Jurnalul meu

Picături

 


…cântec ascuns în gălăgie, copii cu pistoale, oare încă mai e cu putință, ultima dorință a condamnatului la viață, bit, bit, byte, ești frumoasă acum, Jesus is love, da, creșteți-i soldați, nu, așa este bine, da sau nu, poate, cât, câți, câte, Bach, cer neînșelător aflat totdeauna acolo, cărți sfinte și cărți păcătoase de joc, a fi sau a nu fi, codul alfabetului, buruieni și trandafiri, tăcere prevestitoare, Tatăl și tatăl, cenușă și viscol, porți încuiate cu cheile pierdute ale destinului, magie albă, nepătruns, nepătruns, nepătruns, bit, bit, byte, magie neagră, suntem ce gândesc alții pentru noi, zaruri cu mai mult de șase fețe, praf de castele, resturi uitate de partituri, piste de bandă magnetică multi-track fără nota-bene, pedeapsă divină și recompensă drăcească, telegrame nescrise, tăcerea aurului și aurul tăcerilor, treisprezece, ora și sfertul ei frânt, părinți și copii și nepoți și străbunici în lanțul samsarei zânelor, neștiință găsită din întâmplare pe jos într-o stație de tramvai scos din uz, plopi cu soție, voci totdeauna canonite într-o cantată, cenușă din cenușă, petale de mare și temelii decadente, flower-power, bit, bit, byte, undeva niște stele, teoria string-urilor, relativă durere, se aude că va fi raționalizat întunericul, castele din cărți de joc de copii cu păr alb, tac-tact-tactil-tiptil, cor de heruvimi fără acte de identitate, deci inexistenți, ascunsă mângâiere a aripii de înger încă nevisat, universul este ceva cu infinite posibilități, nu-i așa, auroră de zeu peste chip de lut muritor și viteaz, diplomație, spun toți, negociere, spun toți, tarot inversat, IQ, tunuri ruginite de sânge, mac la marginea lanului de grâu nerecunoscut de știință, a fi vinovat până la căderea din înger în om, renaștere, lupta vieții pentru pace, alba-neagra, ia, ghicește, pisica are întotdeauna un număr foarte precis de vieți, nouă, ca luna în fața ei nevăzută de ochi muritor fără vis, cadavre sub ciori victorioase, acesta este trupul meu, nu mai am gloanțe, mami, lasă asta, apasă într-una pe trăgaci, mami, joacă-te, cât încă ești copil, mami, împușcă pasărea aia, euro cade, trăiește-ți clipa, acum, acum, acum, bucuria nebunilor nu schimbă regii cu valeți la masa de poker, urlet, căutați și veți găsi, programe soft și hard rock, bit, bit, byte, octava următoare, alt șir al altui Fibonacci, criza de tot și de toate, nisip, deșertăciune a aflării secretelor societăților secrete, val de mare, alergători fără picioare, devoratori de veșnicie limitată, nu avem în stoc, big-bang, elitele mulțimilor și mulțimea elitelor, a fi sau a nu fi produs, iată întrebarea și cine nu este cu noi este împotriva noastră, bit, bit, byte, dictatură-democrație, focus your mind, do it, now, market, silabă de ordin alcătuit din, totuși, întâiul Cuvânt, tăcere și voci de morminte, viscol siberian sub ceruri uscate, arta cere sacrificii, deosebite și deosebite de ceea ce s-ar putea numi dăruire de sine, nu-i așa, domnilor, hai, bit, bit, byte, vânător sau vânat, tu ce știi să faci ca să îți câștigi pâinea cea de toate zilele și de toate nopțile tale, hai, hai, hai, arată-te, Isis, transfuzie de sânge albastru în vine înroșite de focuri de vicii, bit, bit, byte, cosmosul se învârtește în continuare rotund, dormiți, dormiți în pacea surâsului satanic, viața și moartea sunt substantive comune, gen feminin, la ce bun, acesta este sângele meu, nu mai avem carne, mami, nici pâine, nici lapte în țâțe, mami, mai ales bani, mami, războiul străin al tatălui, mami, liberte, egalite, fraternite, sateliții cad unul după altul, nu-i nimic, nimic, nimic, tovarăși, o vom lua de la capăt cu lupta pentru pace, pentru copiii noștri magnetici cu pistoale magnetice, laser și discotecă, după chipul și asemănarea Tatălui, master and servant, anii împotrivirilor au trecut, tată, televizoare HD și computere, destinul e orb, norocul e orb, justiția e oarbă, va fi descoperit leacul orbirilor, secretele aflate, „la fine del mondo, apocalypse now, moneda cu trei fețe, El condor passa, s-au terminat și țigările ca unelte de tortură, auzi, muzică fără sfere, jartieră căzută a altui ordin, fantome din materie de școală primară, sex on the beech și o rază a ultimului soare, acum, acum, acum, sufletul e nemuritor, copile, dar ei ți l-au ascuns bine, bit, bit, byte, dorește, vrei, vrei, vrei, populații nebinecuvântate cu genii, suntem păsări-neînțelese semne ale cerului, Matrix, ce cuvânt idiot, stăpân-sclav, fierbere în suc propriu sau străin la foc-cu-foc mic, materia stranie a gândurilor, cerul e acum cenușiu, înțelepciunea copiilor, iubește pe mama ta și pe tatăl tău și să nu minți, nu ucide și stăpânește Pământul, a fi sau a nu fi, trebuie să-ți duci crucea și steaua, pământul ar putea fi gol de sensuri sau plat ca o masă de oameni, albastrul a murit, nu ați aflat, nu, încă se mai poate, violet imperial și a Ta este împărăția și puterea și slava în veci, amin, reciclare în afara cercurilor de putere impară, viruși, trece, mami, nu te mai doare, nu, s-au terminat și gloanțele zilelor lor, trece, trece, bit, bit, byte, trece, trece, trece, înțelege o singură dată că sunt doar picături, picături, picături, ultimul și cel mai bun detergent de spălare a creierelor, da, mami, dar chinezești, mi-e foame, mami… Când vine Tata?

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top