Din vremuri depărtate ce-n basme-și au sălaș
mi s-a transmis prudența de ce-ar putea să fie
și-un instinctiv respect
față de-adînci povețe,
precum e puntea bunei paze
pe care șobolanii năvălesc
când apele în arcă năboiesc…
Ca de primejdii să mă apăr
c-or fi vandali sau marțieni,
păstrez în pod un arsenal întreg
– baltage, săbii și pistoale –
ce-s prețioase mărturii
despre viteji și întâmplări fatale,
iar calu-n grajd
(cum spune basmul)
o pildă de răpciugă costelivă
de cât în ceape
a tot trudit
și flămânzit.
Atâta doar că nu știu una:
De unde naiba
voi lua ovăzul pentru cal,
după ce acesta va mânca
găleata rasă de jăratec
și de răpciugă va scăpa?!