Tăcerea schimbă lin a arborilor straie
şi piatra, cu suspin, se lasă-adânc cioplită,
doar toamna, confidentă a inimii rănită,
intră sfios pe uşă, la mine în odaie.
Toamna e -nsoţitoare cu lumânări la cină,
voi sta cu ea în taină de vorbă –n noaptea rece,
intră pe geam aromă de vânt şi se petrece,
miracolul vegherii tulburător se-nchină.
Privesc în depărtare doar undele albastre,
potecile –n rugină cu brumă poleite
par nişte şiruri lungi, în noapte despletite,
pustii, şerpuitoare, ademenind doar astre.
În aşteptare, zace chemarea-mi obosită
şi ceaşca nepereche îşi cântă-ncet uitarea,
iar toamna părăsită îşi depănă iertarea
spre luna ce, stingheră, pluteşte răvăşită.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.