Ploaia de iarnă

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

 

 

Ploaia de iarnă

Ploaia de iarnă,
tertipul prin care vremea
încă indecisă
soarbe lacrimile
de pe faţa fardată a zăpezii,
izgonită aproape cu totul
din munţii storşi de vlagă,
cu pante care duc la vale
speranţele noastre
frumos ambalate
în promisiuni electorale,
şi de pe câmpiile
negre de supărare
c-au ajuns de râsul lumii
tot aşteptând
să fie iar ce-au fost,
ba chiar mai mult.

 

Sfârşitul ziarului

Ajuns şomer
din pricini încă neştiute
– posibil bătrâneţea,
ori mai degrabă nepăsarea
amicilor de altădată –
ziarul fardat ca o cocotă
a coborât în stradă
la agăţat clienţi de-a valma
din cei pârliţi
şi doar niţel şcoliţi,
nădăjduind a sa salvare
de la eşec
şi de la-nnec
prin revenire-n neuitare. 

Dar oricât nurii şi-i arată,
nu-i nimeni să-l dorească
şi-n mapă să-l poftească,
încât scârbit şi deprimat
el ghem se face
şi-n voia vântului se lasă,
până măturătorul îl înhaţă
şi-l zvârle-ntre gunoaie,
ca minte să-l înveţe
că locul lui e printre zoaie.

 

 

Impudoarea iernii

Sătulă să tot zacă
în nesfârşirea cheală
şi cam seacă,
iarna-şi uită de pudoare
în ritualul revenirii
de-o vecie şi mai bine,
şi trupul rebegit de puritate
şi-l culcă-n geruit oftat
peste-al pământului rotat,
ca din a lor împreunare
– sfinţită cu speranţe milenare –
să se nască
şi să crească
beteala vechilor colinzi
rodite-n fericiri de-o clipă,
apoi zvârlite-n amintire
cu brăduleţul dezbrăcat
dar şi cu anul ce-a plecat.

Căţelul pământului

De când e omul om,
el
– aidoma lui Ali Baba
şi celor patruzeci de hoţi –
tot bate şi iar bate
doar-doar pământul s-o deschide
pân’ la tărâmul de dincolo
ce poate fi zărit
numa-n fântână de-un copil,
ca din organe şi din maţe
cu străluciri de aur şi rubine
să-şi făurească lanţuri la picioare,
crezând c-aşa şi fericirea vine.

Tezitu-s-a
Căţelul pământului
că-i fuge terenul
de sub picioare
de-atâta vaier,
şi de-atunci tot latră
ca omului să-i dea de ştire
că-ndată va cădea
în groapa fără fund
a universului de cimitire.

Dar cin’ să ia aminte
la voci de peste fire,
când firea păcătoasă
pe om îl îmboldeşte
să meargă înainte
şi să-şi dea foc la casă?!…