Amintiri ce străbat cu temei depărtarea
când copil cercetam ,cu speranţe, pădurea,
alergam prin poieni colindându-mi aiurea
frumuseţea nătângă , copacii şi zarea.
Prin vâltoarea de frunze spulberate adie,
rătăcind printre arbori fericiţi şi semeţi ,
fără gânduri şi teamă, ades, dimineţi,
un vis de distracţii la joacă îmbie.
Luminiş, energie, viaţă şi verde
în poieni flori superbe se-alintă spre cer,
copii culegeam al vieţii mister
şi priveam spre albine, cum vin să dezmierde.
O linişte-n taină cuprinsă de triluri,
cu ecouri mirific răspândite-n tufiş,
ce dornic tresare sublimul frunziş,
lumini se preling printre arbori în şiruri.
Şi sub frunzele plăpumi , ascuns de privire,
când crenguţe fragile sub tălpi doar oftează,
seminţe-amorţite mai dorm şi visează,
feeric se scurge-a vieţii menire.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.