Poemul nu are nicicând început

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Ceasornic de lut / Punct fix / Mustrarea secundei / Sentinţă / Tâlcul crinului / Căutarea lacrimei / Poemul nu are nicicând început

 

 

 

Ceasornic de lut

Câtă pătrundere a dimineţii
în rariştea cuvântului
când aprinzi ramul
când rotunjeşti pământ de sub cruce…
Linia de orizont
este dunga mâinii tale prinse în cer
Mă aplec în unda miezului
Fiecare
strigă numele fructului
şi-i mângâie ochiul de apă
Buzele mele
murmură deasupra ierbii
stingerea valului

 

Punct fix

Dacă mi s-a arătat
numai mie
firul de iarbă
îl mai pot împărţi
depărtării tale
dându-i
clopot
în semn de miazăzi
Voi prinde malul
de firul ierbii întreg
preamărirea
să se repete
sau frângerea firului
în bolta
penei de aur
să se îmbete
Menghini îşi desfac tăcerea
firul de iarbă
nu mai e mir
Printre simţuri pierdute
îngenuncherea
mi-o răsfir

 

 

Mustrarea secundei

Zarul e în repaos
Tăcerea
îmi viscoleşte mâinile
În ou
murmură cugetul zborului
Celor ce te întreabă
de ce sunt ochii
clepsidre
spune-le
că numai cine atinge culoarea zăpezii
e zeu
în sălaşul secundei

 

 

Sentinţă

Se năruie cumpăna lumii
cum să mai fii trup
când
părţile
în revărsare de ape
irup
pleoapa
e zar
rostogolindu-se
în ecou de havuz
nemărginirea
se înghesuie
curbată
în auz

 

 

Tâlcul crinului

Cu ochii zeului pipăi răcoarea din grind
Măştile îşi împart carnea zilei
în însângerarea ascunderii tale
În pârgul mâinii e umbra Carului Mare
iertătoarea tăciunelui din spic
Fără somnul crinului şi legea stelei ce cade
cioplitorul în piatră îi greşeşte zilei numele

 

 

 

Căutarea lacrimei

Va cădea frunza de măr
peste aburul acestui asfinţit
Mâinile de alabastru ale mulţimii
vor ridica nou-născutul
Migdalul
Vor arunca fărădelegea pe cer
să fie stea
lacrima să dospească precum pâinea
în toate ungherele
Bobul scăpat din ciocul păsării
va răsări
Firul de iarbă va tăia ispita
Spre locul mărturisirii se grăbeşte mulţimea
Cine va mărturisi despre mine
Cine va mărturisi despre iarba ce arde
în miezul cuvântului
sub legănarea frunzei de măr
Ultimul ales
aduce vârful dealului ca ofrandă

 

 

Poemul nu are nicicând început

Primele cuvinte
sunt mască de bal
le dau jos de pe peretele poemului
să le îngrop
în ţărână
sau în zborul de vultur
cu respiraţia somnului…
Crucea primelor cuvinte
e mereu înclinată
spre gheara orizontului
Piatră în loc de harfă…
Poemul nu are nicicând început…