Nu mai sunt surprinsă
de venirea celui mai flămând anotimp
în ochi de toamnă
îi aştern în fiecare seară poveşti dislocate din cutele amintirii
unele le împrumut din glasul tău şoptit
din vremea când se topeau zăpezi
într-un ritual
cantaţii se roagă firului de iarbă
i-aud chinul încolţirii
în semitransă, unde nu mă vede nimeni
gândul poate zburda în voie
pe toate cărările
ha!
amurgul îşi ia boarfele şi pleacă bombănind
pierde mereu
eu nu mă mai mulţumesc doar să aşez masca în care cui vrei
o vreau doar pe umărul drept, cu rânjetul în sus, aşa
cum sunt coarnele lunii în vreme de secetă
începe dansul, salsa
frenetic ne agăţăm firavele lăstare-n păr
în reluări,
sufletul, visele, moartea şi viaţa
stau la masa rotundă, votând clipa
aceea clipă previzibilă care planează alături de vulturi
în timpul în care trec fericirea clipei
prin lanţul ce acoperă pasărea
cu degetele mâinii drepte
strâng frunzele uscate de pe crengile primăverii, şi
o las dezbrăcată în verdele fals
mimând veşnicia.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.