Casa noastră plină era o burtă de pământ şi înalte poveşti de iubire ne adunau pe noi, unii cu alţii prin ea.
4. Acasă
Casa noastră plină, movilă de lut cum era, cu înalte poveşti de iubire ne aduna pe noi, unii cu alţii prin ea.
Cerul părea că nu există, târziu am aflat că azurul ar fi culoarea care subit ne înghiţea.
În fiecare an, aproape, plecăm câte unul fără să ştim a ne-nturna în burta casei noastre.
Mama rămâne cu ochi mari de clopote care bat în fiecare zi, necontenit, pentru toţi plecaţii din noi.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.