La un apus îmbălsămat cu de toate,
nu plâng de groapa vieţii aceluia
despre care se spune că a murit îmbătat de fericire
şi n-a apucat dimineaţa trezirii.
Din apa ochilor lui pe care i-a închis cineva
a curs o lacrimă cu miros tare
de s-a umplut gura satului
de poveşti.
Pentru a nu mă ofensa pe dincolo
de cuvinte;
de vorbe de duh,
ori de zicerile femeilor pe la colţuri,
iau din viaţă partea care-mi trebuie
şi merg mai departe
căutându-i miezul.
În partea mea cea mai bună
am spânzurate năravurile rele,
aduse din tinereţe
şi purtate pe la casele femeilor de orice fel.
Am rămas doar cu patima vinului
măsurată cumpătat
prin cupa din sângele Domnului
şi gândul netămăduit
de neputinţa
înviorării copacului
rămas cu tot mai puţine frunze.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.