Dimineaţă. O stradă inundată de ploaie şi două suflete rătăcite.
Dimineaţă. O stradă inundată de ploaie şi două suflete rătăcite. Dintr.un capăt, cu paşi visători, apare o fată. Vântul îi împrăştie părul în toate direcţiile, iar buclele gingaşe se desfac în arcuiri fine. Printre ele stropi de ploaie se strecoară jucăuşi. Din celălalt capăt răsare un suflet chinuit. Se gândeşte la ea, la ploaie, la primul „te iubesc”, la tot. Merge aşa indiferent incat nu observă că s.a udat pâna la piele. Ochii cenuşii se pierd printre şuviţele rebele. Fredonează melodia lor şi parcă cu fiecare vers mii de ace i se înfig in trup. Parcă fără ea a devenit afon, parcă a uitat să cânte, parcă nu e el. Se avântă în fiecare băltoacă şi surâde cu gândul la zilele când alergau împreună prin ploaie. În celălalt capăt, ea păşeşte atent, parcă urând acele bălţi prost puse. Îşi aduce aminte cât de mult îi plăcea să se joace în ploaie, iar acum parcă nu are sens, parcă cu fiecare strop urăşte mai mult ploaia. Întunericul se lasă peste chipurile lor şi, parcă înţeleşi, amândoi oftează. Câţiva paşi îi despart, dar parcă nu îşi simt apropierea sau pur şi simplu nu recunosc sentimentul. Când trec unul prin dreptul celuilalt un felinar se aprinde. Privirile li se intersectează şi rămân blocaţi. Parcă plouă din ce în ce mai tare şi strada, ce îi desparte, pare o cărare infinită. Ea îi aruncă o privire plină de ură, el se umple de lacrimi, dar nu recunoaşte, crede că era de la ploaie. Ea îi mai aruncă o privire, de data asta una plină de durere, şi aleargă mai departe. El o strigă, iar ea, când îşi aude numele spus de el, parcă nu poate să alerge mai departe. O ajunge din urmă şi nu are curajul de a.i spune ceva, deşi ar avea atâtea de spus. Se aşează spate în spate cu ea şi amândoi oftează, parcă la un semn. În sine lor surâd, dar nu au curajul să o recunoască. O ia de mână şi începe să îi cânte. Ea se întoarce spre el şi îi aruncă aceleaşi priviri. Tremură, dar nu ştie de ce. Ochii lor se pierd între ei şi singurul lucru ce îi unesc este lacrima de regret. Atunci el o ia în braţe şi o sărută, dar ea aleargă mai departe lăsându.l în ploaie… singur …doar el şi ploaia…
Se trezeşte agitat şi un pic speriat. Se uită în stânga sa şi, zărindu.i chipul de înger, se linişteşte. O sărută pe frunte şi oftează gândindu.se la acel vis stupid. Oare cum să rănească el tot ce are mai scump? Se trezeşte şi ea şi îl îndeamnă să adoarmă la loc. O ia în braţe şi adoarme spunându.i cât de mult înseamnă pentru el.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.