Portativ-pelin de pseudoaripă / Silabă unică pe sigiliul mierii… / Moş-Mieunat-Încălţat / Concentric / Sori înrămuraţi
Portativ-pelin de pseudoaripă
Astăzi sunt fără sare
la propriu.
La comun.
S-a sfârşit sarea de mare din mare,
şi sarea de munte
s-a prefăcut în stană.
Dac-aş fi fost covrig,
astăzi?!
În schimb,
sunt ceaţă-gutâie,
fosta amantă
a portativului-pelin,
jumătate dintr-o semi-sincopă
de pseudoaripă,
şi doar în ultimă instanţă,
leziune infimă
a nu-ştiu-ce-ului care zice-se
ar valora douăzeci
şi una de grame…
Silabă unică pe sigiliul mierii…
Pribeagă de crini mi-e
pădurea-răscruce.
Am smuls cu dinţii
cuiul gândurilor;
de-acum busola
poate muri
împăcată.
Gravez în rădăcini
numele tău –
silabă unică
pe sigiliul mierii.
Te ştiu de mult,
cobori din aceeaşi stirpe
de străvechi mere domneşti…
… Ecou
în labirint-de-fluturi:
”Viaţa mea
e aici.
Cu tine.”
Moş-Mieunat-Încălţat
Iernuţi-tăcuţi descumpănesc
fruntea nezvonită a lunii…
Pui-de-dor-armator
îşi poartă flota-de-spiriduşi-de-a-buşilea
printre botinele Moşului-Mieunat-Încălţat;
hărniceşte-n sac Roş-Cocoş,
să-i rumenească obrajii-n-cu-vânt proaspăt,
îmbujorându-l Cozonac-Voievod….
La urmă,
i se obrăzniceşte pe genunchi,
îl trage zdravăn de fumul mustăţilor,
şi i-l întinde până hăt, departe,
către primăverile toate,
ce-or fi să ne mai fie…
Concentric
Sunt răni
care nu vor să ne omoare,
pentru că ne iubesc –
ele locuiesc
în sângele nostru,
ne veghează
şi ne îmbrăţişează strâns
pe dinăuntru…
Sori înrămuraţi
Sunt armura vântului
în revoluţia de catifea a tâmplelor:
vişine de gheaţă la clinchete,
bucurii de pluş cald
şi-un prieten alb în cămara vieţii.
În crâng-nea-fierbinte,
sub sutana de iarbă-arămiu-şoptită,
cerbu-nrămurează sori boncăluiţi…
Sunt licurel-sepia care-şi sună nerăbdarea
pe zalele de neon ale Crăiesei Zăpezii;
o sabie nevăzută-mi atârnă-n cingătoare,
scrijelind cuvintele la fiecare pas –
de-aceea sar mereu scântei
în urma mea…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.