Vine o vreme când lacrimile cad înăuntru şi ard (Nicolae Iorga)
*
De la o vreme,
sufletul a început
să semene cu
nopţile reci
de iarnă.
În noaptea
întunecată
singurătatea
urlă a pagubă.
Lacrimile se usucă
pe obrajii scofâlciţi
de atâta tristeţe.
– Nu-mi plâng
singurătatea,
te plâng pe tine
că nu ai pe nimeni
pe lumea asta.
Ai deschis
uşa sufletului
şi ţi-am văzut
ochii trişti.
Căutai cu privirea,
pe cineva…
Cine plânge acolo?
– Toată lumea plânge,
iar clopotele
nu mai contenesc
să bată
Singurătatea
încape
într-o lacrimă!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.