Plutire / Sensuri… / Opal / Aproape / Vom ramane cu noi / Primavara
Plutire
Să te înalţi,
Asemenea flăcării din trupul lumânării,
Asemeni stelei
Răsărind în întunecimi solitare
Din neantul absolut
Odată cu freamătul zorilor,
Care au venit pe lume
Într-un surâs.
Sensuri..
Scriu atunci când viaţa mi se pare grea ,când lacrima bolnavă se prelinge pe obrazul asemănat cu o stradă pustie când gândul e o suferinţă.
Cuvintele vorbesc pentru noi în tăcerile noastre lăuntrice, cuvintele sunt norii zglobii de pe cerul albastru Ele ştiu ceea doresc să spun îmi ţin gândul treaz şi ochiul nopţii îşi deschide pleoapa.
Scriu atunci când universul îmi bate la fereastră cu stelele lui când oamenii mai visează la poemele copilăriei, când timpul trece fără să-l pot opri.
Ai multa dragoste de dăruit, când tăcerea e un rug aprins, ai timp să vindeci rana nesăbuinţei, şi a nepăsării.
Scriu în speranţa de a regăsi fărâma de umanitate care mai străluceşte în inimile noastre, dorul de floarea albastră care străjuieşte la porţile infinitului
Scriu din dorinţa de a înţelege că trecerea noastră prin această lume e mai mult decât un zbor. E prezent şi trecut e o carte deschisă
O singură viaţă si paşii tăi răsună în ecourile primăverii, o singură viaţă trăită pentru a dărui
Doar inima găzduieşte emoţii ardente, atâtea amintiri impresionante, întâmplări de viaţă, chipul mamei proaspăt ca un nufăr alinat de vânt, fericire şi nefericire adunate in globul de cristal. Cuvintele trăiesc în mine la marginea marilor, undeva între cer şi pământ între efemeritate şi eternitate.
Scriu pentru ca mi-e bine cu mine, şi atunci zăbovesc mai mult decât aş crede în acest spaţiu vital.
Toţi se depărtează şi focul lăuntric ţine în frâu baierele minţii, dorinţele de viaţă care dau putere spiritului să se regenereze.
Dacă sufletul creator s-ar opri din plăsmuirea lui inegalabilă atunci lumea ar deveni pe data invizibilă, nimicul ar domina universul din noi, omul nu şi-ar mai ridica privirea spre aştrii, n-ar mai înţelege iubirea, miracolul spiritual al devenirii noastre.
Opal
A fost freamătul vântului care alina iarba arsă de soarele verii.
În suflet primeai speranţa şi odată cu ea binecuvântarea unui moment suprem. Ai iubit si mai iubeşti încă cu buze presărate de rouă, atâtea zile din calendar primăveri în care verdele se împletea cu gândul naturii.
Mai iubeşti încă, iar pasiunea pare sa nu fi dispărut. Viaţa pe care o trăieşti ţi-a dăruit atâtea clipe şi atâtea amintiri.
Ai trăit şi ochii tai au lăcrimat in exil.
Iubeşti chipul unui înger care te veghează. O floare de opal străluceşte, petala ei iţi mângâie chipul,
El e undeva unde nu există timp, undeva unde regretul e o iluzie, undeva unde speranţa are sens.
Nu te opri din surâsul tău, nu renunţa la iubire ,nu îmbrăţişa deznădejdea. Totul te clădeşte pe dinăuntru, într-o zidire care seamănă cu o catedrală
Sufletul tău se cufundă în contemplaţie, sufletul tău schingiuit are puterea sublimă a renaşterii.
Undeva timpul îşi priveşte oglindirea, undeva o apă curgătoare suspină printre pietrele ei, un gând răzbate din nefiinţă.
Iubeşti mai iubeşti încă pe boltă stelele se aprind într-un dans feciorelnic, înserarea durează atât de puţin.
A fost iubire, a fost amintirea unei clipe senine, bătaia unei inimi firave, lacrima unei stele care plânge. Un chip al florii albastre săgetate de tristeţe, de trecerea ei prin această lume.
Aproape
Aşează-te lângă mine,
Să-ţi mai privesc o dată chipul,
Laleaua ochilor trişti
Aproape,
Surâd
Un freamăt de stele sclipind.
Aşează-te lângă mine
Să-ţi ascult gândul
Pretutindeni,
Azurul care te adapă
În nopţile cu luna plină.
Vom ramane cu noi
Toate lucrurile astea care s-au cuibărit în adâncul fântânii tale sufleteşti,toată această zbatere te reprezintă.Privesc oamenii în fiecare zi,privesc lumea în fiecare zi aşa cum este ea.S-a mai schimbat ceva?
Mai avem timp sa privim în adâncul sufletelor noastre să regăsim iubirea uitată?
Totul este trecere.Zâmbesc.Mai zambesc uneori şi asta mă apropie de mine.Doresc să înţeleg că ceea ce purtăm în adâncul nostru ne reprezintă,la fel si cuvintele pe care le rostim.Mai avem timp să fim oameni?
Să înţelegem menirea credinţei şi legătura sufletească cu universul.
Clipa atinge cerul şi se preschimbă în ceva durabil,într-o amintire care ne da puterea să incercam absolutul.
Restul e adevar,freamăt de sentimente,tristeţi răstignite pe chipul si sufletul nostru.
Suntem ceea ce dorim sa fim,aproape de noi ,de o lume care se luptă pentru existenţa ei.
Comorile noastre sunt legaturile sufleteşti pe care le stabilim in cursul vieţii,micile bucurii,marile speranţe ale vieţii noastre,Când vom invaţa să iertam,când vom trece peste orgolii şi încrâncenari,vom ramâne cu noi inşine.
Privesc oamenii şn fiecare zi şi cerul în care se oglindeste nesfarsirea.Mai avem timp sa fim oameni ?Mai avem timp sa definim inocenţa,să lăsam la o parte neantul să căutăm şi să inalţam frumosul ?
Restul nu ne aparţine .Restul e o zbatere inutilă pentru fast si aberaţie,pentru aparenţă şi superficialitate.Ceea ce contează e durabil şi pregnant.Iubirea ,simplitatea ,năzuinţa de a atinge puritatea si graţia unei clipe care ne va dărui eternitatea.Toate lucrurile astea care s-au cuibarit in adâncul fântânii tale sufleteşti,te reprezintă .
Primavara
Fire de iarbă pe altarul pământului.
Mi-e gandul la tine,mereu.Te privesc în oglinda apelor,cum răsari ,te regăsesc în umbra norilor.
Verdele tau e veşnic tânăr.Verdele tău înmugureşte firav cu dragoste de viaţa..Atâtea gânduri porţi în sufletul tau,şi tot atâtea ploi iţi ating chipul cu stropi surâzători.
.Fiecare zâmbet se cuibăreşte într-o raza de soare,fiecare petala traieste clipa ei unica.
Primavara.Poetul işi aduce aminte de eternitate..,un altul isi regăseşte muza pierdută.Pasari deschid porţile cerului cu fâlfâit prelung.
Primavara aduce inocenţa în ochii răsăritului…Amintiri dragi adună trăiri şi viaţa are atâtea să-ti spuna .
Frânturi reconstitue întregul. Culorile se impletesc subtil în tabloul naturii,copacii işi privesc braţele prelungi şi visatoare
Primăvara trebuie purtată în inimă.
Lumescul se contopeşte cu universul în dansul sferelor,verdele işi contemplă esenţa,viata continuă umplându-şi pocalul.
Pe o banca ,intr-un parc anonim poetul îşi sprijină fruntea de stele ,cu gândul la iubirea pierdută ,cu gândul la raza ei de lumină.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.