Aş ridica privirea oarbă,
dintr-o veghe ariană,
pe pontili cu păr albastru
lămuriţi în azimutul tălpilor,
dar amintirile înalţă luna
unde ajung dorinţele
care azi nu mai ajung.
Eul-Gui… Eul-Gui,
va compensa refluxul oare?
Aş nega realitatea
dintr-o stare de trezie dinainte de trezire
şi desfiinţa imaginaţia,
dar negaţia în sine, nu-i păcat imaginar.
Aş trăi din perle false
explorat, latent, de legea ţărmului,
dar impur ar fi misterul,
iar uitarea cu alt nume.
Ah, de ce nu pot să-mi amintesc
dacă mâine a venit
şi de ce îmi amintesc
că îmi place ce-mi vei spune?
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.