Omul roşu mă vizitează în special dimineaţa, atunci când, sub razele Soarelui care a răsărit peste tenebrele întunecate ale nopţilor mele, mă simt cu adevărat treaz. Stă şi mă priveşte. E un om ca toţi ceilalţi, de aceeaşi statură medie şi are o figură destul de comună, în aşa fel încât dacă l-ai vedea pe stradă nu ţi-ar atrage în mod deosebit atenţia. Doar că el e vizibil numai pentru mine. De ce ? Pentru că el este complet roşu, pielea şi părul şi chiar ochii lui, apoi veşmintele, astfel încât el arată de parcă ar fi privit printr-un ecran de sticlă roşie sau de parcă ar fi luminat de un bec roşu la fel cu acelea folosite în laboratoarele de fotografie. Vedeţi de ce acolo se foloseşte lumina roşie ? Păcat însă că acolo sunt produse doar imagini ale vieţii zilnice, pe când Omul meu cel roşu vine dintr-o lume specială, aşa mi-a spus, pentru că şi el vorbeşte ca toţi oamenii. Când l-am întrebat surprins ce fel de lume, s-a ruşinat parcă puţin şi am simţit că îi este greu să îmi explice, de parcă ar fi stat de vorbă cu un copil care pricepe greu.
– Cum pot eu să-ţi spun că vin din locul de unde vin gândurile ? Pentru ceilalţi aceste spaţii nu există, sau există doar ca exerciţiu al imaginaţiei lor, însă aceştia sunt puţini. Nu te-ai întrebat niciodată de unde vin gândurile, nu ai simţit uneori că ele te stăpânesc pe tine şi nu te poţi opune ?
– Ba da, uneori sunt copleşit parcă de gânduri…
– Ei, atunci trebuie să ştii că în momentele acelea te afli în locul de unde vin eu, de aceea îţi sunt aproape şi chiar te călăuzesc. Pentru că în lumea mea gândurile sunt ca o populaţie vie, care trăieşte ca şi voi, oamenii, cu aceleaşi obiceiuri şi nevoi, dar foarte puţini dintre voi înţeleg că pot controla şi călăuzi şi ei la rândul lor pe cei vii din lumea gândurilor. Pentru că a fost să fie ca din acea lume să fiţi îndrumaţi şi supravegheaţi, vi se îngăduie şi vouă să faceţi la fel, dar e foarte greu, însă este frumos aşa.
A trebuit să treacă un timp mai lung până să-l pot pricepe. Ceea ce îmi spunea el făcea să se clatine multe din certitudinile pe care mi le formasem sau fusesem ajutat de ceilalţi să mi le formez. Dar ceea ce îmi revela Omul meu roşu nu era cu totul lipsit de adevăr, nu era o fantezie, aşa cum am crezut la început. Era chiar un mijloc de a înţelege un lucru minunat, anume libertatea totală pe care o fiinţă umană o poate avea, aceea de a alege. Între bine şi rău, a alege, a alege, a alege. Mereu a alege. Chiar dacă uneori mersul este ca de şchiop, chiar dacă mai cazi şi te mai loveşti, a alege mereu… Dar faptul că mi-a spus că suntem călăuziţi de populaţia de gânduri din acel loc m-a făcut să mă întreb dacă mai suntem cu adevărat şi în mod complet liberi. Probabil că da, pentru că şi noi îi îndrumăm pe ei. Care să fie scopul ?
– Acela de a înţelege cât de important este să ai grijă şi de altceva decât propria ta fiinţă, mi-a explicat Omul roşu. Să te simţi responsabil şi să încerci să trăieşti tot timpul prin ceilalţi, chiar dacă sunt doar gândurile tale. Acolo unde trăiesc eu trăiesc şi gândurile tale, locul acela e în tine însuţi şi cere doar să fie explorat, cercetat. Voi vă temeţi de acel loc din voi înşivă pentru că îl vedeţi a fi întunecat şi necunoscut, dar locul acela, lumea de unde vin eu, poate fi luminat şi făcut să strălucească asemenea unui castel de marmură albă pe un vârf înalt de munte împădurit.
Ştia foarte multe lucruri Omul roşu. Tot el mi-a mai spus că visele noastre nu sunt decât vizite în acea lume, călătorii pe care ni le aşternem singuri prin chiar gândurile noastre, culegând de acolo bucurii şi dureri care sunt propriile noastre gânduri, fiinţe vii care trăiesc acolo. Şi tot el mi-a mai spus că lucrul de care oamenii se tem cel mai mult, moartea, nu este decât o trecere în starea de vis. Vis care poate fi frumos sau urât, după cum sunt prietenii noştri din lumea gândurilor noastre.
Am să-l mai aştept pe Omul meu cel roşu, asemenea luminii unui semafor. Dar cred că după vizita asta el se va transforma într-un Om verde (ca în vechile basme cu împăratul Roşu si cel Verde, care se certau mereu, dar pe care eu acum îi împac unul cu celălalt), la fel cu frunzele cele noi ale acestei primăveri, mugurii şi tot ceea ce renaşte. Alt fel de fiinţe vii şi ele, dar din aceeaşi lume minunată a gândurilor noastre sau, mai ştii, poate chiar dintr-un gând al lui Dumnezeu…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.