunt şi-n ele sorb
de-a valma câmp, şi praf, şi stele,
până rămâne spaţiul orb,
intens brăzdat de radiaţii colosale.
Dar care spaţiu, care timp,
când ele-s multe, diferite
de ce ştiam eu pe pământ?…
În universuri nesfârşite, paralele
găseşti şi bune, dar şi rele:
afli că-s spaţii vaste, aiurite,
cu braţe multe ca de Briareu,
unde fixarea cere un nou eu;
afli la fel că timpu-i şui
şi te îndrepţi spre începutul lui
când zbori mai iute ca lumina,
ce-n nerepaus dăruie-şi hodina.
*
Obosit
şi plictisit
de hoinăreala fără ţintă,
am revenit la locul meu
unde-i lumină şi căldură,
chiar dacă oamenii se mai înjură,
şi-ndat-apoi m-am şi trezit.
Prietenilor mei
Prieteni dragi,
v-am căutat ca Diogene
cu lumânarea
ziua-n amiaza mare,
dar nici că v-am aflat.
Tot ce se poate să nu fiţi
şi-atunci ridicolă-i cătarea –
dar de ridicol nici că-mi pasă
când inima din inimi soarbe-ardoarea.
Veniţi spre mine chiar de-i toamnă
şi liliacu-i desfrunzit!
Veniţi să fim o inimă cu toţii,
iar inima s-o dăm la lecuit!
Şi care-i cel mai mare doftor
în grele inimi şi în minţi sleite?
E El Atoatefăcătorul,
Iubirea ce ne trage înainte…
Veniţi, vă spun, nu-i timp de socoteală,
acum când lumea stă să explodeze,
iar de veniţi să nu uitaţi iubirea,
căci stropul ei dă suflete viteze.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.