/ Oameni de cuvinte / De-a viaţa / Năduf / Crematoriu / Anacronic / Poveste / Emigranţi / Deja vu /
Oameni de cuvinte
sărut metafora cu buze de cireşe
şoptite roşu şi viaţă
privind-o intens cu ochii mari
cât popoarele de frunze înseilate
pe ramurile copacilor cafenii
cobor cuvinte din cânt mioritic
pe note albastre de cer reflectat în oglinzi de ape
ridicate în comparaţii de suflet
pe retina zilelor până la aura câmpului
rodit galben în comori pentru frământat pâinea
cea de toate zilele
şi toate sufletele cele gândite sau simţite
ca arama fierbinte bătută de soarele verii
turnat în mine şi în voi lăsat la indigo
într-o oarece scriere
pentru oarece minţi înmiresmate violet
de amintiri presate cu iertare
presărate peste ceea ce sunt
lut ocru-auriu destrămat în brun de umbră
printre cuvintele-oameni
De-a viaţa
sărim agil peste coarda întinsă
dinspre copilărie
îmbrăcaţi cu hainele
vârstei de moment
între cele două capete ale funiei MU
împiedicaţi între timp de unele boli
ţinem ritmul
între naştere şi stadiul final
cine piereşte înlocuieşte
Năduf
cerul de nerespirat
usucă frunzele dinspre vârfuri
de parcă toamna scrie scrisori
înainte de a-i veni sorocul
solstiţiul uită timpul când
deşertul arde etape
din cuvintele înşirate dispar vocale
consoanele rămase nisipoase
aştern şuierările nisipului scurs în pustiul vieţii
Crematoriu
ore de lumină şi de întuneric
receptate de efortul de a dobândi
un minim din existenţa dorită
zile de alb şi negru
se transformă în sorţi
devin obstacole trecute în alba-neagra
jocului de-a bucuria şi de-a întristarea
pe un pământ încălzit până la refuz
de patemi
nu plânge noapte de nesomn
aprinde stelele
Anacronic
a păşit pisiceşte liniştea
peste betoanele cartierului
unde trepidează geamurile
de atâtea tiruri şi manele
aşterne pulberea minutelor
pe fruntea caselor
dar mai des a blocurilor
încremenite în poziţie de drepţi
în faţa înmatriculării
cu numere de ordine PP.1 ori AG.10
dezordinea zgomotelor de peste zi
topită ca o ceară în pragul tăcerii
din rănile asfaltului şi cavernelor
căscate în creierii noştri
de atâtea zgomote.
Poveste
Dimineaţa descheiată la guler
aruncă cu păsări de lumină
peste oraşul adormit cu gura gropilor căscată
şi dinţii cablelor întrerupte rânjit
de groaza câinilor care fug îngroziţi de hingheri.
Fluieră sirenele pentru începerea lucrului
zdroncăne şinele tramvaielor acompaniate
de claxoanele şi frânele maşinilor
îngălbenite de ciudă la semaforul
schimbat prea repede
când femeile nu pot scoate tocul din asfaltul încins
iar bărbaţii hohotesc gutural la vederea
unui buric revărsat tridimensional
între pauza de masă şi cea de-o ocheadă aruncată
pântecului ei prea gras
şi al luiprea bombat
de sarcina unor multor mese deşucheate
pe de-asupra mai fiind şi însărcinat
cu ducerea problemelor pe umeri căci
femeile familiei au buricul găurit
în centrul de greutate
al maternităţii anacronice
preferă clona modei fierbinţi ca şi caimacul
de pe un lapte proaspăt dat în clocot
muls de la Bălţata Românească clonată şi ea.
Un expert contabil face drumul înapoi spre casă
cărând în geanta sa de piele uzată
toate cifrele existenţei oamenilor
pe care vrea să le adune
în timp ce unele vor singure să se scadă
plecând într-un somn mult prea profund
dintr-o noapte…
Emigranţi
popasul stejarul adoarme cu vârful copacilor
visând etern de verde crud
prelunga toamnă înroşeşte frunzele la poale
năimind cu visare ierburile care erup primăvăratec
alături de liliacul înflorit a doua oară
sângele oamenilor între două vârste
ieşiţi sprinţar în natură să mai inhaleze
o gură de tinereţe şi de
„je m’en fiche” de ea de viaţă tembelă
cu stressul şi tembelizorul ei cu tot
acum când vrem să trăim sentimente
în ţara verii indiene
Deja vu
dimineţi cu mireasmă de tei
dau trezirea cu versul în gene
porţile gândului se deschid
de năvala cuvintelor grafiate
pe fiecare floare
sunt mesageri ai unor felii de timp
care păşesc într-un popor deja poet
obişnuit de-o eternitate
cu chemarea teiului.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.