Jurnalul meu

Lagună galbenă

episod haiku

 

 

 

Vânt moale, curent, –
gândul întors, la tribord,
trei pânze pe Dom.
*
Spirite de lemn, –
maurii vor şti că dorm
pe-o mare de rom.
*
Albă chemare :
scoici dezlipite-n amurg, –
aripi de înger.
*
Câteodată văd
mirosind a meduză,
câteodată zbor.
*
Port făgăduit, –
acostare morală,
făclii între plopi.
*
Linişte-n eter,
miros de brad virtual, –
o pânză la ţărm.
*
Lacrimi de slavă, –
luminile de noapte
pe mări de catran.
*
„Homo vapor est !” –
Sub mări neliniştite
epave trosnesc.
*
Deriva sub vânt, –
Dana ce trece-n babord
fără batistă.
*
Răsărit, – reper
generator de viaţă
subacvatică.
*
Navigaţie, –  
pe trenele nopţilor,
barcazul cu orbi.
*
Arbore marcat, –
artimon cu albatros
la ţărm levantin.
*
Dublă de clopot ;
un cormoran speriat
scutură zarea.
*
Debarcat, – sub val
voi găsi, fără înger,
urmele mele.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top