Câteodată,
şiragul de duminici se destramă
şi-atunci,
şoptindu-ţi numele spre cer,
printre lacrimi de îngeri,
încerc să umplu
locul acela pustiu din mine,
care n-o să piară
numai şi numai dacă
voi lăsa totul în urmă,
chiar şi pe mine.
Sunt mai puternică decât am crezut,
îmi spun,
şi-mi usuc rănile ascunse,
atârnându-le de trecut,
pe firul acela fragil
al destinului.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.