mi-aplec grumazul sub păienjeniş
trec gârbovită dincolo de boltă
cu cheia ruginită în buzunar
vântul închide uşa în spate
vremea a stat între cald şi rece
o pălărie atârnă de un cârlig
nici prea sus dar nici prea jos
strugurii acri se îndulcesc greu
nu pot să mă ating de nimic
pereţii şi clanţa sunt moi
pâinea mucezeşte verde cartofii încolţesc alb
doar merele pătule rămân rumene
printre ele se târăşte un fir de lumină
ca un şarpe pe pământul mustind
călcâiele tremură
genunchii pocnesc îndoindu-se
atâta gol e în stomac şi împrejur
poate e Sfânta Vineri
şi voi rămâne aici vreo douăzeci de ani
fără duminici
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.